"Neajunsurile vietii" – 559 rezultate
0.02 secundeMeilisearchGigi Madalin Popescu
M-am nascut gol ..am crescut cu neajunsuri..si traiesc bogat..dar oare ce urmeaza? O intrebare la care stii prea bine raspunsul.
12 poezii, 0 proze
Alexandru Bogdanovici
Născut la 8 iunie 1924, la Soroca, Basarabia, Alexandru (Șura) Bogdanovici urmează în aceeași localitate cursurile școlii primare și ale primelor clase de liceu, întrerupte de întâia sa arestare, iar clasele a VI-a și a VII-a (1938-1939) le frecventeză la Liceul Internat din Iași. Din martie și până la 23 august 1944 se află, împreună cu familia, în refugiu, la Râmnicu-Vâlcea, unde au locuit în strada Știrbei Vodă nr. 29. Din pricina altor privări de libertate, n-a izbutit să-și susțină bacalaureatul decât în anul 1947. A fost clasificat al 14-lea, din 104 candidați; șef al acelei promoții a fost viitorul profesor universitar, critic și istoric literar Liviu Leonte, care a avut neajunsuri nemeritate din pricina noii și ultimei arestări a colegului Bogdanovici, în 1948. Tot în 1947, Alexandru Bogdanovici se înscrie la Facultatea de Drept și Filosofie din capitala Moldovei. În anii 1939-1940, a frecventat și absolvit cursul de limba italiană la L’Istituto di Cultura Italiana in Romania,...
6 poezii, 0 proze
grinczveig daniel cosmin
numai baia mare putea sa ma primeasca. si m-a primit, in dimineata zilei de 19, septembrie 1987. nascut in rapciune, copilaria nu putea fi decat rapciunoasa, cu lipsuri si neajunsuri. dupa scoala generala nr5, azi vasile alecsandri, am urmat colegiul national " mihai eminescu" din aceeasi localitate. din pacate, o facultate nu pot urma, inca. dar nu e totul pierdut. in prezen sunt un casier mic si neinsemnat, aproape rapciunos. dar va veni si vremea mea!
49 poezii, 0 proze
Neajunsurile vietii
de Paun Adrian
Suntem inca un experiment inocent al partidului politic A carui parte o constituie acelasi cadru anarhitic Suntem inca inchisi intr-o lume de rahat profanat A carui om idealist dezarmat cu arma la...
Noi trecem râzând
de Alex Vâlcu
Am mers cu voi prin noroi. Am înflorit aici, lângă voi. M-am luptat cu neajunsurile vieții, ca să-mi fie mie și urmașilor mei, mai bine. M-am bucurat când am învins. Încă mai am în suflet, focul...
Soarele nostru și noaptea de azi
de Irinel Georgescu
lumina soarelui cade azi razant pe bucuriile simple garduri acolo unde hazul se unește cu drama și stresul, neajunsurile vieții de la oraș sunt mai mari acum decât neajunsurile vieții de la țară...
de andreea
Jurnalul unei adolescente Partea I Cine sunt eu? intr-o lume plina de rautati , ma strecor relaxata uneori fara sa ma gandesc la nimic... ma arunc peste timp si ignor himerele din viata mea mai mult...
Adoris și Kromia(29)
de Viorel Darie
Adoris și Kromia(29) Nici zorile aurite, nici liniștea calmă a dimineții nu prevesteau înfricoșătoarea furtună ce urma să se abată în ziua aceea asupra cetății lui Agatos. Ca-n fiecare zi, Adoris, cu...
Primăvara a intrat în casa mea.
de Rosca Magdalena
Când primăvara intră în casă, păsările ne șoptesc: BINE V-AM GÃSIT! Privesc fericită cum dă viață sufletului meu. Trimit totul fără să ceară nimic în schimb. Este dăruirea ce vine din universul...
Peninsula damnaților
de Ionut Popa
Tabloul III Ziua respectivă se apropia de final; fusese una lungă. Pe buzele oamenilor nu era decât adulterul lui Staviuc. Prezența la vot era una ridicată, șaizeci și cinci la sută dintre cetățenii...
Între lege și morală (I) sau despre problema avortului
de KRIZNER PAUL
„Toate ne sunt îngăduite dar nu toate ne sunt de folos.” (I Corinteni VI, 12) Prin titlul articolului de față, după cu se poate vedea, încercăm să scoatem în evidență faptul că nu toate legile date...
Terapia traditiei
de Elena Marcu
Anul ăsta, pentru vacanță, bărbati-miu și-a propus să fie romantic și m-a dus la cimitir. Da, ce surpriză formidabilă! La cimitirul vesel de la Săpânța. De veselit, s-a veselit doar el. Cred că vroia...
Despre neajunsurile unei Biserici prea instituționalizate
de BILBA DANIEL
„Iubiți părinți, Scrisoarea ultimă a fost pentru mine o nemaipomenită surpriză. Că Rita a devenit credincios, aceasta e foarte bine; dar ca să studieze teologia este o imposibilitate. Și iată de ce:...
amBIguitate-n interSecții
de Miclăuș Silvestru
cărarea vieții mele peste drumul tău cu asfalt proaspăt reparat mă inviți să-ți rămân alături nici nu te pot refuza căci am deja pregătite două verighete de pe vremea când ursitoarele ne-au prescris...
Prilej
de grama marius
Stau alături de icoana stafiei mele, prăfuită de adânca necredință a vieții, obosită de neajunsurile mele abstracte, necăjită de lipsa faptelor mele bune, vorbim de apa rece de izvor, de păcatele...
Lummia - Fiica Luminii
de oros marc
Despre imaginea fictivă a realității lumii vulgare în care trăim, neajunsurile morale sunt insuficiente pentru a explica de ce marea majoritate a oamenilor se lasă manipulați de informații denaturate...
castelul meu
de nica ioana
O data demult,am fost fericita ...poate ca nu aveam papilele olfactive destul de dezvoltate pentru a simti putrezeala vietii, partea buna a lucrurilor negre nu o mai vad...in jur e doar negru,si in...
Un căscat al infinitului și-al plictiselii...
de Daniela Marta
De cîte ori nu mai ai iluzii, este ca și cum ai fi servit de oglindă toaletei intime a vieții. - Mister mai înduioșător ca în dragostea de viață nu există; ea singură calcă peste toate evidențele....
Life stuff sau Învățături pentru Andreea, proză scurtă, de Cezar Pârlog
de Irina Lazar
Am pornit de la publicitatea negativă pe care autorul a făcut-o cărții sale, unde altundeva decât pe Facebook, și am vrut să văd ce anume-i cu cartea asta atât de ghinionistă sau „autistă”, cum a...
Uitarea de sine
de Corneliu Traian Atanasiu
A ști mereu cine ești nu-i mare pricopseală mai ales dacă nici nu e prea mare lucru de capul tău. Și de obicei nici nu poate fi dacă numele te preocupă într-atît încît nu te poți detașa de el și te...
