"Muzica-Existenta meatamorfozata" – 14315 rezultate
0.01 secundeMeilisearchVerona Mihai
Născută în 1975, în "provincie", din 1979 locuiesc în București. Studii: Facultatea de jurnalistica (1994-1998) Ocupatie: Redactor șef la o publicatie de transporturi Hobby-uri: Literatura, muzica, sportul, calatoriile Scriu poezie sau proză din pasiune și reportaje pentru a-mi câștiga existența. Uneori îmi pun visele pe hârtie, alteori coșmarurile. Nu am publicat literatură, până acum, nici pe hârtie și nici pe Internet, n-am participat la și, deci, nici nu am câștigat nici un concurs literar. Încă.
3 poezii, 0 proze
Dumitru Theodor Neculuță
Dumitru Theodor Neculuță (n. 20 septembrie 1859, Târgu Frumos - d. 17 octombrie 1904, București) a fost un poet, ales membru post-mortem al Academiei Române. Primul poet muncitor din literatura noastră s-a născut în anul 1859, în Tîrgu Frumos, regiunea Iași. Fiu de țăran sărac, Neculuță a avut o copilărie grea și a plecat de acasă la vârsta de zece ani, pentru a-și câștiga existența. Pasionat de învățătură și muzică, n-a avut însă posibilitatea să urmeze cursurile liceale, așa încât a învățat singur, stăruitor și cu multe sacrificii, făcând și meseria de cizmar. A locuit la Iași, apoi la București, unde într-o odăiță de pe șoseaua Ștefan cel Mare, după ce isprăvea lucrul, citea și scria până noaptea târziu, însușindu-și o cultură literară temeinică. A debutat în poezie în 1894, colaborând la ziarele Icoana vremii, Adevărul ilustrat (1895), Lumea nouă literară și științifică (1894-1896). El însuși muncitor exploatat, după odioasa trădare a „generoșilor” (1899), ia parte alături de I....
1 poezii, 0 proze
Peter Beagle
Prozator, eseist, scenarist si cântăreț, Peter Beagle s-a născut în 1939 în Manhattan și a crescut în Bronx. Ca adolescent citea imens și scria poeme și povestiri. În 1955 a fost remarcat de editorul lui Seventeen Magazine și a câștigat, în urma unui concurs literar, o bursă de patru ani la Universitatea din Pittsburgh. In anii ’70, după ce a urmat cursurile unui atelier de creative writing la prestigioasa Stanford University, a hoinărit de a lungul și de a latul Statelor Unite pe un scuter. Tot în această perioada începe să scrie scenarii, fără să-și abandoneze vocația de cântăreț de muzica folk („Cântatul si spălatul vaselor sunt singurele lucruri pe care le-am făcut pentru bani“, avea el să declare). Și-a câștigat existența ca scriitor liber profesionist, cunoscând succesul în 1968, o data cu apariția cărții „Ultima licornă”, roman fantastic devenit clasic și tradus în peste douăzeci de limbi. A mai publicat volumele de povestiri „Rinocerii care citau din Nietzsche... și alte...
1 poezii, 0 proze
Aida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
Vicente Espinel
Vicente Gómez Martínez-Espinel (Ronda, 28 de diciembre de 1550 - Madrid, 4 de febrero de 1624) fue un escritor y músico español del Siglo de Oro. A partir de sus Diversas rimas de 1591, transformó la estructura de la décima, estrofa conocida también como espinela en su homenaje. En la música se hizo famoso por dar a la guitarra su quinta cuerda, añadiendo una cuerda más aguda - llamada mi agudo o prima - a las cuatro existentes en aquel momento. Hijo de Francisco Gómez, que procedía de las Asturias de Santillana, en la actual Cantabria, y de su legítima esposa Juana Martínez, estudió sus primeras letras y música en Ronda con el bachiller Juan Cansino y se matriculó en la Universidad de Salamanca, donde aparece registrado los cursos de 1571 y 1572 con el nombre de Vicente Martínez Espinel, tomando el segundo apellido de su padre. Se sostuvo dando clases de canto, \"antes dadas que pagadas\", y contempló el proceso inquisitorial contra fray Luis de León. Volvió a su tierra, como él...
1 poezii, 0 proze
Muzica Irina
Sunt un om obisnuit!Am un suflet de artist,sunt foarte sensibila.Imi place sa citesc ,sa calatoresc!IMI PLACE SA TRAIESC!!!
1 poezii, 0 proze
dorotea rusu
muzica, literatura, poezie, grafica - indragostita de frumos
1 poezii, 0 proze
Luis Molnar
Iubesc muzica rock si heavy metal. Mare fan al trupei Bullet for My Valentine. Nu sunt implicat in lumea literara (inca)
1 poezii, 0 proze
Cristian
Imi place poezia muzica pc-urile netul...am 16 ani si sunt ... romantic!
2 poezii, 0 proze
bianca felseghi
am terminat liceul de muzica Sigismund Toduta din cluj
22 poezii, 0 proze
Muzica-Existenta meatamorfozata
de Tibi Hrihorciuc
Þelul e ca fotografia muzicii cautat,dar rar aflat. Senzatia ascultarii starneste interesului Un nou ritm de vizionare Un nou ritm de auditie... Nevoia este idealul estimarea viitorului lasa uitare,...
Apus de inserare
de Andrei Dumitrescu
Ei toti sunt o umbra. Umbra mea peste frunze umbra mea printre stele printre iluzii printre culori, Umbra mea printre viziuni si moarte. Ma catar pe liane ce leaga paradisul de franturi rupte de...
desen-nedesen
de ruxandra eliza
domnișoară? a cărei viață e muzică vizibilă. prinde contur doar când o vezi, i-am văzut piruete diacronice; întâi era un desenanimat-nedesenanimat, cu păr ca timpul. treptele de vreme pe care trecea...
Existenta ta
de Andrei Dumitrescu
Existenta ta este muzică pentru singurătile mele, pentru timpurile si toate-mi sângerările ...
In muzica de demult
de Catalina Bucur
Un sunet ce lin patrunde in fiecare fibra a sufletului meu trezind din amorteala fortata ceea ce odata era dincolo de efemer - era existenta. Un sunet atat de fin coborat dintr-un inalt de cer cand...
Ora de muzică
de mihai nedelcu
Ora de muzică a însemnat pentru mine un chin care mi-a distrus copilăria din clasa a cincea până într-a opta, în fiecare marți. Cum în general eram cel mai bun în toate, nici la muzică nu făceam...
joi 21 aprilie, poezie și muzică la Casa Eliad
de Radu Herinean
Joi, de la ora 19.00, vă așteptăm în Casa Eliad pentru o nouă sesiune de poezie și muzica. Unul din punctele de atracție din această seară va fi recitalul de chitară al lui Marius Roșiu, despre care...
acorduri de primăvară
de FLOARE PETROV
muzică mă transpune iar în primăvară îmi mângâie chipul cu adieri tandre bătrânețea nu-mi mai pare o povară visele înfloresc ca albe mixandre. simt muzica un drum spre puritate în existența mea se...
concesiv
de Daniela Luminita Teleoaca
dai muzica la maximum să astupi țipătul interiorului nimic prea grav nimic ireparabil nicio noutate doar o ploaie dintre acelea cu țurțuri și betoane încercuindu-te te oprești o clipă nu... nu.. asta...
vorba tăcere
de Ștefan Petrea
muzica sângelui, cântec eternitate amputată... fiind, în deshumarea amorului ni se strică frunza a ne ține șoapta de sete în voce pe când sub gând e îngerul mai neferoce puțină-i lumina la balamuc de...
