"Moartea lui Ra" – 20163 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
PPPier Paolo Pasolini
"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...
1 poezii, 0 proze
HMHector Hugh Munro
Saki (1870-1916) este pseudonimul lui Hector Hugh Munro Scotianul Hector Hugh Munro si-a publicat articolele si povestirile sub pseudonimul Saki, inspirat poate de paharnicul lui Omar Kayyam. Considerat un maestru al prozei scurte, deseori comparat cu O. Henri si Dorothy Parker, Saki a fost un critic al epocii eduardiene , de cele mai multe ori intr-un stil macabru si crud. A fost crescut de matusile lui, care nu de multe ori au folosit si metode mai dure de a-l educa; sursa de inspiratie pentru personajele lui de mai tarziu.. A fost politist, jurnalist la Westminster Gazette, Daily Express, Bystander, Morning Post si Outlook, corespondent al ziarului Morning Post in Balcani iar, la izbucnirea primului razboi mondial, s-a inrolat in armata cu toate ca depasise varsta. Desi de multe ori ranit si inapt sa lupte s-a incapatanat sa ramana pe front unde a si murit impuscat. Se spune ca ultimele lui cuvinte au fost : \"Put that damned cigarette out!\" Dupa moartea lui, sora sa i-a distrus...
1 poezii, 0 proze
Nicolae Ioana
Nicolae Ioana (17.IX.1939, Racovița, j. Argeș – 20.I.2000), București) a fost un poet și prozator român. Este fiul Mariei (n. Ciocănea) și al lui Vasile Ioana, brutar. A urmat liceul la Pitești, absolvindu-l în 1954, apoi Facultatea de Filosifie a Universității din București (1959–1964). A avut diferite slujbe: pontator la Uzinele de Piese auto din Colibași (1955), contabil la Întreprinderea de Expediții auto din Pitești (1958–1959), redactor la Agerpres (1964–1966), la Editura Tineretului și la Editura Albatros (1966-1975), instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1975–1982), redactor la Editura Sport – Turism (din 1982) și la Editura Eminescu. Debutează în revista „Luceafărul” (1967). (vezi DGLR – vol. 3, E/K) OPERA Templu sub apă, București, 1967; Moartea lui Socrate, 1969; Monologul alb, București, 1972; Cartea de nisip, București, 1973; Viața după o zi, București, 1976; Amiaza melcilor, București, 1977; Forma focului, București, 1977; Fața zilei, București, 1979;...
3 poezii, 0 proze
INIoan Nenițescu
S-a născut la 11 Aprilie 1854, în orașul Galați. Fiu de manufacturier, și-a început școala comercială la Galați, dar a terminat liceul la Iași, apoi a frecventat cursurile Facultății de litere. După Războiul de independență a plecat la Berlin, unde a urmat Filosofia. Și-a dat doctoratul tot în Germania la Leipzig (1887). Moare la 23 Februarie 1901 în timpul unei călători la Buzău cu trenul și a fost inmormântat la București. Poezii Flori de primăvara (Berlin, 1880; Editia a II-a, București, 1889) Șoimii de la Războieni (poem în 9 cânturi, București, 1882) Pui de lei (București, 1891) Pui de lei Țara mea Moartea lui Decebal Voința neamului Tatăl nostru în câteva istorioare pe înțelesul tuturor (Buc., 1894) De la românii din Turcia europeană (studiu etnic și statistic asupra aromânilor, București, 1895) Poezii (București, 1911) Teatru Radu de la Afumați (dramă istorică în 5 acte, București, 1897) O singură iubire Două femei Vlad Țepeș Mihai Viteazul
1 poezii, 0 proze
Dimitrie Petrino
Dimitrie Petrino (n. 1838, Rujnița, Soroca, azi Republica Moldova - d. 30 aprilie 1878, București) a fost un poet, membru corespondent al Academiei Române. A publicat patru volume de versuri: ”Flori de mormânt” (Cernăuți, 1867); ”Lumine și umbre” (Cernăuți, 1870); ”Raul” (Cernăuți, 1875); ”La gura sobei” (Iași, 1876). A apărut un volum postum de ”Poeme” la editura ”Frații Șaraga” din Iași. Contemporan cu Eminescu, a fost comentat de Titu Maiorescu cu destule rezerve, criticat datorită conținutului morbid, aidoma viitorilor simboliști-decadenți. În timpul vieții a creat un scandal printr-o broșură cu atacuri la adresa lui Aron Pumnul, cel care i-a fost profesor lui Eminescu. La moartea lui Petrino, Eminescu îi va dedica totuși un necrolog candid în care îi apreciază activitatea de poet și îl critică pe d. N. Ionescu, care în memoria lui Petrino a făcut un discurs care însă nu menționează nimic despre activitatea sa poetică. Necrolog - Dimitrie Petrino Dimitrie Petrino, cunoscut ºi...
2 poezii, 0 proze
NDNicolae Dragoș
Nicolae Dragoș (pseudonim al lui Nicolae Răcănel) (n. 3 noiembrie 1938, Glogova, jud. Gorj) este un poet și jurnalist român. Tema principală a liricii sale este timpul. Poate cea mai cunoscută carte a sa este antologia \"Poeme dintr-un sfert de veac\", publicată în 1989 în Colecția \"Poeți români contemporani\" a Editurii Eminescu și cuprinzând o mare parte din opera sa poetică. Opere * Moartea calului troian, Editura pentru Literatură, București, 1968 * Coloană de-a lungul, Editura Eminescu, București, 1971 * Zăpezi fără întoarcere, Editura Cartea Românească, București, 1973 (cu ilustrații de Mihu Vulcănescu) * Scut de etern, Editura Eminescu, București, 1974 * Scrisoare în sat, Editura Eminescu, București, 1975 * Cu inima curată, Editura Eminescu, București, 1977 * La stema țării (La steaua țării?), Editura Ion Creangă, București, 1977 (colaborare cu Ion Miturică) * Ritualuri intime, Editura Cartea Românească, București, 1978 * Îngândurat ca pietrele munților, Editura Eminescu,...
2 poezii, 0 proze
TRTadeusz Rozewicz
09 octombrie 1921, Radomsko, Polonia. Debut cu poezii în 1938. Participă la al II-lea război mondial. Studii de istoria artei la Universitatea Jagellonă din Cracovia. Volume publicate: Într-o linguriță de apă (1946), Neliniște (1947), Mănușa roșie (1948), Cinci poeme (1950), Timpul care vine (1951), Versuri și imagini (1953), Câmpia (1954), Frunze căzute din pomi (1955), Zâmbete (1955), Poem deschis (1956), Examenul întrerupt (1960), Convorbiri cu prințul (1960), Roza verde (1961), Cartoteca (1960), Nimic în mantaua lui Prosper (1962), Martorii sau mica stabilizare (1962), Grupa lui Laocoon (1963), Chip (1964), Opere dramatice (1965), Excursie la muzeu (1966), Versuri și poeme (1967), Al treilea chip (1968), Regio (1969), Moartea în decoruri vechi (1970), Poezii alese (1971), Piese de teatru (1972) Numeroase premii literare, nominalizare la premiul Nobel. -(sursa - traducere de Nicolae Mareș - Tadeusz Rozewicz, Neliniște, Ed. Biblioteca pentru toți, 1984.
2 poezii, 0 proze
Dumitru Iacobescu
D. Iacobescu, pseudonim literar al lui Armand Iacobson, fiul medicului Iosif Iacobson și al Dorotheii Jensen, originară din Austria, s-a născut la Craiova, în 1893. După moartea tatălui său, familia se strămută în 1898 la București, unde D. Iacobescu urmează cursurile Seminarului pedagogic universitar. Vocație poetică precoce. Scrie versuri de la 14 ani, sub prestigiul evident al simboliștilor francezi (Verlaine, Samain), din care va și traduce. Debutul său publicistic se produce în revista Insula (1912). Prezență promițătoare în revistele epocii, întreruptă de ftizie, care-l și răpune în vârstă de 20 de ani (9 octombrie 1913). OPERE: Quasi, poezii, cu o prefață de Perpessicius, Buc., Cultura națională, 1930; Ms. inedite la Muzeul literaturii române. COLABORÃRI: Insula (1912); Arta (1912); Noua revistă română (1912-1913); Ilustrațiunea națională (1913); Flacăra (1913), Noi pagini literare, Biruința, Ramuri etc.
8 poezii, 0 proze
DEDiana Enachii
S-a născut la 10 iulie 1994 în s Abaclia r-nul Basarabeasca în familia lui Gheorghe Enachii și a Eugeniei Fuior. La vîrsta de 4 ani, Diana, împreună cu părinții ei, s-au stabilit cu traiul în Sadaclia, unde tînăra poetă a frecventat grădinița și cl 1-a. Începînd cu a doua clasă, s-au reîntors la Abaclia, unde a finisat gimnaziul la actualul liceu "Constantin Stere". În prezent, Diana este elevă la Liceul Clasic "Mihai Viteazul" din or. Cimișlia și activează ca redactor-prezentator, știrist și dj. la radioul din localitate - Radio Media Cimișlia - www.radiomedia.md . Prima poezie a fost scrisă pe cînd aceasta era în vîrstă de numai 7 ani. Cu ocazia Zilei Învatatorului, Diana a închinat primei profesoare o poezie scrisă de ea. După aceea, au urmat mai multe poezii, apoi s-a trecut și la concursuri în care a reușit să dovedeasca tuturor că iubește metaforizarea, cuvîntul, poezia. În anul 2005, la 5 aprilie, decedează Gheorghe Enachii - tatăl Dianei, moartea fiind cauzată de cancer. Cu...
17 poezii, 0 proze
Alexandru Miran
A debutat editorial ca traducător din elină,contribuind cu versiunea română (semnată Alexandru Pop) a două piese de Euripide la realizarea antologiei Tragicii greci(1958).A debutat cu versuri proprii în revista Ramuri(1968) publicându-și prima carte de poezii, Adevărata întoarcere, în 1969.Aceasta a fost urmată de volumele: Locul Soarelui (1970), Moartea Penelopei(1971), Alegerea lemnului (1974), Cronică (1977), Casa de lemn (1983), Sub semnul Capricornului (1985) și Năvodul (1986). Izbutește să încheie transpunerea în românește, pentru prima dată integral și de către același autor, a moștenirii lui Eschil (șapte piese) și Euripide (nouăsprezece piese) Pentru traducerile din dramaturgia antică a primit premiul Uniunii Scriitorilor în 1976, 1982 și 1996.
9 poezii, 0 proze
Moartea lui Ra
de Coșarcă Adrian
E un pic rece azi și ești cam palid soare pitic... Iar în jurul tău vibrează o cerneală amară. Ca un pendul cu o viteză egală cu nimic Te miști sucit; ia spune-mi nu te ia cu amețeală? Azi, tu refuzi...
Inelul pescarului - X V -
de Emil Iliescu
Întoarcerea triumfală la Roma a legiunilor lui Aulus Plautus l-a acoperit pe Thorquinius cu cele mai alese onoruri. Onoruri ridicate la rang de lege romană pentru cei care se evidențiau pe câmpul de...
Vintage - I -
de Emil Iliescu
Prin semiobscurul camerei abia o puteai zări, pierdută în marsupiul fotoliului de răchită. Când te apropiai cu pași scăzuți, întrezăreai părul strâns la spate într-o coamă adolescentină. Apoi silueta...
Personalități eroice (VII)
de Danciu Vlad
-I- ... -VI- Când eram copil, tata îmi spunea povești despre o luptă teribilă împotriva unui ucigaș mânat de avariție și a lacheilor săi, mai târziu am aflat tot de la el că acele povești erau reale...
Prima mea iubire
de Gabriela Marieta Secu
\"Oameni și șoareci\" este piesa care ți se potrivește mănușă, i-am spus eu marelui Florin Piersic de acolo din uriașa-i palmă cu care mă ridicase în văzduh... Eram o copilă de vreo 11 ani, cu marele...
Carmelia Leonte: Melancolii nimicitoare
de Valeria Manta Taicutu
Carmelia Leonte: Melancolii nimicitoare Atât de esențializată, încât pare ermetică, poezia Carmeliei Leonte transmite ecoul unei neliniștitoare suferințe, al luptei pentru recâștigarea sinelui,...
Cenaclu Literar - Exercitiul 1
de Cătălin Ionașcu
Deci... Istoria e în felul următor: Păi... Că când... În decembrie 89 a murit Ceaușescu. A suferit o decepție Cum că țara nu l-a vrut Dar el a vrut-o înapoi. Păi... Că când... În același decembrie 89...
Vlad al III-lea Drăculea din „Ordinul Dragonului”
de Dragoș Vișan
Un prinț valah se formează ca om în Constantinopole, dar și în Þara Românească, în Transivania, la Buda. Apoi iată-l prințul ostatic pe malurile Bosforului cum este unul dintre luptătorii ce nu voiau...
Vis prelungit
de Anisia Mădălina Sara Trandafir
Vidraru dormea.Venise obosit de pe santier pe la patru dupa amiaza si era mort de sete.Teribil mai ardea soarele in iunie iar cabina macaralei nu-i putea oferi macar un minimum de protectie mai ales...
Liricizarea istoriei la Blaga
de Vartolomei Simona
Lucian Blaga pare că fuge de istoria reală, durativă, de timpul ce are un început și un sfârșit. El se refugiază într-un timp continuu, fabulos. Ca și Eliade sau Cioran, Blaga se disociază de istorie...