Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Moartea cuiva"20163 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil IsacEI

Emil Isac

AutorClasic

Emil Isac (n. 17 mai 1886, Cluj - d. 25 martie 1954, Cluj) a fost un poet român. Emil Isac a fost fiul avocatului Aurel Isac (1845–1932) și al soției sale, profesoara de desen, Eliza născută Roșescu (1854–1922). A studiat la Liceul Piariștilor din Cluj și Liceul Grăniceresc din Năsăud. A urmat cursurile de la Facultatea de Drept și Facultatea de Științe Sociale de la Cluj. A locuit în mare parte din viața sa, în orașul Cluj (mai exact începând cu 1895). A debutat în 1903 cu poezia La umbra plopilor în data de 25 noiembrie, în revista „Familia” apoi a colaborat la „Viața nouă”, „Noua revistă română”, „România muncitoare”, „Cuvântul liber”, „Viața românească”, etc. Printre poeziile sale cele mai cunoscute se numără Mama, Ochii tăi albaștri și Pe lângă apa care trece. Deja de pe vremea studiului la Facultatea de Științe Juridice din Cluj, Emil Isac a făcut cunoștință cu ideile progresiste și umanitariste și s-a atașat cauzei clasei muncitoare. După moartea sa, în 1954 a fost construit un...

13 poezii, 0 proze

IC

Ionuț Chiva

AutorClasic

născut 1978 făcut liceu arhitectură făcut facultate litere publicat roman picar interesant 69 – 2004, Editura Polirom lucrat corector la ziar, apoi ziarist, în prezent traducător plecat decembrie 2009 publicat volum poezii cronologic interesant instituția moartă a poștei – 2011, Editura Casa de pariuri literare plăcut animalele, cîinii plăcut țări terminale, belgia (sursa cdpl.ro).

0 poezii, 0 proze

ana-maria davidAD

ana-maria david

AutorAtelier

Doar muritorii cauta nemurirea fiindca nemuritorii nu stiu ce este aceasta. Ceea ce nu mă ucide mă face mai poet. Poezia este o trecere de pietoni între viață și moarte. Fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte. Cu fiecare cuvânt, mi se scurge o picătură de viață. Poezia este singura disciplină în care poetul este indisciplinat. Omenirea se duce de râpă, norocul nostru că mai există poeții.

15 poezii, 0 proze

serb ilieSI

serb ilie

AutorAtelier

intalnindu-ma cu moartea,m-am rugat lui Dumnezeu sa nu ma lase in mana ei pana nu voi citi macar o data Sf. Scriptura.

42 poezii, 0 proze

S(

stefan lungu (soricescu)

AutorAtelier

"Viata dincolo de moarte si moartea dincoace de viata" -ROMAN 1995-editura baricada "Tristeti inabusitoare"- POEZIE 1994-editura corida "Am sa fiu candva eu"-ROMAN-1995 editura baricada in pregatire "Crisanta, o lume doar a mea"ROMAN-2007 in pregatire "Propria renastere"ROMAN-2007-2008 in pregatire" VIATA IN DOI"-PIESA DE TEATRU in doua acte-COMEDIE 2007-2008

3 poezii, 0 proze

Muntean RoxanaMR

Muntean Roxana

AutorAtelier

" Nașterea mea n-a adus nici cel mai mic câștig Universului.Moartea mea nu-i va micșora nici imensitatea,nici splendoarea.Nimeni n-a putut să-mi explice de ce-am venit, de ce voi pleca" Omar Khayyam

4 poezii, 0 proze

CB

calin bogdan

AutorAtelier

publicat volum de nuvele, "moartea nu doare", in 2006. alte scrieri in reviste

1 poezii, 0 proze

Iuliana IvanII

Iuliana Ivan

AutorAtelier

1993- Premiul I "Tinere condeie" Concurs National de Creatie - proza scurta; "Moartea florii de iasomie (micropoeme in stil haiku)", 2008, editura PAPIRUS MEDIA.

7 poezii, 0 proze

MH

Mirela Novicov Hanganu

AutorClasic

\"Mirela Nociov Hanganu debutează postum, după 12 ani de la moartea ei. S-a stins tânără, în Decembrie 1989, la ceva peste 25 de ani.\" *** \"Cu greu am putut să adun câteva date biografice. A fost studentă la Filologie, a fost mult timp bolnavă, a avut o scurtă și nefericită căsătorie; ultimul ei domiciliu a fost căminul studențesc Grozăvești.\" - extrase din Viața Românească, Anul XCVII ianuarie, februarie 2002, Nr. 1-2 Ștefan A Lui Nina

1 poezii, 0 proze

CA

cocian paul andrei

AutorAtelier

Om ce crede ca nu mai are alceva de facut in viata decat sa se lase prada morti.Acesta sunt eu si cred ca la ai mei 19 ani imi pot striga moartea care asteapta nerabdatoare dupa usa fictiunii..

5 poezii, 0 proze

Moartea cuiva

de Mihaela Spanu

Cum moartea cuiva Te poate educa? Te poate învăța Să nu faci așa. Tributul ăsra oare Nu-i prea mare? Ca făptura cuiva Să piară degeaba? Un suflet s-a stins Un altul s-a aprins Arzând de mânie Lipsit...

PoezieAtelier

Aș vrea să vizitez moartea cuiva

de Daniel Dăian

- Așa dintr-o dată? - Păi nu așa se întâmplă toate lucrurile? Ca și respirațiile?! - Nu știu și nu mă interesează cum se întâmplă lucrurile. Dar știu de câți mușchi este nevoie să antrenezi lungul...

PoezieAtelier

pentru că și eu sunt un pescar de oameni

de Neagu Raluca

am asistat odată la moartea cuiva un criminal om mi se pare stăteam cu fața spre el așteptam minunea morții să răsară din corpul strâns cu lanțuri în prelungirea brațelor. tăcea și gândurile îi...

PoezieAtelier

Uită-mă

de florian stoian -silișteanu

locul unde se fac dinți unde vin umbrele schimbând pelerinele ude o magazie goală printre crăpăturile căreia intră pe furiș moartea cuiva ziua e mai bine iubito trec pe drum umbre cu pelerine uscate...

PoezieAtelier

respirație

de dan petrut camui

mă văd din exterior tac un fel de revoltă ce trezește umanul atunci când aud de moartea cuiva - nu mă consider cunoscător mi-aș fi dorit să opresc construcția blocurilor omologarea tiparelor situații...

PoezieAtelier

prima zi

de Costel Stancu

Mă nasc. Þipătul meu sparge timpanele cerului. De mîine voi cere îndurare unui cer surd. Tăcere adîncă. Uneori cuvintele sînt mai nepotrivite decît o scrisoare parfumată ce îți vestește moartea cuiva...

PoezieAtelier

Solilocvii

de Mircea Eliade

Dragostea, cat ar fi de mare, nu poate satisface niciodata.E numai o iluzie ca te satisface prin ea insasi.Iubesti o femeie, dar iti iubesti in acelasi timp sora sau prietenul-si suferi cumplit...

ProzăClasic

Vanzatorii

de carmen serban

Sunt un om fara zi si fara noapte. Somnul ma izbeste doar uneori,cand mainile si picioarele se satura sa mai umble,cand nu-mi mai pot aduce gandurile din ratacirea lor demetiala,de-aiurea,si uit cate...

Atelier

Sunetul de vioară

de Nicole Pottier

REALITATEA EVREIASCÃ - Nr. 223 (1023) - 8-27 ianuarie 2005 Nu sunt puțini ieșeni stabiliți la Haifa, dar nu toți scriu poezie, iar poezie de calitate scriu și mai puțini, poate nici unul, cu o...

Atelier

sunetul de vioară

de bianca marcovici

Sunetul de vioară de Nicole Pottier REALITATEA EVREIASCÃ Nu sunt puțini ieșeni stabiliți la Haifa, dar nu toți scriu poezie, iar poezie de calitate scriu și mai puțini, poate nici unul, cu o...

Atelier