Sunetul de vioară

REALITATEA EVREIASCÃ - Nr. 223 (1023) - 8-27 ianuarie 2005

Nu sunt puțini ieșeni stabiliți la Haifa, dar nu toți scriu poezie, iar poezie de calitate scriu și mai puțini, poate nici unul, cu o excepție - Bianca Marcovici (n. 22 iunie 1952). Venită pe lume la 11 ani după izbucnirea unui război ce avea să aducă populației evreiești mai multă durere decât și-ar fi putut închipui,jertfe nevinovate pe altarul unei dictaturi nici astăzi judecată cu toată obiectivitatea, Bianca Marcovici a ajuns în 1991, cu familia, în Israel, unde nu a găsit pacea pe care și evreii o merită după două mii de ani de Diasporă, ci o stare de permanentă îngrijorare - oricând un terorist poate provoca moartea cuiva. Toate aceste date se reflectă în oglinda sensibilității poetice a celei care s-a dăruit și muzicii, a studiat și ingineria, dar a fost mereu fidelă literaturii de limbă română căreia i-a dăruit circa 20 de volume, la o vârstă încă plină de promisiuni și speranțe de... perfecțiune. Dar, desigur, poeți perfecți nu există, nici nu pot exista. Recentul volum editat la « Hasefer » (redactor Ștefan Iureș) Puțin blond, cu mult farmec se bucură de o prezentare grafică excelentă (Gh. Chiru), pe prima copertă fiind reprodusă o minunată lucrare a lui Baruch Elron, pictor israelian, cunoscut și la noi. Pentru că noul volum este unul de « Poeme alese », vom întâlni în el versuri cunoscute și apreciate de cititori. Bianca Marcovici este o poetă cu personalitate « disjunctivă », în opoziție față de locul comun. De altfel, în aproape fiecare poem găsim « o unitate a contrariilor », ca în dialectica vieții. În poemul « Delir » există o vie contradicție între « intelect » și sentimentul ce și-ar dori « delirul ». « Numai în bătaia vântului mă recunosc », spune poeta. Bianca Marcovici știe să fie și ironică, autoironică, are umor, când este cazul, devine martor fără ascunzișuri și fără compromisuri. Un poem antologic este « Zidul Plângerii », publicat cândva și în « Ramura de măslin ». Ne bucurăm să găsim și un poem dedicat lui Florin Mugur, scris, cu intenție ori fără, în maniera regretatului poet, care ar fi împlinit în 2004, 70 de ani (titlul poemului - Împreună cu mine).
De apreciat în creația Biancăi Marcovici, înainte de toate, este lipsa artificialului. Inteligenþa poetei o salvează, în acest caz, de prozaism, ca și de orice dulcegărie. Antologia oferită de autoare dovedește un bun simț critic ce îi va asigura aprecierea, deja câștigată, a criticii literare și a cititorilor. Îi dorim succes. (B.M.M.)

\"Fug în reveria viorii poemului
Știu că-mi aparțin
Amândoua
Precum vioara lui Chagall\"
(Sunetul poemului)