"Micha (1)" – 19365 rezultate
0.01 secundeMeilisearchȘerbănescu Ana
M-am născut la ora 14.27 pe cale naturală cu ajutorul mamei și al dr. Andrei în data de 28 august 1994. La grădiniță am fost trei ani la grupa pregătitoare pentru că tata a stabilit că sunt prea deșteaptă să încep ca tot omul cu grupa mică. Din clasa I până în 2013 am fost elevă la Colegiul German Goethe. Acum studiez relații internaționale la SNSPA și la ASE. Am participat la olimpiada de limba și literatura română - minorități - faza pe țară în 2007 și în 2008, când am luat mențiune. Pe 1 iunie 2009 am participat la a 6-a ediție a Festivalului de poezie Gellu Naum organizat la C.N. Mihai Eminescu și am luat premiu I la secțiunea gimnaziu. În anul 2009 am luat mențiune la olimpiada de limba, comunicare și literatura română “George Călinescu”- faza pe municipiu. În anul 2010 devin vice-campioană la karate, stilul shito-ryu.
108 poezii, 0 proze
Popa Ioana
La data de 05 Noiembrie 1993, in orașul Bârlad un nou suflet printre celelalte zeci de mii a îmbrățișat lumina dragostei; pe atunci de Dumnezeu, mai apoi de parinți, apoi de lumea cunoștințelor, iar acum, la adolescentina vârstă de 15 ani, de sufletul său. A făcut cunoștință cu poezia la frageda vârstă de 10 ani, realizând după un timp destul de îndelungat ca aceasta a devenit drogul ei, deoarece poezia este singurul loc în care încă mai este sinceritate, iar ea, aceasta mica ființă va fi mereu avocatul sentimentelor profunde care nu-și au libertatea decât în poezie. Școala nr. 1 "Iorgu Radu" din Bârlad a îndemnat-o sa vadă viața cu alți ochi, pregătind-o pentru cel mai bun liceu din oraș; Colegiul Național "Gheorghe Roșca Codreanu".
8 poezii, 0 proze
mica
nascuta in romania - actualmente domiciliata in Canada. Ii ador pe Sorescu si pe Nichita Stanescu. Si visez... prea mult cu ochii deschisi.
11 poezii, 0 proze
mica udila
2 poezii, 0 proze
Micsa Aurelian
1 poezii, 0 proze
Tiba mich
m-am nascut intre carpati intr-un cuib de cioara si de jmecher ce eram scoteam ciocu afara
1 poezii, 0 proze
Michèle Lalonde
Michèle Lalonde est une écrivaine, poète, dramaturge et essayiste québécoise née à Montréal, le 28 juillet 1937. Ses ouvrages se concentrent sur l’identité québécoise. Elle a écrit le fameux poème Speak white vers 1970, qu'elle lut à La Nuit de la poésie 27 mars 1970, basé sur l’injure utilisée par les anglophones envers les francophones du Canada quand la langue française était utilisée en public. 1958 - Songe de la fiancée détruite 1959 - Geôles 1967 - Terre des hommes 1979 - Portée disparue 1980 - Métaphore pour un nouveau monde
1 poezii, 0 proze
pirus mihaela
Despre mine... chipul ecoului mut, adulmec pe greutatea cerului... Suspin si ma bucur prin lungimea focului etern.
6 poezii, 0 proze
Corina Hapca
"Ea canta... Pe buzele ei calde mi se naste sufletul."
5 poezii, 0 proze
Ioana Aldea
1 poezii, 0 proze
Micha (1)
de Alexandra Ivan
Îmi pregătisem discursul dinainte. Nu mi-era greu să mă văd exact cum m-ar fi văzut el... până la urmă, totul e o chestiune de perspectivă. *** Toate, viața mea, imaginea lui, zilele și vântul......
Proverbul in istoria culturii
de Petre Anghel
Dacă nu acceptăm opinia devenită proletcultistă, după care poporul este creatorul tuturor valorilor, acceptăm, totuși, că orice om din popor a făcut cel puțin o dată în viața lui trimitere la un...
Political speech
de Dragoș Vișan
Political speech (black flash-back) 1. First poltical man of the Counter-Strike 1.9 (Romanian): Eu plou tu ploi ea ploaie – conjugați bine românește verbele în satele depresionare ca să nu fiți deloc...
impus patologic
de LaurA MusaT
Dormeam adânc pentru că, altfel, nu aș fi auzit bătăile în ușă ca niște artificii de Crăciun. Andrei cred că plecase deoarece cu veacuri în urmă o poartă era trântită de parcă nu visa nimeni....
Mysteries of Love
de Grădinaru Florian Valentin
Mysteries of Love Scenariu (incomplet) de Grădinaru Florian Valentin Povestea unei dragoste imposibile intre un barbat de 40 de ani si o tanara de 25 de ani. O relatie imposibila si totusi, o...
Anunț la mica publicitate - fragment -1
de Amelia Mociulschi
Peste câmp alerga o femeia cu o sticlă de votcă la subsuoară. Eva strângea sticla cu putere sub brațul îndoit. Mâna se încleștase pe gâtul sticlei, lângă dop. Brațul îi amorțise. Lichidul din sticlă...
Grupaj de scurtisime de tranziție pentru adaptarea lor la noua enciclopedie a apocalipselor
de Filip Tănase
Din puzderia de apocalipse intrată în fantezia unui număr enorm de autori, cea mai concretă și viabilă este apocalipsa terestră. Scurtisimile de față le-am avut proiectate și gestionate, reasamblate...
Mica reformă în justiția română
de Constantin Colonescu
1. S-a votat o lege nouă Despre soacră și “jumate”: Poți scăpa de amândouă Cu celeritate. 2. Noua lege stipulează Că-n procese,-n țara-ntreagă, Nu se mai tergiversează A primi sau da o șpagă. 3....
Constatare (1)
de Ioan BOGDAN
Lumea nu poate fi mai mică Decât o credeam eu. Am observat asta azi, Când m-am uitat în oglindă. Atunci când ne schimbăm Trebuie să-i schimbăm Și pe cei din oglindă.
Cascada mica
de Rainer Maria Rilke
(tradusa sin franceza de Alexandru Andritoiu) 1 Tu, Nympha, reimbraci un strai ce te dezbraca iara; extazul trupului ti-l dai rotundei unde, clara. Te schimbi la felul cum te-mbraci si la...
