"Metamorfoză II" – 2557 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCraciunescu Sorin
Un fir de nisip pe o plaja, care incearca sa fie cat mai aproape de lumina soarelui. Iar pentru aceasta mii de fire de nisip suporta pe umerii lor greutatea aspiratiilor mele de a ma metamorfoza cat mai repede intr-un graunte de siliciu.
3 poezii, 0 proze
Emil Tudorache
Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...
104 poezii, 0 proze
Mihaela Beu
Am cautat implinirea in ceea ce era in jurul meu, in oamenii de langa mine, in zambetul persoanei iubite, in ochii celor care ma plac pentru ceea ce sunt, in raze de soare, in tot ce e frumos...si in poezie.Textele sunt scrise de-a lungul mai multor ani, prin ele reusind sa imi cladesc acele momente de relaxare, de rabufnire a furiei, de emotie si lacrimi, de iubire...Ele reprezinta transformarea mea ca persoana in tot acest timp, metamorfoza. Pentru toti cei care stiu ca "visele nu mor niciodata".......
19 poezii, 0 proze
Sima Cristian
Nascut la Braila, Absolvent al Liceului cu program sportiv(1999), Student al Facultatii de Matematica-Informatica, Specializrea:Prelucrare informatica a datelor economice, iubitor de Nichita Stanescu, dator pentru toata viata profesorilor mei: Carlogea Horia Emil(profesor de limba romana) si Dan Ion(profesor de matematica) Poeziile sunt reproduse din volumele: Constelatia tainelor(1999-2000) Metamorfoza visurilor(2000) Pe treptele gandului(2000-2001) Insule de ceara(2001-2002) Camere in pustiu(2002-2003-2004) Logaritmarea zborului(2004-2005-2006) motto personal: "Lumea ca roua, doar ca roua Si totusi..." KOBAIASHI ISSA e-mail:euler_1980@yahoo.com
14 poezii, 0 proze
Salvador Dali
SALVADOR DALI – pictor, desenator si scriitor spaniol. S-a nascut la 11 Mai 1904, la Figueras, in Catalonia. A studiat la Academia de Belle Arte "San Fernando" din Madrid (1921-1925). Dupa o perioada neoimpresionista, Dali s-a apropiat de tehnicile cubiste, apoi de miscarea suprarealista, pe care a descoperit-o o data cu stabilirea sa la Paris, in 1927. In grupul suprarealistilor a cunoscut-o pe viitoarea sa sotie, Gala, impreuna cu care s-a stabilit, din 1930, la Cadaques, Spania. A murit in 1989. Dali este creatorul unei iconografii originale, cu dominanta sexuala si morbida. Titlurile tablourilor sale contin adesea aluzii freudiene. Dintre tablourile sale mai cunoscute: - Persistenta memoriei (1931) - Girafa in flacari (1935) - Metamorfoza lui Narcis (1937) - Descoperirea Americii de catre Cristofor Columb (1960) Scrieri mai cunoscute : - La conquete de l-irrationnel (1935) - La vie secrete de Salvador Dali (1942)
17 poezii, 0 proze
sandra Oconnor
6 poezii, 0 proze
SABAU ALEXANDRA
Intr-o zi de iarna cu fulgi mari si argintii unul s-a apropiat mai mult de pamant si s-a metamorfozat intr-o fetita care va primi numele de ALEXANDRA, insemnand "aparatoarea oamenilor". Anii au trecut iar fetita se maturizeaza treptat si accede spre alte nivele ale constiintei...
6 poezii, 0 proze
Dan Iorga
Absolvent al Liceului Andrei Saguna din Brasov. Absolvent al Facultatii de Biologie,Universitatea Bucuresti. Profesor de biologie. Fondator al cenaclurilor literare Biopoesis-Bucuresti,Metamorfoze-Medgidia,Permanente-Brasov,George Baritiu-Brasov. Poeme publicate sporadic in reviste literare locale si centrale,sau in culegeri colective.
4 poezii, 0 proze
MATEI LEONARD-FLORIAN
• Activitate profesională, socială: -membru fondator al Cenaclului de Poezie “Anton Holban”din cadrul Casei Corpului Didactic Galați, activând în perioada 1995-2000 -secretar de redacție al suplimentului cultural studențesc “Metamorfoze” din cadrul revistei “Ora 25” în anul 2000 -membru fondator al Cenaclului “Antares” aparținând revistei culturale “Antares” si Casei de Cultură a Sindicatelor Galați în anul 2002 -membru fondator al Cenaclului “Gelu Naum” aflat sub egida Casei de Cultură a Studenților din Galați din anul 2002 -membru fondator al Cenaclului Literar “Doi”, moșit și crescut în propria casă, din anul 2003 -membru fondator al Grupului Literar în 6 “Lampisterii” Galați din anul 2005 • Locul data și împrejurările în care ați debutat: Debutul are loc în Cenaclul de Poezie “Anton Holban” coordonat de profesorul Constantin S. Dimofte în anul 1995, și în revista “Școala Gălățeană” din cadrul Casei de Cultură a Corpului Didactic Galați cu poezia “Exercițiu de vitalitate” în...
6 poezii, 0 proze
Constantin Nisipeanu
Constantin Nisipeanu (n. 10 octombrie 1907, Craiova, d. 1999), cunoscut și sub pseudonimul de C. Olteanu, a fost un poet suprarealist român. A debutat în 1928 în Bilete de papagal. A fost redactor al revistei unu (1931-1940), director al Muzeului Peleș (1953-1957), îndrumător la Muzeul de Literatură din București (1957-1958). Cartea cu grimase, 1933 Metamorfoze, poeme, editura unu, București, 1934 (tiraj de 226 exemplare) Spre țara închisă în diamant, editura unu, București, 1937 (tiraj de 199 exemplare) Femeia de aer. Un poem și două desene, București, 1943 Moș Ioniță Făt-Frumos, București, 1956 Cartea cu oglinzi, Editura tineretului, București, 1962 Să ne iubim visele, București, 1967 Stăpâna viselor, Editura pentru literatură, București, 1968 (cu prefață de Miron Radu Paraschivescu și portret de Jules Perahim) Păstorul de umbre, Cartea Românească, București, 1971 (copertă de Langada Zoe) O lăută de frunze, Cartea Românească, București, 1977 Păsări de fum, Cartea Românească,...
23 poezii, 0 proze
Metamorfoză II
de Elena Cardas
Metamorfoză II ( Þestoasa) De când m-am născut printre oameni a trecut aproape un veac. Aud cum pe spate a început deja pielea să se înfoaie și să devină pe zi ce trece o carapace tot mai greoaie. Am...
metamorfoză II
de Andrei Horia Gheorghiu
de la o vreme nu mai număr cocorii nu mă mai întreb în ce se măsoară dragostea știu, nu sunt singurul dar îmi permit un moment de ne-singurătate într-o lume în care singuri ne naștem singuri murim...
Era o vreme cand iubeam fluturii...
de Andrei Dumitrescu
Era o vreme cand iubeam fluturii... Ei aveau aripi si erau asa firavi (asemenea ingerilor) Si aveau asa multe culori, Iar ea cu privirea ei pierduta si cu ochii ei gravi, imi spunea ca asemenea lor...
Metamorfoza bobinei cu inducție
de adrian pop
doamne mi-am zis cînd am văzut blogu' poetului pesemne că -s nebun frumos felicitări îi zicea o doamnă doamna era respectabilă doamna avea o poză cu doamna într-un chenar mare de lemn alb cu inserții...
Metamorfoză în urna sfântului
de Salvatore Quasimodo
Morții se maturizează, și inima mea cu ei. Îi e milă pământului de el însuși în ultima lui umoare. Se mișcă în geamurile urnei o lumină de arbori lacuștri; mă devastează o schimbare obscură, sfânt...
Metamorfoza
de Muresan Horatiu
Regasiri in firimituri de poveste, cerculete de timp elastice ca o guma de mestecat, clipe-zile, zile-ani…avea multa iubire de dat pana si pietrei prafuite de pe drum…Ii era mereu foame de...
metamorfoza
de Cristian Vasiliu
Prolog până ieri am crezut că gerul și așteptarea au un sens I dar in dimineața asta am constatat ca blana mizericordiei nu mă mai încape fiindcă am trăit prea intens fără să mă dau jos din pat II de...
Metamorfoză
de Gabriela Purdel
Astăzi am decis păianjăn să fiu, Să îmi țes în pânză drumuri spre tine. Ne știm! îi detest pentru viața lor surdă, Ascunși pe la colțuri, în case să ne vâneze, Pândesc întunericul să iasă prin perne....
Metamorfoză
de Vasile Munteanu
m-am încălțat în amfore rotunde să nu las dâre sânge fermentat m-am învelit cu-o carpelă fertilă psalmodiat de lutul închegat sepalele mi-au fremătat în suflet înmlădiindu-mi gândul zigomorf bolnavul...
metamorfoză
de Maria-Magdalena Jindiceanu
Iubirea, în rochia ei transparentă, pășește alunecând prin grădina de trandafiri, cu sculpturi celebre. Trupuri de piatră, perfecte, uneori contorsionate, cu contururi șlefuite de artiști titani, îi...
