"Marinarului adormit" – 391 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNicolae VASILE
Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...
116 poezii, 0 proze
Marinarului adormit
de Cristian Stancu
Deschide-te mare albastră din adâncuri, așa cum Dumnezeu prin cuvântul lui Moise te-a mai deschis cândva și primește dragostea unui om pe care l-ai purtat către cele mai îndepărtate colțuri ale...
Muzică de noapte.
de Jeflea Norma,Diana
Muzică de noapte. Sirenele de mare. La vuietul vîntului zgomotul ploii Sună în al meu geam, demult adormit. Marea se zbenguie în negru sidefiu. Dansul sirenelor fertile este-n toi! Lanterna...
nevisari
de mirela nicoleta hincianu
Încropesc din secunde ruginite minutarul lipsă de pe ceasornicul celor douăsprezece ore trecute suspect de repede pe lângă viața mea. Mă afund în tăcerea chemată spre mine. Tac… să-mi ascult ceasul...
Manifest…
de C. Octavian S
ce faceți voi acolo? faceți franjuri democrația? așa se vede de la noi, doar i-ați ales nu? vă încurcă „ trăiți bine”? și așteptați ca alții să vă ia în brațe să vă pună la sânul vestului să sugeți,...
Visul
de daniel preda
Benzina s-a ieftinit Gazele la fel si ele, Romanul e fericit Ca a scapat de zile grele. Ulei,zahar,paine,oua Sunt la preturi de nimic, Traim intr-o lume noua Nimeni nu mai e calic. Inflatia scade...
Premiul Nobel pentru literatură
de gina-elena afrasinei
Oricât s-ar spune că premiul Nobel avantajează o carte (mai ales din punctul de vedere al tirajului vândut), această onorabilă medalie are și reversul ei: vei avea tendința să iei totul de-a gata,...
Ciocolata
de Burlacu Alexandra
Erau doua pisici care au devenit gaini, Si ciuguleau cu pofta din niste ciorchini. Eu pluteam si masina-mi zambea stramb, Si nu puteam s-analizez nici un gand. Toate-alergau si radeau prin cap, Si...
nedefinire poetică
de Virgil Titarenco
poezia nu mai e cunoscută de nimeni nici nu mai este posibil a murit acum o sută de ani doar sosia ei mai trăiește dar în ea de multă vreme s-a ascuns o boală ciudată un anotimp fără sfîrșit de...
Divanul gheiselor
de Lorena Stoica
Sunt trei principii: galben, arămiu, negru. Prin urmare, trei contururi, fairy-like standard. Adică blonda, roșcata și bruneta, întruchipări ale aceluiași tipar – mijlocelul subțirel, plete bogate pe...
Departe de lumea înlănțuită, între Barbizon și Cobilița
de felix nicolau
După volumul de poezie Carte vie (2003), în care erau de urmărit răbufnirile romantic-vegetale, în sensul de străpungere a conturului (v. Edgar Papu), Vasile Dan revine cu Inima sună undeva sus ,...
Gura unei babe
de elena gheorghiu
La poalele muntelui Parâng într-o casă frumoasă își ducea existența ghicitoarea Dudica. Avea clienții ei de trei ani și le rezolvase prin lucruri necinstite urcări sociale la majoritatea celor care...
Departe de lumea înlănțuită, între Barbizon și Cobilița
de felix nicolau
După volumul de poezie Carte vie (2003), în care erau de urmărit răbufnirile romantic-vegetale, în sensul de străpungere a conturului (v. Edgar Papu), Vasile Dan revine cu Inima sună undeva sus ,...
Uscatul și Marea
de Alexandru Ciobanu
(266) Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa http://www.miracol.ro/bibliografie.txt Ce are ziua mai frumos? Dimineața și seara. La răsărit și la apus soarele ni se arată în toată măreția...
Marinarului ales
de Sorin Olariu
La alegeri, taciturnă, Lumea-ncearcă să priceapă Dacă să-l băgăm în urnă Sau să îl băgăm la apă?
Marinarului îi place (balada Băsescu)
de MIRCEA POPA
Marinarului îi place Sus acolo Sus acolo în sondaj Liber să conducă-n pace Peste presa-i Peste presa-I apanaj. Unde la sacoșe grele Curg mulțimile tembele Jos în piața Jos în piața în oraș. Unde...
Maneaua marinarului murat
de Eugen Galateanu
Am și bani, am și avere Dușmanii plânge Și cultură de masă cere Cheltuiesc eu toți dolarii Cu furnicuțe stranii și burtoși bibanii Domnul preot Și doamna preoteasă Vor să mă facă sfânt Dar Mandea nu...
Lamentul marinarului excitat
de Eugen Galateanu
Am coborât de-a bușilea de pe vapor Îmbătat cu miros de femeie Îmbătat cu lucirea pală A pielii de pe o coapsă De zee... Am coborât de-a bușilea de pe vapor Îmbătat cu sunet de carne Îmbătat cu...
Dorul marinarului - tanka
de Dan Constantin
Pe vasul din larg în vârful catargului un steag fluturând - dorul marinarului străbate-ntreg oceanul
Secvență haiku – Dorul marinarului
de Dan Constantin
Cocorii în v străbat cerul albastru – hoteluri pustii în larg vaporul aruncă năvoadele – se schimbă cartul marea și cerul însoțesc marinarii – dorul apasă valuri uriașe se sparg în digul din port –...
