"M-am intors" – 21073 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDelicventa_juvenila
M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]
de oricealtceva
Constatin Enache
M-am intors in trecut si toate locurile erau ocupate de cronicari de profesie. Am incercat sa m-arunc in viitor, dar n-am avut loc de futurologi,de inventatori, de cosmonauti, si-asa am ramas cu prezentul care da cea are bataie de cap poetilor.
40 poezii, 0 proze
Lord_kanne
M-am născut în 1982 la Iași, după care la scurt timp „am fost strămutat” în Bihor unde viețuiesc și acum. Nici aici n-am putut sta locului așa ca înstruirea primară am facut-o pe rînd în 3 localități Bihorene. Ruperea de cuibul părintesc, care nu s-a produs niciodată, a început în 1996 când am fost admis la un Colegiu Național din Oardea unde timp de patru ani (extrem de fericiți) am făcut liceul. Deoarece călătorului îi stă bine cu drumul, în 2000 am plecat la facultate în Timișoara la Universitatea de Vest unde alți patru ani (iarăși tare interesanți) am urmat cursurile unei Facultăți umaniste. M-am întors în Oradea în 2004, iar de atunci sunt lucrător pe holda statului, fără convingere, fără speranță dar cu inima alături.
28 poezii, 0 proze
felix craciun
am lipsit multa vreme, dar m-am intors, la fel de insetat ca niciodata
4 poezii, 0 proze
chipu din umbra
Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.
16 poezii, 0 proze
Stefana Filofteia
Nascuta la 19 august 1975 in orasul Dragasni, judetul Vilcea; Am descoperit buchiile alfabetului la Scoala Sportiva Numarul 7 Cetate Deva din Deva; M-am intors alaturi de familie si am terminat generala la Scoala Numarul 9 Slatina; Am terminat Liceul Nicolaie Titulescu la sectia filologie-istorie; Facultatea am urmat-o la Bucuresti, Sociologie si Asistenta Sociala, sectia asistenta-sociala; In Utrecht am luat contact cu ceea ce insemna limba olandeza, gramatica, idioamele specifice limbii si am scris primele ganduri in olandeza, ROC Midden Nederlands - Utrecht.
17 poezii, 0 proze
Aurelian Iuliu Bizo
Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...
3 poezii, 0 proze
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
Sven Hassel
Sven Hassel (numele său adevărat Sven Pedersen) s-a născut pe 19 aprilie 1917, la Fredensborg, în Danemarca, într-o familie de oameni simpli, muncitori. La varsta de 14 ani a intrat in marina comerciala ca "baiat de cabina" pana in 1936. In 1937 Hassel s-a mutat in Germania pentru a se inrola ca voluntar in armata. Într-un interviu în 1990,el a spus , "Germania s-a întâmplat să fie mai aproape decât Anglia, m-am dus la un birou de recrutare Wehrmacht-ului pentru a ma înscrie, dar nu a fost la fel de ușor cum am crezut. Numai cetățenii germani puteau sa se inroleze. După șase luni de încearcare, al șaptelea regiment de cavalerie, m-a acceptat în cele din urmă, cu condiția de a deveni cetatean german." Un an mai târziu, el a încercat să scape. "... Am fost pur și simplu epuizat. Nu m-am întors la unitatea mea, după o scurta plecare.Au numit-o dezertare. Am fost transferat la Sonderabteilung, o unitate penală condus de criminali și disidenți." El a servit Regimentul 2 de Cavalerie și mai...
12 poezii, 0 proze
anca cecilia potinteu
M-am născut la Mediaș, lângă Târnava Mare, de unde am plecat să urmez facultatea de Litere, la Cluj și nu m-am mai întors... Acum locuiesc în mijlocul Apusenilor, la moți, unde predau limba franceză la un liceu din Câmpeni. Scriu, citesc, fără pretenții, doar cu plăcere...
13 poezii, 0 proze
Simon Salca
Poveste Odată, m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele. Era bătrân și pământul abia se rotea în jurul lui. A binecuvântat sirenele blonde ce pluteau în acvariul meu sentimental. Mi-a arătat gnomii burtoși, hulpavi după foi verzi. M-a avertizat să nu mă apropii de un arbore pe ramurile căruia erau agățate măști. Mi-a promis : animalele sunt mai frumoase la vânătoare decât în cuștile lor de aur. De atunci joacă șah pe eșichierul stelelor. De-atunci îmi îngrop iubitele în inimă,fără tranchilizantul agoniei, dincolo de uriașii ghețari. De-atunci mă urmărește lumina unui soare întunecat. "De arlechinadă ferește-te!" îmi tot repeta, cu pupilele injectate de romburi albe și negre. Acum nici nu mai știu în ce cușcă sunt și de când tabla de Șah mă acoperă. M-am rătăcit într-o altă Poveste. Dar îmi aduc bine aminte că,odată,m-a luat de mână și m-a dus să-mi arate umbrele... ...eu nu m-am mai întors.
5 poezii, 0 proze
M-am intors
de Gabitzu L
Voi scrie iar scrisori amare În fiecare noapte pe la trei Versificând peste pahare Vreo zece negrii mititei... Imi pare bine sa va regasesc aici, dupa o absenta de un an si ceva... Va salut pe toti...
M-am intors
de Gabriela Marieta Secu
Si m-am intors, Plecata inspre niciunde Cu toată toamna Respirând lumină Aici unde albastră Clipa mi-e senină În prag de doruri Asteptand sa-mi vină Liniștea oarbă Rece și străină...
M-am intors
de qasman
m-am intors dintre cei vii acum locuiesc pe strada sufletelor proaspete aproape de linistea cea mai curata. lunec peste galaxii de culori spre poarta unde prietenii mei asteapta sa le aduc vesti din...
M-am întors...
de SÎRBU GEORGIANA DIANA
Deschide-ți doar brațele să mă topesc acolo în neliniștea lor… Deschide-ți colțul de dor și nu-mi frământa ne-nțelesul cu-atâtea-ntrebări rostite cu susul în jos! Deschide-ți pur și simplu brațele și...
M-am intors
de Dan Moldoveanu
M-am intors, iubito De la cealalta margine-a lumii Cu bătături la inima și incercănat Nu mi-a fost deloc dor de tine Și nici tu nu m-ai așteptat Dar știu ca te bucuri să mă vezi Și acum mă bucur și...
m-am intors din drum
de krista lurtz
.....m-am intors din drum doar ca sa vad ce a ramas in urma. Si n-am gasit nimic...... .....nimic nu mai era ramas. Chiar si peste trecut s-a asternut intunecarea mea cea de acum... Nici macar el -...
M-am întors maică acasă
de Cristi Suciu
m-am întors maică acasă … de ce nu-mi spui ceva ? A !.. capacul muced nu te lasă nici templul nu mai stă în picioare și altaru-i tot ruină vânt gol și alb și ce răcoare !… să-mi fi murit oare...
M-am întors singură
de Alexandra Ghita
Povestindu-ți o mica istorioară a unei persoane mi-am adus aminte de un bilet de tramvai. Era galben cu roșu însă nu asta e important, ci mai degrabă ce s-a întâmplat atunci. O fată de vreo 23 de...
m-am întors azi acasă
de Daniel Gherasim
m-am întors azi acasă ca dintr-un oraș străin și pustiu începuse să se facă târziu în gândurile mele era liniște apoi pleoapele au întins întunericul și au pornit la drum au plecat să găsească lumina...
