"Ludovic Orban se apără" – 165 rezultate
0.04 secundeMeilisearchLudovico Ariosto
1474-1533 Autor al capodoperei Orlando Furioso, se naște la Reggio Emilia, ca fiu al unui demnitar, dar se formează la Ferrara. Se dedică de tânăr studiilor umaniste. După moartea tatălui (1500) rămâne capul familiei numeroase, ceea ce îl obligă să intre în slujba cardinalului Ippolito d’Este, iar mai târziu a ducelui Alfonso d’Este. Ultimii ani ai vieții și-i petrece la Ferrara, în pacea dragostei domestice, dedicându-se preocupărilor literare și organizării reprezentațiilor teatrale ale curții. La moartea sa era deja o celebritate nu doar italiană ci și europeană. A tradus din Plaut și Terențiu.
2 poezii, 0 proze
Michelangello Buonarroti
Michelangelo Buonarroti (n.6 martie 1475, Caprese, Provincia Arezzo - d.18 februarie 1564, Roma), alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni a fost al treilea din cei cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai Francescăi di Neri di Miniato del Sera. După întoarcerea la Florența, de unde provenea familia lor, Michelangelo este lăsat în grija unei doici. Aceasta fiind fiică și soție de pietrar, i-a insuflat micului Michelangelo dragostea pentru marmură. Această pasiune timpurie îl determină să părăsească școala, deși părinții lui ar fi dorit ca el să studieze gramatica și să se consacre studiilor umaniste. Datorită prietenului său, pictorul Francesco Granacci, Michelangelo descoperă pictura și, în 1488 este dat la ucenicie în...
52 poezii, 0 proze
Michelangelo Buonarroti
A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...
1 poezii, 0 proze
Gutierre de Cetina
Gutierre de Cetina (Sevilla, 1520 - México, 1557), poeta español del Renacimiento y del Siglo de Oro español De familia noble y acomodada, vivió largo tiempo en Italia, donde fue soldado a las órdenes de Carlos I. En ese país entró en contacto con la lírica petrarquista que tanto habría de influir en él; leyó a Tansillo, Ludovico Ariosto y Pietro Bembo, pero su lírica se inspira fundamentalmente en la del toscano Francesco Petrarca, en la del valenciano Ausiàs March y en la del toledano Garcilaso de la Vega. Pasó mucho tiempo en la corte del príncipe de Ascoli, al que dedicó numerosas poemas, y frecuentó también a Luis de Leyva y al insigne humanista y poeta Diego Hurtado de Mendoza. Adoptó el sobrenombre pastoril de Vandalio y compuso un cancionero petrarquista a una hermosa Laura que cabe identificar con Laura Gonzaga. A tal dama está dedicado el famoso madrigal que ha pasado a todas las antologías de la poesía en castellano: Ojos claros, serenos, si de un dulce mirar...
1 poezii, 0 proze
Torquato Tasso
Torquato Tasso s-a născut la Sorrento, fiu al poetului Bernardo Tasso, de origine nobilă, aparţinând familiei Della Torre. A studiat mai întâi la Universitatea din Bologna și apoi, din 1560, Dreptul și Filozofia la Universitatea din Padova. În Padova, scrie prima sa operă, epopea cavalerească \"Rinaldo\" (1562). În 1565 intră în serviciul cardinalului Luigi d\'Este în Ferrara iar în 1572 ocupă o funcţie înaltă la curtea ducelui Alfonso II din Ferrara, fratele cardinalului. Familia d\'Este era cunoscută ca mecenaţi ai artelor, susţinători - printre alţii - ai poeţilor Ludovico Ariosto și Matteo Maria Boiardo. În anul 1573, Tasso termină poemul pastoral \"Aminta\", o prezentare idealiztă în versuri a vieţii de curte. În 1575 termină epopeea pe tema primei cruciade, \"La Gerusalemme liberata\", care va apare în 1581. Opera, în care se amestecă episoade cavalerești cu fantezii romanești,...
2 poezii, 0 proze
Ludovic Orban se apără
de Sorin Olariu
Când de la Tisa pân la Nistru Rezolvi problemele c-un ban De ce vă miră la ministru Comportamentul subOrban?
prima apariție a contesei
de masha djinn (nepoata)
contesa din Dristor le îmbrățișează pe hilda și masha. Pe spatele mashei rămân urmele roșii ale degetelor contesei. nu-mi vine să cred cât de lung mă pot rostogoli pe bulevarde fără să îmi sparg...
Mărțișor
de Adrian Firica
Cum anul ăsta e un an bisect, timpul a fost înțelegător cu noi punându-ne o zi în plus la dispoziție, zi suficientă pentru a configura structura \"Cabinetului Prim-ministerial Interimar\" și pentru a...
Scurt tratat de \"teorie a conspirației\"
de Adrian Firica
Domnului ministru al trans-port-aiureațiunilor noastre, Ludovic Orban, i se aruncă în cârcă un accident rutier duminical, chipurile soldat cu o victimă. Omul își susține, c-o față-ncă palidă,...
Trăiască mama și liberalismul, Orbanul și Noricismul!
de Adrian Firica
După ce Elodia s-a estompat către marginile serafice ale atenției mele - atenție substanțial întreținută de profesioniștii din mass-media -, m-am dedicat revalorizării înțelepciunii populare,...
Stiluri
de Mihai Miro
În mobilier clasic, Este \"Stilul Ludovic\", Dar în traficul urban, Va fi \"Stilul lui Orban\".
Ludovic XVI
de Sorin Olariu
Un rege, mare om de stat, Trăia printre francezi, odată, Dar dânșii l-au ghilotinat Că prea era dintr-o bucată.
Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament
de cristina cornilă
Ludovic Soare și Compania Sfîntului Sacrament Dacă Ludovic al XIV-lea figurează în istorie cu restanțe de comportament, ele se datorează femeilor din viața lui, pe care le-a tratat asemeni lui...
Luni, 25 ianuarie 2010, ora 17, ANIVERSÃRI: Georgeta Stoleriu și Ludovic Bacs
de Mirela Zafiri
Luni, 25 ianuarie 2010, ora 17 ANIVERSÃRI Georgeta Stoleriu și Ludovic Bacs, născuți amândoi în aceeași zi: 19 ianuarie sunt sărbătoriții \"După-amiezei unui interpret\", Luni la ora 5, în cadrul...
Stirpe aleasă
de Jacques Prevert
Ludovic I Ludovic II Ludovic III Ludovic IV Ludovic V Ludovic VI Ludovic VII Ludovic VIII Ludovic IX Ludovic X (zis Zavistnicul) Ludovic XI Ludovic XII Ludovic XIII Ludovic XIV Ludovic XV Ludovic XVI...
Fals tratat despre arta poetică
de ion pascal vlad
Ludovic al XIV – lea spunea: “Cuvintele ne sunt date pentru a scunde ceea ce gândim”. “Ajungem de aici, aproape nestingheriți, și la disimulare. Extrapolând un pic și trecând în planul lingvisticii,...
puterea plăcerii
de Constantin Enianu
În timpul regelui Ludovic XIII al Franței, pe domeniul regal de vânătoare exista o alee, care a fost lărgită și prelungită în timpul succesorului său, Ludovic XIV, de peisagistul André Le Nôtre ,...
Poveste cu L.S.
de Nicolae Diaconescu
Poveste cu Ludovic Spiess Prietenul meu, Ion Damian este expert în hrana păsăretului. Cum am la țară 20 de găini, vine uneori pe la mine să-mi aducă furaje pentru puicuțe. Foarte bucuros că acestea...
Angela Furtuna in dialog cu Ion Stratan
de angela furtuna
SÃ NU CONFUNDÃM MOBILA STIL LUDOVIC AL XIV-LEA CU SOARELE (cele douăsprezece întrebări pentru Poet, într-o zi întîrziată în ea însăși dar pricinuind re-încîntarea lumii prin Poesie) (Angela Furtună...
Groznai e aici
de Valerian Ciobanu
Lucreția îl văzu prima dată pe Ludovic în lift. Era într-o dimineață, la ora când toți angajații, funcționari de diferite vârste, se grăbeau să ajungă la lucru măcar cu vreo cinci minute înaintea...
