Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Livada cu meri"2114 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
34 rezultate
Traian DorzTD

Traian Dorz

AutorClasic

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...

45 poezii, 0 proze

Vladimir VîsoțkiVV

Vladimir Vîsoțki

AutorClasic

S-a născut la 25 ianuarie 1938 la Moscova în familia unui militar. A murit în urma unei crize cardiace la 25 iulie 1980 tot la Moscova. A fost actor, poet, compozitor și cântăreț, reprezentant de seamă al generației de artiști ruși afirmați în anii \'60-\'70. A compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cântece. A urmat cursurile studioului artistic din Moscova (rus. MXAT) (1956-1960), după care s-a angajat la Teatrul moscovit de dramă A.S. Pușkin. În 1964 devine actor al renumitului Teatru de Dramă și Comedie \"Taganka\" unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale jucând în peste 20 de roluri(Emolai Lopahin din \"Livada cu vișini\", Svidrigailov din \"Crimă și pedeapsă\", prințul Hamlet, Galilei din piesa omonimă a lui Brecht etc.) și unde s-a consacrat ca un artist complet: actor, cântăreț și poet. În paralel cu activitatea teatrală, s-a produs în peste 30 de pelicule cinematografice(\"Luptau doi camarazi\", \"Un rău om bun\", \"Locul întălnirii nu poate fi schimbat\", \"Scurte...

2 poezii, 0 proze

Etsurou SakamotoES

Etsurou Sakamoto

AutorClasic

Etsurou Sakamoto (1906-1969) Născut în Fukui. Familiarizat cu romantismul german, cu Rilke și Hofmannstahl, fondează revista „Sorioto” împreună cu Kamei Katsuichirou. Colaborează frecvent la „Shii no Ki”, „ Shi to Shiron”, „Shiki”. Volume : „Kumo no ishou”(Straie de nori, 1931), „Kaigara no haka”(Mormântul scoicilor, 1933), „Kajuen”(Livada, 1940) .

7 poezii, 0 proze

Rașa LivadaRL

Rașa Livada

AutorClasic

Rasa Livada, poet, man of letters (1948-2007) *** Istaknuti srpski pesnik Raša Livada preminuo je 6. novembra u Beogradu. Autor je knjiga pesama Poprskan znojem kazaljki (1969), Atlantida (1972) i Karantin (1977), i poeme: Ranjeni ditiramb, Horoskop i Raðanje soneta. Izdavaèko preduzeæe ''Posveta'' 2006. godine po izboru Borislava Radoviæa u okviru biblioteke "Savremena poezija" objavila je zbirku njegove poezije Pesme. Objavio je i antologiju ''apolitièke poezije'' Svetska poezija danas (èasopis Gradac, 1981), koja je, zajedno sa njegovim pesnièkim zbirkama, izvršila znatan uticaj na potonje generacije pesnika. Proširena i dopunjena, ova antologija objavljena je u dva toma u izdanju ''Prosvete'' 1983. godine pod naslovom Moderno svetsko pesništvo. Prevodio je peziju Roberta Grejvsa, T. S. Eliota, Huana Himenesa, Jahude Amihaja i V. S. Mervina. Godine 1985. osnovao je Književno društvo ''Pismo'', pokrenuo istoimeni tromeseènik za savremenu svetsku književnost, a u saradnji sa Maticom...

1 poezii, 0 proze

Livada cu meri

de Silviu Somesanu

Nu pot prinde caii sălbatici ai deltei mi-a plecat puterea din frâu, mi-a fost încețoșată vederea, vă spun toate acestea vouă, când surâsul femeii este clar și-l puteți recunoaște. Înșelătoare sunt...

PoezieAtelier

În livada cu meri

de Jianu Liviu-Florian

ÎN LIVADA CU MERI în livada cu meri, ceruite-n tăceri, poame roșii duceau dorul ierbii în ramuri, odihnea sub un nuc umbra zilei de ieri, chipul mamei săpa o icoană în geamuri, peste cale, un bici...

PoezieAtelier

mărturii din livada cu meri

de Alexandru Gheție

(mi-e teamă că merele o să putrezească pământul e mult mai greu dacă uiți merele în saci de rafie și gândul îți fuge la pisoii ăia portocalii înecați la marginea satului eu văd oameni plutind pe o...

PoezieAtelier

mărturii din livada cu meri 2

de Alexandru Gheție

ce rost are să-ți mai vorbesc despre existența ființelor vii de ce să-ți mai explic ce caută halatul dilarei pe mine de ce mi-am desenat cu ojă pe buze unghiile ei nu nu e moartă în ea sunt toate...

PoezieAtelier

mărturii din livada cu meri 3

de Alexandru Gheție

fetița noastră care nu ne-a văzut niciodată s-a oprit în prag sunt oarbă de o mie de ani, a spus și în livadă s-a făcut liniște nu e liniștea unei fericiri închise în mușcătura de măr nici cea de...

PoezieAtelier

mărturii din livada cu meri 4

de Alexandru Gheție

când pleci milioane de corăbii paralizează la țărm dintr-o dată milioane de ancore plesnesc marea asta pitică iar peștii nici nu mai dau din aripi. ci din ancore. ca și cum și-ar lega cerul de adânc....

PoezieAtelier

mărturii din livada cu meri 5

de Alexandru Gheție

azi nu e liniște marea se zbate o să se verse, spuneai, o să dea pe dinafară dar eu te țin de mână și visez de parcă ai fi vie. de parcă dilara n-ar fi murit de o mie si una de ori. ești nebun,...

PoezieAtelier

Povestiri cu Mira

de Gheorghe Cîrstian

Povestiri cu Mira II. A te simți acasă în mijlocul impresiilor. A te lovi cuvintele și a fi adiere de vânt dulce-cald, de vară. Tropotele cailor. A le auzi și a-ți fi bine… Prima dată i-am văzut, mi...

Atelier

veșmintele

de Miclăuș Silvestru

livada cu meri la marginea drumului ispitindu-mă - veșmintele și pielea cu înțepături de spini

PoezieAtelier

Primăvara

de Anisoara Iordache

În livada cu meri înfloriți, Păzitorii de capre Aduc De pe drumuri uitate de vremuri Cântecul. Sunete de fluiere- Ne cheamă, ne învăluie, Inundă Tăcerea înserării Și-o transformă într-un tărâm al...

PoezieAtelier

miraj de toamnă

de FLOARE PETROV

în livada cu meri râd magice lumini fericită culeg roadele delicioase se ospătează-n treacăt pelegrini elixirul toamnei revigorează oase timpul e de partea mea ca un tribun pe frunze de laur se...

PoezieAtelier

la margine de extaz

de FLOARE PETROV

te simt ca pe-un poem în gândul meu exiști o livadă cu meri azi a rodit în mine să nu mă lași strivită de nori triști fii ploaia de iubire cu semnele caline. cu ține în Parnasul muzelor mă afund în...

PoezieAtelier

Haiku

de valeria tamas

spic cu bobul plin - se bucură de umbră o buburuză cad picuri de ploaie - un copil sare coarda în tinda casei coborând din pod ultimele boabe de grâu - convoi de furnici două vrăbii se ciorovăiesc pe...

PoezieAtelier

părea că ninge

de Cristina-Monica Moldoveanu

odinioară am clădit case de chirpici pentru fiecare amintire dar au venit apele înghețul apele chiar și haina sperietorii din livada cu meri s-a decolorat totuși mă întrebi ce s-a întâmplat și cum mă...

PoezieAtelier

miraj de vară

de FLOARE PETROV

soarele proiectează razele în spațiu descrie profiluri sublime în natură nectarul zilei îl sorb cu nesațiu iluzionistul mă vrăjește, mă fură. în livada cu meri râd magice lumini apleacă ramurile cu...

PoezieAtelier

capriciile toamnei

de FLOARE PETROV

toamna s-a strecurat sub tâmplele mele cu damigeana plină de vin euforic lumina duioasă trece prin perdele pe masa de scris e un poem retoric. recolta de prune s-a transformat în țuică în satele...

PoezieAtelier