"Livadă de cuvinte..." – 2108 rezultate
0.01 secundeMeilisearchTraian Dorz
Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...
45 poezii, 0 proze
Etsurou Sakamoto
Etsurou Sakamoto (1906-1969) Născut în Fukui. Familiarizat cu romantismul german, cu Rilke și Hofmannstahl, fondează revista „Sorioto” împreună cu Kamei Katsuichirou. Colaborează frecvent la „Shii no Ki”, „ Shi to Shiron”, „Shiki”. Volume : „Kumo no ishou”(Straie de nori, 1931), „Kaigara no haka”(Mormântul scoicilor, 1933), „Kajuen”(Livada, 1940) .
7 poezii, 0 proze
Vladimir Vîsoțki
S-a născut la 25 ianuarie 1938 la Moscova în familia unui militar. A murit în urma unei crize cardiace la 25 iulie 1980 tot la Moscova. A fost actor, poet, compozitor și cântăreț, reprezentant de seamă al generației de artiști ruși afirmați în anii \'60-\'70. A compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cântece. A urmat cursurile studioului artistic din Moscova (rus. MXAT) (1956-1960), după care s-a angajat la Teatrul moscovit de dramă A.S. Pușkin. În 1964 devine actor al renumitului Teatru de Dramă și Comedie \"Taganka\" unde va rămâne până la sfârșitul vieții sale jucând în peste 20 de roluri(Emolai Lopahin din \"Livada cu vișini\", Svidrigailov din \"Crimă și pedeapsă\", prințul Hamlet, Galilei din piesa omonimă a lui Brecht etc.) și unde s-a consacrat ca un artist complet: actor, cântăreț și poet. În paralel cu activitatea teatrală, s-a produs în peste 30 de pelicule cinematografice(\"Luptau doi camarazi\", \"Un rău om bun\", \"Locul întălnirii nu poate fi schimbat\", \"Scurte...
2 poezii, 0 proze
Rașa Livada
Rasa Livada, poet, man of letters (1948-2007) *** Istaknuti srpski pesnik Raša Livada preminuo je 6. novembra u Beogradu. Autor je knjiga pesama Poprskan znojem kazaljki (1969), Atlantida (1972) i Karantin (1977), i poeme: Ranjeni ditiramb, Horoskop i Raðanje soneta. Izdavaèko preduzeæe ''Posveta'' 2006. godine po izboru Borislava Radoviæa u okviru biblioteke "Savremena poezija" objavila je zbirku njegove poezije Pesme. Objavio je i antologiju ''apolitièke poezije'' Svetska poezija danas (èasopis Gradac, 1981), koja je, zajedno sa njegovim pesnièkim zbirkama, izvršila znatan uticaj na potonje generacije pesnika. Proširena i dopunjena, ova antologija objavljena je u dva toma u izdanju ''Prosvete'' 1983. godine pod naslovom Moderno svetsko pesništvo. Prevodio je peziju Roberta Grejvsa, T. S. Eliota, Huana Himenesa, Jahude Amihaja i V. S. Mervina. Godine 1985. osnovao je Književno društvo ''Pismo'', pokrenuo istoimeni tromeseènik za savremenu svetsku književnost, a u saradnji sa Maticom...
1 poezii, 0 proze
Livadă de cuvinte...
de Ileana Popescu Bâldea
M-am adâncit în iarba din cuvânt. Ce reavăn, pământul de sub mine! Creșteau prin pori silabele de vânt și virgule-mi puneau iubirile divine. Priveam spre cer rotindu-mă prin nori… Mai albă coboram în...
Poveste cu pere, nuci și stele
de Dan Mitrut
Tăicu’ mă înveli într-un suman, greu cât o piatră de moară, încât am început să mă clatin ca o curcă beată. Mustățile albe se încrețiră a zâmbet… Umblă cu meșteșug la flăcăruia lămpii și lumina...
Inundațiile, printre cele mai dureroase catastrofe naturale din istoria Banatului
de Dușan Baiski
Recentele inundații care s-au abătut asupra județelor din vestul României vor rămâne în istoria ținutului. Din nefericire, vor fi un reper dureros în primul și în primul rând pentru cei afectați...
Bucura-te...
de Jianu Liviu-Florian
Bucura-te… … Bucura-te, urzeala a gandurilor de lumina, Bucura-te, pridvor de izvoare soptite, Bucura-te, padure crestina, Bucura-te, cer cu genele ceruite, Bucura-te, aripile celui neputincios,...
Traian T. Coșovei. „Aerostate plângând”
de florin caragiu
În volumul „Aerostate plângând” (ed. Tracus Arte, 2010), Traian T. Coșovei își dezvoltă reflecțiile și imageria poetică, pe un ton critic, angajat, din condiția lipsei de perspectivă a unei lumi...
De două ori iubire
de Vasile Mihai
mi-e poftă de poezie ca de mere roșii pline de zâmbete întind mâna după ea s-o culeg de pe cel mai de jos ram de deasupra inimii mele dar îmi alunecă lichefiată printre degete pătându-mi palmele cu...
Fardad (de Călin Sămărghițan)
de Petru Teodor
== FARDAD == Editura Print ATU Sibiu, 2009 Volum de poezii - Călin Sămărghițan Coperta și foto - Alice Drogoreanu. Cuvânt înainte: Călin Sămărghițan. Coperta IV: Marina Nicolaev, Vasile Avram....
Poetul zuliar
de Codrina Verdes
am stat de multe ori cu poezia ta tâmplă la tâmplă față în față ne-am citit una pe alta ne-am tras de păr ne-am făcut bezele ne-am scuipat pe obraz uneori chiar ne iubeam vernal până ne înfloreau...
Într-o livadă de vis
de Silviu Somesanu
Nu mă grăbi să te iubesc, știu că timpul trece și nu mă îndemnă să aștept, dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt și drumul nostru trebuie să fie același fără meandre și ocolișuri care nu duc acasă....
nor de seară
de Ioan-Mircea Popovici
prin gândul serii zbor de noapte fluturi lilieci și șoapte tăceri rotunjite vorbesc dincolo de cuvinte piramida calul negru piatra lunii cuvântul stins albul sfârșit de început împrăștiere adunare...
Despre primăvară numai de bine
de Adriana Marilena Stroilescu
poemul acesta e o casă cu obloane albastre în care trăiesc exilată printre cuvinte privind de la fereastră cum afară plouă necontenit gândul un melc de livadă evadat dintre ierburi brățară de argint...
Livada
de Dinu Pantea
“ Sintem fiecare o colivie plecata in cautarea unei pasari “ - Kafka Sa iesi in afara timpului , sa stai intr-o livada de la o margine de drum, cu senzatia fructelor care se ofera oricarui calator,...
Mesaj de departe
de Ana Urma
iubite se pierde semnalul sunt norii și ploaia aproape de noi sub mulțimea de mâini terminate cu taste se frâng rețelele ning transfuzate sub piele picături virtuale bat tactul ferestrelor oarbe...
Carte de căpătâi
de Ion Rășinaru
S-a întâmplat să visăm în același parc, eu pe banca măcinată de cari tu pe cea dinspre vino-ncoa. Fumul de țigară era punte între tăceri grăitoare și tot el zid de nepătruns. Din când în când...
De sub aceeaşi pălărie
de Ioan-Mircea Popovici
Ascultă şi vei auzi glasurile bucuriei de-a trăi Trăieşte-le pe toate-n ceea ce sunt Şi vei fi şi tu ceea ce eşti Desenează liber, colorează liber Libertate se învaţă ca cititul, scrisul, matematica...
c-un sfert de veac mai bătrâni
de Ioan Postolache-Doljești
visători nebunatici săream pârleazul raiului cu sufletul făcut cămașă s-o umpleam cu fructele timpurii. drăcușori zurbagii nu ne păsa de strepezirea dinților în acrituri. eram fericiți, scriam...
