Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Le Pic Champlain"20663 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
I

Ina

AutorAtelier

Nu cred ca vreau sa scriu în această fereastră un CV cu date seci. Aș vrea sa spun ca sunt fericită că am avut o copilărie frumoasă, plină cu de toate, șotii și fapte bune, zâmbet și plânset, premii și diplome de la școală, priviri serioase și cuvinte de înțelepciune pe care le-am auzit de la părinți. Acum înțeleg că a fost pe atunci și prima dragoste, care a fost un pic stângace, dar care, cum îmi dau seama la moment, a fost sincera. Acum am ajuns acolo unde trebuie sa fii mai responsabila, mai puțin sincera, mai cu inițiativa, dar cel mai important este ca și aceasta etapa a vieții mele o ador la nebunie, cu greșelele făcute, cu iubiri nerealizate, cu prietenii și dușmanii, pe care ii ador la fel de mult.

8 poezii, 0 proze

DM

dimitriu mihaela

AutorAtelier

De fiecare dată când găsesc câte o muză care să mă ajute să-mi exprim trăirile, o primesc cu căldură și o invit să coboare printre măruntaiele gândurilor mele. De fiecare dată când îmi aduc aminte de locurile natale, de cetatea Târgoviștei mă cuprinde o senzație de alin și de bucurie. De fiecare dată când îmi arunc mârșav numele și prenumele, Dimitriu Mihaela-Doina pe un petic de hârtie, mă tot frământ dacă stihurile mele vor stârni în mintea vreunui lector un pic de euforie, de stimă, de critică , de nostalgie ori de o simplă introspecție. Întotdeauna ca un peregrin însetat de liric, de epic și dramatic, m-am tot avântat să îmi public modestele scriituri la gazetele locale, la revistele școlii, în volume colective. Am îndrăznit să iau premii și să particip la ședințele cenaclurilor locale , precum „Elena Văcărescu” și naționale „Săgetătorul” ce se țineau la București. Sunt ferm convinsă că niciodată nu îmi voi lăsa vocea mea lirică și mereu le voi spune celor ce vor vrea să muște...

2 poezii, 0 proze

Patricia LidiaPL

Patricia Lidia

AutorAtelier

753 î.Hr. Doi tineri crescuți de lupi întemeiază Roma. 101-102. Un oarecare Traian vine în Dacia cu oameni săi și unii uită să mai plece. Ani la rând, se perindă prin lume vizigoții, hunii, tătarii, turcii etc. 578. Limba română se face auzită prin celebrele vorbe "Torna, torna, fratre", care vor sta mărturie peste veacuri pentru vitejia poporului român proaspăt format. Sec. XIV-XV. Se nasc unele state cu aspect românesc, trec prin perioade mai mult sau mai puțin prospere, înfloresc și decad, asta și din cauza unei trăsături definitorii în lupta pentru putere: românii își puneau totdeauna o întrebare falsă "ce-ar fi să am eu mai mult?", când în realitate trebuiau să-și pună întrebarea "ce-ar fi să îl ajut pe celălalt să aibă un pic mai mult decât hainele de pe el?". 1852. Se naște I.L. Caragiale. Acesta le va spune românilor, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce trebuie spus despre ei. 1962. Natura face primele planuri în vederea declanșării proiectului Patricia Lidia, aducându-i în...

190 poezii, 0 proze

Jean-Marie Gustave Le ClézioJC

Jean-Marie Gustave Le Clézio

AutorClasic

Motivația Juriului Nobel: „Autor al inovațiilor, al aventurii poetice și al extazului senzual, explorator al umanității aflate deasupra și dedesubtul civilizației dominante.” Jean-Marie Gustave Le Clézio, sau J.M.G. Le Clézio (n. 13 aprilie 1940 în Nice) este un scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2008 și câștigător al Premiul Reanaudot în 1963. În 45 de ani de activitate scriitoricească, Jean Marie Gustave Le Clézio a scris peste 50 de cărți. Opera sa cuprinde romane, eseuri și traduceri din mitologia indiană. Autorul francez a recunoscut, în numeroase rânduri, că printre scriitorii care l-au influențat se numără Hemingway și Faulkner. El a devenit cunoscut la 23 de ani, datorită romanului său, „Procesul verbal” (Le proces verbal), care a fost nominalizat la Premiile Goncourt. Într-un sondaj de opinie realizat de revista Lire, în 1994, 13% dintre cei chestionați și-au exprimat părerea că Le Clézio ar fi „cel mai mare scriitor de limbă franceză” aflat în...

0 poezii, 0 proze

Viorel RotaruVR

Viorel Rotaru

AutorAtelier

Născut la 10 octombrie 1969, la Drăgășani,jud. Vâlcea. Studii: Facultatea de Litere Craiova.

20 poezii, 0 proze

Michèle LalondeML

Michèle Lalonde

AutorClasic

Michèle Lalonde est une écrivaine, poète, dramaturge et essayiste québécoise née à Montréal, le 28 juillet 1937. Ses ouvrages se concentrent sur l’identité québécoise. Elle a écrit le fameux poème Speak white vers 1970, qu'elle lut à La Nuit de la poésie 27 mars 1970, basé sur l’injure utilisée par les anglophones envers les francophones du Canada quand la langue française était utilisée en public. 1958 - Songe de la fiancée détruite 1959 - Geôles 1967 - Terre des hommes 1979 - Portée disparue 1980 - Métaphore pour un nouveau monde

1 poezii, 0 proze

PP

Patrice de la Tour du Pin

AutorClasic

Le comte Patrice de La Tour du Pin (1911-1975) est un poète du XXe siècle. Issu d\'une famille qui régna sur le Dauphiné du côté de son père et descendant direct de Condorcet par sa mère, il est né le 16 mars 1911 à Paris. Son père est tué à la bataille de la Marne dès le début de la Première Guerre mondiale. Il grandira élevé par sa mère et sa grand-mère, avec sa sœur et son frère aîné, entre Paris et Bignon-Mirabeau dans le Gâtinais. Il fait ses études à Sainte-Croix de Neuilly-sur-Seine, puis à Janson, et entre à l\'École libre des sciences politiques. Il s\'est fait particulièrement connaître à ce moment-là par la publication de Quête de joie à 19 ans. C\'est Jules Supervielle, à qui il avait apporté son manuscrit, qui fit publier ce poème dans La Nouvelle Revue française. La Quête de joie est publiée aux éditions de la Tortue en 1933. Puis paraissent aux...

1 poezii, 0 proze

AG

André Gide

AutorClasic

Né le 22 novembre 1869 à Paris, André Gide est le fils unique de Paul Gide, professeur de droit, et de Juliette Rondeaux, riche bourgeoise d\'origine normande. «Né à Paris, d’un père uzétien et d’une mère normande, où voulez-vous, monsieur Barrès, que je m’enracine? J’ai donc pris le parti de voyager.» À la mort de son père, Gide n\'a que onze ans. Il est donc élevé par sa mère dans une atmosphère de rigueur morale qu\'on a dit castratrice, entouré presque exclusivement de femmes. Il épousera Madeleine Rondeaux, sa cousine de Rouen, en 1895. Dégagé de tout souci financier grâce à sa fortune personnelle, Gide s\'oriente très tôt vers une carrière littéraire dont ses premiers échecs ne le détournent pas les Cahiers d\'André Walter (1891), publié à compte d\'auteur: il se déclare soucieux de produire une œuvre qui assure sa postérité plus que sa gloire immédiate. Après Paludes (1895), Gide se moque des symbolistes et de lui-même, il publie les Nourritures terrestres (1897). Ce livre...

5 poezii, 0 proze

RJ

Roberto Juarroz

AutorClasic

Né le 5 octobre 1925 à Coronel Dorrego dans la province de Buenos Aires (Argentine), Roberto Juarroz a fait des études de lettres et de philosophie à l\'université de Buenos Aires et s\'est spécialisé dans les sciences de l\'information et de la bibliothécologie. De 1958 à 1965, il a dirigé la revue Poesia = Poesia. Il a traduit des poètes étrangers, notamment Antonin Artaud. Il a été l\'ami d\'Antonio Porchia. Entre 1971 et 1984, il a été directeur du Département de Bibliothécologie et de Documentation de la faculté de philosophie et de lettres de l\'université de Buenos Aires. Mal vu des militaires argentins, il a dû s\'exiler aux Etats-Unis et en Colombie. De retour en Argentine, il a dû affronter l\'intolérance, cette fois, des intellectuels de gauche. A nouveau exilé, il a voyagé. Il est devenu expert de l\'Unesco dans de nombreux pays d\'Amérique centrale. Sa compagne, Laura Cerrato, professeur de littérature anglo-saxonne à l\'université de Buenos Aires et poétesse, l\'a suivi...

9 poezii, 0 proze

radoi elena adelinaRA

radoi elena adelina

AutorAtelier

terminal,le College National Gheorghe Lazar-Bucarest,Roumanie;classe scientifique.j'ai publie des poesies dans le cadre du Projet Comenius "communiquer par les arts"-2003.

12 poezii, 0 proze

Zbor în zigzag II

de Aurel A. Conțu

Tot azi te-am văzut la braț cu Charlie Chaplin, fără baston, undeva în Londra. Mi-e greu să spun unde, fiindcă Londra e plină de Chaplini. Apoi te-am descoperit pe Facebook și am aflat cum te cheamă....

ProzăAtelier

Picătura chinezească

de Rosca Constantina

Adu-mi sufletul peste mine Pînză împotriva ploii Și mîngîie-mi ochii Cu privirea-ți blîndă Am întins adesea gîndul spre sufletul tău grăbit Am văzut acolo că e păzit de ziduri Înalte și groase. Nu...

PoezieAtelier

Lui Mircea Badea de la bunicul său imaginar.

de Filip Tănase

Mă-mpinge muza-mi nesupusă Independentă,ce să zic E miezul nopții,dânsa însă Mă vrea o clipă de bunic. E cam făloasă și bătrână, O tupeistă oarecare, Stă pe chitară ca jupână, Are tupeu, dar voce...

PoezieAtelier

Aștept...

de ada nica

Deunăzi, stăteam... cu capul sprijinit de-o grindă... și mă uitam cu ochii închiși la frunzele ce cu durere cad și se aștern apoi, domol... într-o tăcere care țipă și pentr-o clipă, animă un vânt...

PoezieAtelier

Poezii pentru copii

de valeria tamas

21.vulpița La găini poftea vulpița Bătând zilnic poienița, Moțate și-mpintenate, Fără teamă de păcate Ar mânca pe săturate. 22.Rața Mac-mac-mac și mac,mac ,mac Capul mi l-a împuiat. Liniștește-te și...

PoezieAtelier

Dulce autodistrugere

de B. Liviu

De fiecare dată când mă apropii de foaie toate gândurile fug și le găsesc un pic mai târziu. \"Iartă-i Doamne că nu știu ce fac\". Cineva ar trebui să ne mai spună din când în când... Vreau sa fiu un...

Atelier

13 trandafiri

de Ionela van Rees-Zota

Am primit un buchet de flori aveau ceva din \"nu mă uita\", mirosul le era a iubire, iar decența le era un pic umbrită de falsele fundițe multicolore ce făceau ca splendoarea lor să aibă acea...

PoezieAtelier

soapte

de Adrian Furnica

Încet, încet, încet, Șoaptele tale se apropie de mine Se urcă de pe umeri spre urechi Pe unde îmi intră înăuntru, călcându-mi În picioare timpanele sensibile Parcă le zăresc un pic în spatele Ochilor...

PoezieAtelier

Ganduri ascunse

de Ramona Anamaria Secrieru

Vezi, plec de langa tine. Ma voi sui pe-o stea, sa nu te miri, nu rade si nu-ntreba nimic, limfaticele ticuri le-oi pierde pic cu pic... ...De-acolo iti voi scrie mereu cate ceva... Despre albastre...

PoezieAtelier

Fascinația modelelor (III)

de Corneliu Traian Atanasiu

În viitor fiecare vom fi celebri timp de 15 minute. (cuvinte pe care le-am văzut pe prima pagină a unei reviste) (acest text este contiuarea articolului: Fascinația modelelor (II) ) SC Modele IRL SA...

ArticolAtelier