Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Lamentatii negre"914 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
32 rezultate
HE

Hovanes Erzâncați

AutorClasic

Hovanes Erzâncați (1225-1293) Născut în provincia Echeghiaț (actuala câmpie Erzânca). A studiat filosofia, cosmologia, gramatica, muzica, medicina, științele naturale, artele. Creația poetică se constituie din imnuri, șaracane, lamentații, catrene gnomice, poeme, fiind dezvoltată în trei direcții principale: științifică, laică și religioasă. Este înmormântat sub scaunul episcopal din biserica Sf. Nâșan din Erzânca.

5 poezii, 0 proze

todor adrianTA

todor adrian

AutorAtelier

Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.

60 poezii, 0 proze

Lamentatii negre

de Andrei Cucu

N-am usa la gaura cheii. Pe-acolo vin mortii Catarati peste pleoape Sa-si stinga miscarea, Nesomnul. Tin mortii sa dorm Fara frica de moarte... Se-atarna greu Capul infantilului suflet Si totusi de...

PoezieAtelier

Lamentatio

de Dragos Farmazon

Să ma așez și să cânt la un pian stricat Să mă ridic să cânt la pianul lumii Negru cu pete albe Negru cu te miri ce risipit pe te miri unde Mi-a căzut pe degete o idee am așezat-o iîtr-un ceas...

PoezieAtelier

Lamentația cavalerului cu armură de gânduri

de Ion Scalen

Fiara pală a vântului celor șapte răscruci Bântuia, străvezie, suitoarele drumuri, Cerul scurs în țărână prin colonadele - nuci Ridica în corole mai suave parfumuri. Neatent la minunea...

PoezieAtelier

Ora la care vin caprimulgii

de rechesan gheorghe

Peste colinele aride, roșiatice, amurgul cobora brusc, ca o fluturare de aripi. Soarele, un disc de bronz încins pînă la incandescență, dispăru dincolo de orizont, iar cerul își schimbă cu...

ProzăAtelier

Un poet al spleen-ului cotidian

de Tudor Negoescu

Criza existențială prin care trec poeții, mai ales în vreme de tranziție, se pare că nu l-a ocolit nici pe Florea Miu, discret activist al suferinței, exilat, în perioada 1996-2001, între zidurile...

ArticolAtelier

iubire măsluită

de Daniela Luminita Teleoaca

cerată se așază între noi tăcerea de aur devenim mai înțelepți (cel puțin așa credem) și tu și eu mai vârstnici cu încă un anotimp: cel al descoperirii de sine prin sine și prin celălalt printr-un...

PoezieAtelier

Ispita

de Daniela Luminita Teleoaca

Atunci am simţit pentru prima dată gustul lalelelor grena, mai mult negre. De o frumuseţe aparte. Cu care nimic nu ar fi putut concura. Poate doar în condiţiile asumării eşecului. Un eşec grandios...

ProzăAtelier

Ispita (2)

de Daniela Luminita Teleoaca

Atunci am simţit pentru prima dată gustul lalelelor grena, mai mult negre. De o frumuseţe aparte. Cu care nimic nu ar fi putut concura, ... poate doar în condiţiile asumării eşecului. Un eşec...

ProzăAtelier

Pignus amoris habes, Évora

de Zburlea Ariana

Ziua de 18 septembrie aducea furtuna. Sunetele tuturor pașilor grăbiți din stradă se întețeau împreună cu ploaia, tot mai apăsător. Vuietul tunetelor răpea simțurile oamenilor adăpostiți,...

ProzăAtelier

Speranta

de Alina Grozea

Ne-am certat. Mai mult ca sigur ne vom despărți, chiar dacă acum nu vreau să accept asta, deși știu foarte bine că, după ce mă voi umili și mă voi face preș, îmi va fi mie imposibil să o mai iau de...

Atelier

Incredibila iubire

de Flora Mărgărit Stănescu

INCREDIBILA IUBIRE (Strict autentic) S-au cunoscut în Roma, într-o casă de bătrâni neajutorați fizic, dar susținuți financiar de familie. El un bărbat de 50 ani, trecut prin multe, aflat într-un...

ProzăAtelier

Conditia intelectualului

de Remus Cretan

Pentru multi intelectuali, pasiunea lucrului cu ideile este superioara senzualitatii, definind idealitatea iubirii la polul imanent. Asta inseamna ca adevarata cunoastere este cea participativa,...

EseuAtelier

Evadare

de zephirus

St!... Parcă se aude ceva!... Inima mi se zbate nebună, intunericul acesta absolut mă copleșește. Va veni după mine, așa mi-a promis: „Voi veni și după tine!” Umezeala plutește în încăpere iar...

ProzăAtelier

Fiecare are perechea lui

de Sim

Motto / „A intra ca un vis în sufletul unei fete este o artă, a ieși este o capodoperă” – Soren Aabye Kierkegaard O zi în care și-ar fi dorit ca toată viața ei să fi fost altfel. Nu era prea bună din...

Atelier

Cununa de spini

de Valentin Boeru

De mici bătrâni, cu albi obraji ca Luna, În uraganul vieții, ca frunzele uscate, Plutesc aiurea către buna moarte, Ducând, de spini, pe fruntea lor, cununa. De mici maturi, stăpâni pe grija vieții,...

PoezieAtelier

Când iarna vine fără să te anunțe

de enea gela

11 noiembrie 1991, ora 17 și 35 de minute. Pe coridorul din fața cancelariei se aud pașii femeii de serviciu, inconfundabili, prin felul apăsat de a călca, parcă i-ar fi părut rău că trebuie să...

ProzăAtelier

Viața pe un peron

de Octavian Paler

La drept vorbind, toată viața mea e un șir de pasiuni eșuate. Mereu am luat-o de la început. Ca un adevărat rac ce sînt. Dar o să mă înțelegeți mai bine din exemple, care mă reprezintă, cred, chiar...

ProzăClasic

Șarpele de aramă

de Sorin Coadă

Imdiola continua să existe. Părea o entitate apăsătoare, a cărei prezență, dezvăluită doar pe jumătate, îi accelera ritmul inimii. Șoapte străvezii îi străbăteau perdeaua de gânduri ajungând la...

ProzăAtelier