"Izvorâtorului de mir" – 27 rezultate
0.01 secundeMeilisearchIzvorâtorului de mir
de Maria Prochipiuc
Maximian împăratul l-a chemat întru voievodatul Tesalonicului mare i-a fost surprinderea că moștenitorul de averi își petrecea timpul în slava lui Hristos pe arhangheli luminând izvorâtorului de mir...
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
de Mihaela Vlasin
„Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, Purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă ai făcut îndrăzneț pe Nestor, așa...
De la Mitra la Dimitrie
de Camelia Tripon
De la Mitra la Dimitrie Toamna cerne clipele senine de cele învolburate de peste an, adunând în hambare rodul. La sfârșit de octombrie, de Sfântul Dumitru, se încheie perioada pastorală începută după...
Doamne, Ingerii
de Nicolae N.Negulescu
Ce îneacă Cerul în plînsul meu și Îngerii Doamne,Îngerii de pe un mal pe altul deschid podul focului ultimei căruțe plină cu vise Călimănești - Cozia, 26.11.2008 de Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de...
evanghelia din sufletul meu
de FLOARE PETROV
aplic învățăturile sfinte îmi iubesc aproapele ca pe mine însămi, iert jignirile și răutățile celor din viața mea, nu aș putea altfel cum să-i dovedesc lui Dumnezeu, că pun și eu măna la zidirea...
zile de primăvară
de Ioan Postolache-Doljești
mai rău ca semnul întrebării sunt cocoşat de întrebări şi-n mintea mea, aşa cum e, puţină, înceţoşată ca un nor, caut o rază de lumină să nu mor prost de tot când am să mor. creştin fiind, trăind în...
Blestemul
de Dumitru Sava
Ca niște musafiri îndelung așteptați, primele raze de soare pătrund vesele prin ferestrele opace ale izolatorului laborator de la etajul doi. Oricât de drag ți-ar fi cel pe care îl veghezi, o noapte...
melodie bântuită
de gina-elena afrasinei
Sunt un păianjen îndrăgostit de scheletul unei frunze lipite de geam care s-a uscat până la a-mi semăna mie, izvoditorului de plase în care se încurcă melodiile prinse în autobuz și în care luna...
O zi
de Paul Bogdan
Iarăși dimineață. Îmi ridic patul în chingile țintuite în perete. Saboții de lemn, cu inscripția M-DP-06495-Rahova, au bareta ruptă. Trebuie să îi repar înaintea apelului de dimineață. Aseară l-am...
Sfantul Dimitrie izvoratorul de mir un mare ostas al lui Hristos ne pleaca si astazi genunchii la rugaciune prin aducere aminte de jertfa sfanta intru credinta. o fila frumoasa, un pasaj ce ne bucura ...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Cristina – trecerea și oprirea ta asupra foii de acatist e o bucurie pentru mine, iar faptul că te așteptai să citești ceva în pagina mea în această zi e chiar o mare bucurie, înseamnă că trebuie să f...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
\" ... reînviază- mi aripile trudite Încălzindu- mi gîndul la realitățile vieții\" adică reînviază- mi sufletul mort, dă- mi duh fierbinte, de jertfă și nevoință pentru lume. Cînd cercetăm sfinții răm...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
\"Pentru ca Dumnezeu sa fie cu noi, trebuie ca noi sa fim cu El. Fii intotdeauna cu Dumnezeu daca vrei ca Dumnezeu sa fie cu tine. Cauta-L pe Dumnezeu cu gandul in cer, cu dragostea in inima, cu evlav...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Nicolae- oprirea ta aici îmi lasă tot timpul un semn al bucuriei, mereu ne trezim mai fierbinți sau uneori chiar reci, nimic nu e independent de noi, totul stă în noi și mai ales în ceea ce dorim noi ...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Maria, nu încetez să învăț de la tine. Las semn aici ca să mă întorc și să știi că vin spre poezia ta precum cel ce n-a aflat spre calea cea bună.
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Semnul tău de oprire aici e doar că te întorci sau că pentru o clipă ai putut crede că genunchii tăi pot atinge cerul? Mereu ne aflăm pe o cale abia după ce parcurgem cam trei sferturi din ea aflăm ră...
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Un gând bun către Bunul Dumnezeu pentru voi. De apreciat atât poezia cât și cele \"culese și împărțite\".
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
Un gând bun și dinspre mine, ajutorul celui de sus să fie peste noi toți. Mulțumesc pentru popasul la acest poem. E o bucurie să văd că își mai încetinește cineva pasul pe aici.
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
ne-ai mingiiat in clipele de frig , de gri-ul acela pe care omul singur nu-l mai poate colora in iubire, iti multumesc ptr text, ptr grija, liniste iti doresc si un week-end solar
la Izvorâtorului de mir de Maria Prochipiuc
