"Ispitire a Sfântului Antonie" – 1969 rezultate
0.03 secundeMeilisearchCleopa Ilie
Parintele arhimandrit Cleopa Ilie Constantin (Părintele Cleopa) S-a născut la 10 aprilie 1912, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei Alexandru Ilie. A urmat scoala primară de sapte ani în satul natal. Avea o memorie cu totul deosebită, asemănându-se mamei sale. Timp de peste trei ani de zile a făcut ucenicie duhovnicească la Schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În anul 1929, la începutul lui decembrie, a intrat în obstea Schitului Sihăstria împreună cu fratele său mai mare, Vasile. După trei zile de ispitire, au fost primiti în obstea acestui schit, în ziua Sfântului Ierarh Spiridon, la 12 decembrie. Până în anul 1935, Constantin a păscut oile Schitului Sihăstria, împreună cu alti frati. Apoi este luat în armată în orasul Botosani. Se reîntoarce la schit în toamna anului 1936 si este tuns în monahism la 2 august 1937, primind numele de Cleopa. După aceasta face ascultare la oile schitului până în vara anului 1942, fiind ajutat de monahii Galaction Ilie si...
62 poezii, 0 proze
Dimitrie Nanu
Dimitrie Nanu Muscel (1873-1942 sau 1943) - mai cunoscut sub semnătura D. Nanu - a fost un strălucit erudit, poet, traducător și filolog din Câmpulung Muscel. A studiat la București și Bruxelles și a funcționat ca profesor de limba franceză. A colaborat la "Convorbiri literare", "Convorbiri critice", "Sămănătorul", "Viața nouă" ș.a. Încadrat de critică pe linia poeziei "de concepție" Eminescu - Panait Cerna - Artur Enășescu, i s-a reproșat epigonismul eminescian din primele versuri și "lipsa de emoție" a poeziei mistice de mai târziu. Opere (listă incompletă?) * Nocturnele, Câmpulung Muscel, 1900 * Ispitirea de pe munte, București, 1914 * Poezii. Pronaus-Natura. În nostalgia unui cămin, Cartea Românească, București, 1934 * Poliect. Tragedie creștină în 5 acte (colaborare cu Corneliu Moldovanu), București, ?
2 poezii, 0 proze
moisoaie razvan
Acum am inceput sa vad demoni in ceata Sa ii aud cum imi soptesc : "Renunta la viata!" Dar niciodata nu o sa renut la ea, Voi continua sa lupt pana voi ceda. O sa continui sa traiesc Si o sa dobor demonii ce stau si ma pandesc Precum o cioara Din intunericul infinit si satanic numit. Ceata am vazut si penele unui inger doborat Caci am fost printre putinii ingeri Ce pe diavol l-au infruntat. Mi s-a parut ciudat la inceput... Dar apoi am inteles.... Scrisul "Deschis NON-STOP" de pe poarta de la intrarea in iad... Era pentru sufletele invinse si ispitite de pacat, Care odata ajunse acolo sunt precum Frunzele ce cad pe pamantul inegrit Blestemate sa moara putrezite.... Rar mai apare o raza de speranta Care pare sa puna capat Demonilor ce ma pandeau etern Si care in suflet imi provocau un freamat Dar nu sunt indeajuns de puternic Sa ii infrunt de unul singur. Stand in intuneric neajutorat aAsteptandu-mi sufletul ce mi-a cazut in pacat Sperand ca imi va da puterea Si sa-mi implinesc menirea...
1 poezii, 0 proze
Mario Paparadzzi
Născut în municipiul Pitești ,dar petrecînd copilăria și adolescența în micuțul oraș Mioveni, orășel care de altfel mi se părea pe atunci atât de lipsit de culoare și plin tentații murdare . Între timp orașul a evoluat destul de frumos și parcă îmi pare rău că am ajuns să-i trec pragul atât de rar. Fiind cel mai mare dintre cei 4 frați, am simțit de mic să fiu mai responsabil, mai grijuliu, mai altfel. Din această cauză, dar și datorită faptului că familia nu avea tocmai o situație financiară bună aveam să fiu mai retras decât ceilalți din rândul meu, pe alocuri simțind un fel de rușine. Privind înapoi sunt mândru de felul în care am putut să mă abțin de ispitele ce băteau la ușă din toate părțile și de relația cu familia. După ce primii opt ani școlari i-am absolvit la școala Racovița, oraș Mioveni, opt ani în care de multe ori am fost lăudat pentru notele obținute, dar și pentru comportamentul de bun gust, anii de liceu au însemnat un regres, deși am fost absolvent al diplomei de...
10 poezii, 0 proze
Cezara Fantu
Cezara Fantu, crede în sistemul cultural aflat în mișcare, în progres, în libertate, în generația BOBO (bourgeois - bohemians), în cei care-și îngrijesc marile bulevarde ale minții, în oameni pasionați și responsabili, în baletul spiritului și în magia curiozității. Prinsă în ispite idealiste, îndrăgostită de frumos, de lumea dintre lumi, de poveștile brodate, de picturile substanței și ale esenței, de locurile în care se poate rezema de obrazul lui Dumnezeu, de fragmentele hărților de pe copaci („Natura a educat-o ca și biblioteca”) - jefuiește în fiecare noapte marii scriitori din biblioteci (acolo e hrană sigură). Cezara Fantu este un mic flâneur, are mereu un Guide to Getting Lost în buzunar. Este actriță; călătorește, scrie - în paralel- dramatizând și versificând. Oamenii fericiți citesc, beau cafea, călătoresc și fac teatru. ***Vinde-ți deșteptăciunea și cumpără mirare, spunea Rumi. Să trăiești este o artă. Poți descoperi oricând o nouă energie, o nouă libertate și noi plăceri....
30 poezii, 0 proze
Ispitire a Sfântului Antonie
de Nincu Mircea
„Simțeam pe sub tălpi gâdilături scurte și mă întrebam: Sunt diavoli sau viermi, ori rădăcini care caută apă? Ceea ce știam era numai sentimentul că prin acel adânc Cineva umblă când nimeni nimic de...
Nictofob - autor Emanuel Pătrășcioiu
de Claudia Minela Petre
"uitați-vă la soare cum plagiază lumina" Înger și demon în aceeași măsură, Emanuel Pătrășcioiu își construiește o lume proprie, detașându-se de realitatea obscură în care este nevoit să caute lumina...
Cu toată viața înapoi
de Zavalic Antonia-Luiza
Am fost făcută să pierd oameni, și dragoste și tot îmi petrec zilele cu vise de mâna a doua. Să-mi cos buzunarele cu tot cu degete ispitite de mărunțiș pentru pâinea cea de toate nopțile îmi prizez...
Liviu Jianu: Exerciții de proză cugetată
de Jianu Liviu-Florian
Liviu Jianu: Exerciții de proză cugetată Ștefan Vlăduțescu „Există fapte și oameni care în particular n-au nimic care să atragă ca inspirație epică. Totuși, un spirit ce lecturează cotidianul cu o...
ispitirea sfântului de serviciu
de dan mihuț
prin spelunca aceasta în care se îmbată toate celulele tale degetele îți ies zvârcolindu-se în vopsele vene care se zbat în indigoul rănit păsări pe care ai cioplit mușchi umani azi la prânz ți-ai...
INTAIA EPISTOLA A SFANTULUI IOAN
de Ioan Teologul
INTAIA EPISTOLA SOBORNICEASCA A SFANTULUI APOSTOL IOAN CAPITOLUL 1 Marturie despre Cuvantul vietii. Dumnezeu este lumina si cei care sunt ai Lui umbla in lumina. Sangele lui Hristos ne curateste de...
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan
de Ioan Teologul
Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan Capitolul 1 1. Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții,...
Conform Bibliei, relatia soț-soție ar trebui descrisă mai degrabă ca una ierarhică sau de egalitate?
de Bianca Maria
Referatul biblic al Creației, ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om în urma sfatului dumnezeiesc, după chipul Său, cu menirea(vocația) de a deveni asemenea lui Dumnezeu: Chipul lui Dumnezeu în om,...
Despre postire
de Cuviosul Ioan de la Valaam
19 februarie 1948 Mă bucur că ați primit Sfintele Taine ale lui Hristos. Spovedania făcută părintelui X te-a lăsat în îndoială. Ce-i de făcut? Trebuie să înduri și să nu te descurajezi. Într-o...
Mediamorfoze - 1
de Sebastian Corneanu
Mediaidentitate Mă numesc Sebastian, sebastian_himself, sebacc2005, sebastianxxx, sebastian4u sau nu contează cum. Am orice nume sau toate numele, iar toate sunt ale mele, atâta vreme cât nu sunt ale...
La Mulți Ani, de Ziua Ta !
de Elisabeta Branoiu
„Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit“ diac. George ANICULOA Joi, 23 Aprilie 2009 Creștinismul îl prăznuiește astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, martirul și ostașul lui...
Fericirile
de Cuviosul Ioan de la Valaam
14 august 1945 Hristos este cu noi! Am primit într-adevăr scrisoarea ta și am citit-o cu dragoste. Este bine că aspiri la viața duhovnicească, dar straduiește-te să nu stingi Duhul. Dacă vă este mai...
Castelul din Rónaszék (IV)
de mihai traista
PARTEA A DOUA CAP. 1 VIZITIUL IOȘCA GODJA „...vine un moment în care ceva se rupe înăuntru și nu mai ai nici energie, nici voință. Zice lumea că trebuie să trăiești, dar a trăi e o problemă care până...
13 septembrie: Cuviosul Ioan de la Prislop
de ion untaru
Sfântul Ioan s-a născut în sec.XV sau prima jumătate a sec.XVI-lea în satul Silvașul de Sus din Þara Hațegului și a intrat de tânăr în obștea mănăstirii Prislop, aflată în mijlocul unei păduri de...
Alte explicatii ale Sfintei Liturghii
de Preot Florin Botezan
Nimeni nu este vrednic... Unul dintre scopurile principale ale ritualurilor Intrarii mari este pregatirea duhovniceasca a slujitorilor pentru aducerea Sfintei Jertfe. Un loc important în acest sens...
