Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Intransigență"264 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
33 rezultate
RS

Ragnvald Skrede

AutorClasic

Născut în 1908, a debutat în 1952. În lirica sa, scrisă în ny-norsk, al cărui fanatic partizan a fost de la primul volum, Skrede practică temele tradiționale: dragostea față de pământul natal și străvechile Sagas, dar și pasiunea pentru puritatea și intransigența morală. În 1955 a tipărit \"Pasărea albă\", urmată de \"Îndărătul celui din urmă ton de albastru\" (1961) și \"De la izvor la mare\" (1962).Moare în 1983.

2 poezii, 0 proze

Vasile Petre FatiVF

Vasile Petre Fati

AutorClasic

născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...

15 poezii, 0 proze

PC

paulo coelho

AutorClasic

Paulo Coelho nace en Brasil en el año 1947, en el seno de una familia de clase media, hijo de Pedro, ingeniero, y Lygia, ama de casa. A los siete años ingresa en el colegio jesuita San Ignacio de Río de Janeiro. Paulo acaba odiando la naturaleza obligatoria de la práctica religiosa. Aunque no soporta ni rezar ni ir a misa, no todo allí va tan mal. En los austeros pasillos del colegio, Paulo descubre su verdadera vocación: ser escritor. Pronto gana su primer premio literario en un concurso escolar de poesía, y su hermana Sonia cuenta cómo se hizo con un premio de redacción al presentar a un concurso un escrito que el mismo Paulo había tirado a la basura. Sin embargo, los padres de Paulo tienen otro futuro planeado para su hijo. Pretenden que sea ingeniero y por eso intentan reprimir sus deseos de dedicarse a la literatura. Esta intransigencia y la lectura de Trópico de cáncer, de Henry Miller provocan una gran rebeldía en Paulo, quien empieza a desobedecer las normas familiares. Su...

0 poezii, 0 proze

Intransigență

de Constanța Buzea

Singurătate fără voci, Stârv al perechii, vorbitor, Cum șezi cu îngerul la masă, E harul lui să nu-l poți ține Decât cu sufletul în spaima Că te ucide lin, cu dor, Că în pieirea ta fricoasă Nu e nici...

PoezieClasic

Intransigența

de razvan rachieriu

Intransigența se oțelește în al gândirii joc Și brodează austeritatea pe al vieții cojoc, Autoritatea își extrage seva din inocență, Markerul pictează cu verde o licență A judecății imparțiale...

PoezieAtelier

Intransigența sărbătoare

de Ana Blandiana

Dacă Eminescu ar fi fost mai puțin imaculat, cred că posterității sale i-ar fi fost mai ușor. Dacă ar fi existat în viața lui de dincolo de pagină bănuiala misterioasă a unei crime, ca la Villon,...

Clasic

bicicleta de pedalat

de cristian catalinoiu

aidoma ei aș fi scris despre luna în care bălăcăream câte o singură întâmplare câte o intransigență a vieții luate de-a gata în pumn la un moment dat la masa oarecum zilnică la picnicul din pat...

PoezieAtelier

Poveste despre tampla lui Valentin

de Octavian G. Mustafa

Poveste despre tâmpla lui Valentin “Tu, dulce osândă a slovelor. Pedeapsă de a naște vlăstarul mut al unei ore de-ndoială.” Din Scrisoarea adresată de Valentin Mariei, 19 septembrie 1975 “Munca...

ProzăAtelier

Povestea datoriei

de Lucian Pop

Corabia plutește. Căpitanul stă la proră cu pipa în gură și gândurile amare. - Om corect, m-am ferit de contrabandă. Secunzii, văzând intransigența căpitanilor de stil vechi au organizat în mare...

ProzăAtelier

meandre 78

de viorel gongu

meandre 78- Casa Republicii Mihai a ajuns să lucreze la Casa Republicii și nu știa care ar fi fost motivul real. Oare se întâmpla din nou ca el să fie pedepsit că și-a făcut meseria cu exactitate și...

ProzăAtelier

sine qua non vs. nonșalanță

de Dragoș Vișan

pe când eu eram sine qua non tu erai nonșalanță și invers pe când am fost eu nonșalanță libera iubire dublată de legea iubirii neduplicitare tu ai devenit din păcate sine qua nonul relației —...

PoezieAtelier

m-ai compromis vorbindu-mi în dreptul inimii

de Vasile Munteanu

pășesc pe frunze de nufăr cocoșat lasciv ca o salcie adăpostind bufnița înscrisă-n cod genetic îți înalți palmele la ochi delirul peștilor îndrăgostiți mușcând ostrovul e un șenal astral acesta sânii...

PoezieAtelier

Dreptatea și adevărul

de Remus Cretan

Cand vrei sa faci dreptate reusesti sa incomodezi pe toata lumea: ranesti orgolii, distrugi anumite complicitati, pui in pericol solidaritatea prieteniilor. Si totusi vrei dreptate cu orice pret. Cu...

EseuAtelier

7

de vlad balan

Nu cred c-as putea sa-l fac pe 7 niciodată așa cum aș vrea. aș vrea sa-l fac pe 7 opt, pe opt, noua și tot așa. 7 e numarul meu preferat și nu mă gândesc la Biblie când spun asta, ci mă gândesc la...

PoezieAtelier

spațialitate transcerebrală

de Bude Viorel

Pînă se va sfîrși diagrama infectivă a monotoniei vom continua să ne mințim cum vorbe (cuvinte) deșertate de cortex-encefal, instabil și el pentru o veșnicie secundulară. Ar fi infradimensional să...

ProzăAtelier

Estetica

de Traian Calin Uba

… Alt tablou ar închipui o fructieră de cristal plină cu grefuri de un galben bolnav, așezată pe capacul unui pian negru. Deși chipul lipsește, l-aș intitula „Doamna cu grefuri” pentru că greful mi...

PoezieAtelier

Cartea măsluită

de Nicolae Diaconescu

31.10.2006 Cartea măsluită Schiță de pamflet Competiția dintre diavol și inteligența umană a fost un subiect atractiv pentru Creangă, Goethe, Balzac, Bulgakov și mulți alții. De la bun început se...

ProzăAtelier

artă și lunatism

de Constantin Enianu

Francisco Goya a fost adesea descris ca ultimul mare vechi maestru și primul dintre cei noi în ale artei picturale. El a pictat superbe portrete ale curții regale spaniole și tablouri prezentând...

ArticolAtelier

Dicționar explicativ ale ideilor (mele)

de Ionelia Tugui

Absurd – concept creat de fiecare după bunul plac, legat inflexibil de etică întru dezechilibrarea raportului posibil/imposibil din lume. Motivul pentru care unele lucruri sunt declarate ca fiind...

Atelier

Armonie și discordie

de razvan rachieriu

1.Bulversarea psihicului se dizolvă în luciditate și concentrare, în timp ce dezechilibrul dispersează gândurile într-un haos guvernat de halucinații. 2.Bugetul modestiei a trimis lăcomia în...

EseuAtelier