"Hormonul copilăriei " – 921 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAileen Havaa
Când lumea se cutremura, eu vroiam să mă nasc...când pămîntul nesătul îngurgita trupuri, eu mă bălăceam în lichidul amniotic, bucurându-mă încă de găzduirea în uterul de 5 stele, all inclusiv. De atunci tot merg împotriva curentului...mi-am trăit adolescența la 7 ani, maturitatea și mai devreme, iar acum mă hrănesc din câteva fărâme de copilărie. La 3 ani, pe când tăiam cu foarfecele ombilicul fratelui născut sub privirile mele, brusc m-am trezit din toropeala postnatală. Hormonii colcăind prin trup, mi-au lăsat liberă mintea, care a decis să trăiască în altă ordine.
5 poezii, 0 proze
Hormonul copilăriei
de Tiberiu Mușat
Când eram mic, părinții au vrut să se asigure că ajung om mare. Așa că m-au dus la doctor să îmi injecteze niște hormon de creștere, cum fac toți părinții. Problema a fost că doctorul era nepriceput...
Indolentul
de ovidiu cristian dinica
Când încă noaptea nu se retrăsese din tumultul cerului și era stăpână peste liniște, telefonul sună pe neașteptate. La capătul firului se auzi glasul mamei: ‒ Fiule! ‒ Sărut mâna! La ora asta?...
Numai speranța
de adrian-petru stepan
Se spune că, în adolescență, fiecare dintre noi știm ce dorim de la viață. In furtuna de hormoni care bulversează trupul și mintea, avem curajul de a privi în adâncul sufletului nostru pentru a ne...
Amintiri - partea 7
de Cucu Constantin
Anul 1989 a fost un an special nu numai pentru mine cât și pentru marea majoritate a contemporanilor cu care împărțeam spațiul plin de contradicții care s-a dovedit a fi România. Din perspectivă...
Treapta I sau calea catre sine a lui Angelo Mitchievici
de Andrei Radu
In aceeasi perioada, iata, cu analizele lui Vladimir Tismaneanu (atat de inteligent puse in discutie de Romania Literara), la Editura Polirom apare (lansata saptamana trecuta) cartea a patru autori...
Literatura noastră cea mai geni(t)ală: dincolo de gașca literară
de Maria Pilchin
Mă întrebam zilele acestea dacă există un criteriu de selecție literară. Judecata de valoare și dimensiunile estetice nu mai sunt suficiente azi (așa cum axiologicul e într-o permanentă...
copilul artist și tinerețea sa
de dan mihuț
zdup și dau de pământ cu tot ce-i cunoscut toată memoria colectivă adusă cu arcanul și maltratată didactic roasă precum șaua jockeului ca o adolescentă cu fusta prea scurtă și ancorată de buric asta...
Terapia traditiei
de Elena Marcu
Anul ăsta, pentru vacanță, bărbati-miu și-a propus să fie romantic și m-a dus la cimitir. Da, ce surpriză formidabilă! La cimitirul vesel de la Săpânța. De veselit, s-a veselit doar el. Cred că vroia...
sămânța
de Mihaela Rascu
- E doar un vaccin, râse Thora, ce prostie pe capul tău! - Nu poți înțelege! Lasă-mă! Când o să porți și tu Sămânța, mai discutăm! Thora o privi pe prietena ei, contrariată. Ce atâta secrete? Ce...
Amintiri din copilărie
de Razvan Dragoi
Nu știu alții cum sunt. Și nici de ce. Dar eu, când mă gândesc la cuptiorul cel vai steaua lui, la hornul casei cel humuit doar așa, ca să dea bine, la lampa de gaz care nu ardea niciodată, fiindcă...
Copilărie din PVC
de Diana Manaila
la televizor calupuri de știri despre întrebuințarea largă a topoarelor despre nunțile de miliarde luminatele capete împodobite cu diamante multicolore William Goldberg Hana arată cu degetul spre o...
Ramă din copilărie
de Alina Maria Ivan
ce șoptești dincolo de lumină? cum să te aud dacă afară plouă cu dureri? te apropii de pielea tatuată cu mâhnire apoi pașii te poartă la poarta bunicii ce șoptești dincolo de lumină? fratele tău e pe...
Sarmis-Nebunia
de Madalin Ciortea
din vechi copilarii surpate ca hornul peste vatra cu paine Sarmis dionisiaca era femeia-cires stiind ca eu pamantul voi inalta in fructele sale ceva din seva indragostitilor morti cobora crengile...
Lebedei nr.21
de Marinescu Victor
Mi-am permis doar o singură copilărie. De câte ori visam la mai mult, eram nevoit să deschid ochii peste vechea cameră din față, pe unde treceau madamele la străbunica Mandrea. Când se deschidea ușa,...
nu mai sunt pentru tine taina
de Silvia Goteanschii
asta înseamnă că hoardele de tătari au intrat în biserici și au prădat tot asta înseamnă că au ars toate pădurile în rusia și că fobiile mele vor face coadă la ușa vreunui spital albastru spălăcit...
hipohiper
de Daniela Luminita Teleoaca
doarme visează monocrom fără prea multe sinestezii. nici complicații. azi e ziua hipo- se reîntoarce în copilărie face liniuțe și la oliță. are nevoie teribilă de Mama. cere să i se pună termometrul...
hipohiper (2)
de Daniela Luminita Teleoaca
doarme visează monocrom fără prea multe sinestezii. nici complicații. azi e ziua hipo- se reîntoarce în copilărie face liniuțe și la oliță. are nevoie teribilă de Mama. cere să i se pună termometrul...
Colecții
de Sorin Stoica
A colecționa. Verbul vieții de dincolo de brutul ei, de natural, de filosofic și de mistic. Totul e despre colecții: cu cât mai bun colecționarul, cu atât mai interesantă și bogată viața. Nu mai...
O lume
de Daniela Luminita Teleoaca
După un rechizitoriu dur, Jimy fusese pus la colţ. Kira scăpase ca prin urechile acului. Asimila acum lecţia primită. Vedea negru pe alb, mărind minuscula realitate la o lupă moştenită de la o...
