Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Hiperbolă "332 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Panait CernaPC

Panait Cerna

AutorClasic

s-a născut la 25 septembrie 1881 în localitatea Cerna, cu numele Stanciof(de origine bulgară). Opera sa literară este restrânsă: Poezii – 1910 , teza de doctorat "Poezia de gândire" și studiile despre Eminescu și Faust. Cerna ieșise în lume, cu versurile lui entuziaste și oneste, într-o vreme de mare fierbere culturală, când oameni și grupuri literare se băteau cu o aprindere în care se reînnoiau timpii celui dintâi și celui mai simplu naționalism literar român. Trebuiau glorii literare noi și mari, cu orice preț. Atunci manifestări de talente cât de puțin convenabile erau înălțate hiperbolic la rang de fenomene epocale; critici și școli se certau de la descoperirea lor, sau își făceau din ele arme pentru vajnicele lor emulații onorabile dar pătimașe. S-ar părea că, o clipă, însuși minunat cumpănitul Maiorescu a greșit la fel, deși nu în aceeași măsură ca ceilalți, în privința lui Cerna. Peste puțin, agerul și recele om a trebuit să se regăsească pe sine, și atunci, neapărat, de la el...

16 poezii, 0 proze

hiperbolă

de florin bratu

cu atâta foc iubeam încât căutam înfrigurat prin icoane un Dumnezeu îmbrăcat în costum de pompier matematic există infinit mai puține lumi decât emoțional

PoezieAtelier

Hiperbolă

de lucia sotirova

E-o margine prin care trec spre miezul clipei dinspre ape tîrziu cînd visurile sunt neacceptate mori de vînt Și nimeni nu-nțelege drumul și pentru ce mi l-am adus în miezul clipei dinspre ape...

PoezieAtelier

hiperbolă

de florin bratu

cu atâta foc ne iubeam frumoaso încât resimțeam acut nevoia de a construi o barcă imensă în care să punem lucrurile noastre de preț așteptând resemnați inevitabilul potop de fiecare dată dragostea ia...

PoezieAtelier

Hiperbolă

de radun gabor

Lansez săgeți pe sfoara hiperbolei înnodată la capetele celor două inimi ochiul din suflet țintește mărul ce-ți stă așezat pe pletele ninse nici o săgeată nu ți-a străpuns rotundul bătrâna mea...

PoezieAtelier

Hiperbolă

de Liviu-Ioan Muresan

din calul mort a crescut o garoafă a nechezat cîmpul s-a umplut de garoafe alergau cu petalele în vînt și călcau noaptea din omul mort a crescut un fluture de noapte totul cît o clipire de înger

PoezieAtelier

Hiperbola perfectă

de Andrei Albu

De câte ori îmi privesc părinții în ochi e ca și cum două oglinzi s-ar privi una pe alta… M-am trezit brusc din propria mea carne. Ingrozitoare durere! - când, încercând să experimentez, să surprind...

PoezieAtelier

hiperbola singurătății la pătrat

de Ileana Petrovici

scânceli de prunc și colici delirante gîndurile mele deșteptate-n zori când ceasul își vâră limba în șapte țârâindu-mi capul de n-ori ochii deschid te caut cu un braț pe pernă privind cu teamă...

PoezieAtelier

Viața – hiperbolă și simfonie

de razvan rachieriu

M-am micșorat până am devenit o virgulă Pusă între adevăr casant și opacă regulă, M-am creat din cuvinte imanente ființării Și m-am împărțit în peisaje ale țării; Am oferit iubire pe tarabele vieții...

PoezieAtelier

haiku

de Danut Gradinaru

imaginație- cuvinte transformate în hiperbolă a /b /c /d / / / / . . . z

PoezieAtelier

ad-hominem

de Mondea Adrian

Un autor publică un text online / hiperbolă, jargon medical‑sportiv, erotism în crescendo / poemul mizează pe hiperbola corporală pentru a sabota limbajul convențional al iubirii / pendulează între...

Atelier

De ce?

de Vick Letto

Sunt in planșet ,eu sunt pătrat Sub forma de hiperbolă, variez neincetat. Mă amețesc sinusoidal, de la 0 la 1, Văd cum un cerc imi face imprejurul. Sunt cub rotund, impărțit în triunghiuri Paradox...

PoezieAtelier

Straie populare&critică

de Moise Bianca

Straie populare&critică dacă ți-aș scrie în podul palmei funcții trigonometrice poate că mi-ai trasa hiperbola fericirii pe călcâiul lui Ahile și am dansa ca șerpii din Cutia Pandorei la noi la...

PoezieAtelier

Ma prefac

de Daniel Bratu

Ma prefac si-la-bi-sim a-man-doi dar eu ma pre-fac iute ard 9 asternuturi albe ne strang de gat nodul durerilor lasat-am drept urma codului de bare ce-i pretul ma vand si prefac iures hiperbola ce...

PoezieAtelier

portret cu femei

de Elena Malec

scenă cu poet și o idee sleită pe un colț de pat mâncând semințe obsedată că e femeie într-un carnaval de flori de stil metafora și comparația litota, hiperbola, comorația sinecdoca, și o...

PoezieAtelier

cândva te plimbam în calești cu ciucuri roșii

de lucaci sorin

cândva eram trist acum nu mai sunt acum e bine cândva erau maluri abrupte cu flori și rădăcini de copac și totul era așa ca un fel de rostogolire peste altă rostogolire cândva ne plimbam de nebuni...

PoezieAtelier

Jocul

de razvan rachieriu

Jocul dintre perfecțiune și imperecțiune irizează în ritmuri dansante rotindu-se în afecțiuni, cu pașii simetrici descriind hiperbola distracției. Prin jocul dintre rațiunea sobră și gândirea morală,...

EseuAtelier

Altă planetă. Între primul țipăt și ultima tăcere

de razvan rachieriu

Dacă după viață nefiindul are rolul unei alte vieți însă în alte coordonate cu timpul măsurând tensiunea fericirii atunci să abandonăm suferința într-o hiperbolă a nimicului să ne decojim de efectele...

PoezieAtelier

Maxime 9

de razvan rachieriu

181.Capabilul îşi leagă calitățile de pasiuni fervente, intense şi multiple, care îi dau intensitate şi fortifiant vieții. 182.Ființarea capabilului urmează hiperbola pe care sunt presărate punctele...

Atelier

Nichita Danilov: Mic tratat despre apocalipsă

de Valeria Manta Taicutu

Nichita Danilov: Mic tratat despre apocalipsă Ar fi foarte ușor să asemănăm romanul lui Nichita Danilov („Mașa și Extraterestrul”, Ed. Polirom, 2005) cu „Maestrul și Margareta” al lui Mihail...

ArticolAtelier