Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Gabriela Negreanu"16350 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
41 rezultate

PR_Sentimental

ColecțieRubrică1 text

PR Sentimental

de gabriela florina david

Gabriela NegreanuGN

Gabriela Negreanu

AutorClasic

S-a născut la 06 iulie 1947 Gabriela Negreanu (1947-1995) ar fi împlinit anul acesta 60 de ani dacă nu ar fi ales să se sinucidă, încă tânără fiind, la mijlocul anilor '90. Am descoperit-o destul de târziu pe această poetă aproape de tot uitată, din antologia masivă a lui Marin Mincu (Poezia română actuală, vol. II). Gabriela Negreanu, situată cumva la granița dintre 70-ism și 80-ism, mi se pare astăzi unul dintre cei mai autentici poeți ai ultimelor trei decenii și una dintre vocile care simt că au contat în evoluția Marianei Marin. Gabriela Negreanu i se aseamănă în multe privințe lui Madi Marin: convulsii, traume, o sensibilitate rănită și o inteligență scăpărătoare, destin tragic, posteritate încă incertă... Gabriela Negreanu face cumva legătura între Magda Isanos și Mariana Marin, două dintre cele mai importante prezențe poetice feminine din istoria literaturii noastre. A publicat mai multe volume, dintre care: Paul Valery și modelul Leonardo (1978), debut bine primit de critică;...

11 poezii, 0 proze

G

gabriela

AutorAtelier

multe lucruri posed,dar de fapt nu am nimic al meu!

7 poezii, 0 proze

G

Gabriela

AutorAtelier

Sunt Gabriela si sunt din Brasov. In rest - toate sunt obisnuite: scoala, liceu, facultate..

3 poezii, 0 proze

G

Gabriela

AutorAtelier

6 poezii, 0 proze

gabrielaG

gabriela

AutorAtelier

sociabila si amuzanta

3 poezii, 0 proze

G

gabriela

AutorAtelier

nu prea imi place sa vorbesc despre mine.

7 poezii, 0 proze

GabrielaG

Gabriela

AutorAtelier

Un zambet vechi mancat de molii, Pe iarna poleita cu noroi, Eu rad mereu,chiar si-n pofida bolii Eu rad mereu privindu-va pe voi...

2 poezii, 0 proze

GB

Gabriela Borsa

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

GO

Gabriela Olariu

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

Gabriela DavidGD

Gabriela David

AutorAtelier

Sunt un fluture, azi ma ascund in coltul meu, parasita; maine zbor spre cele mai albastre si inalte clipe efemere. Sunt un vers, azi necitit si parasit pe-o coala orbitor de goala; maine, un castel de ganduri si patimi adanci. Sunt a nimanui cand versul parasit asteapta singur un suflu; sunt a tuturor cand castelul de ganduri se izbeste de ecoul unor pasi. Astept ecoul pasilor vostri. adresa mail:gabriella_cnx@yahoo.co.uk

34 poezii, 0 proze

Gabriela Negreanu

de tea nicolescu

Tea Nicolescu Gabriela Negreanu “Paul Valery și modelul Leonardo” Aș fi vrut să scriu demult despre cartea aceasta a Gabrielei Negreanu de care m-a legat o prietenir de gând, de formație, de cuvântul...

EseuAtelier

V

de Gabriela Negreanu

Fii medicul meu de suflet – te plătesc oricât; fii cel în care să-mi pot depune cinismul, nevoia de oameni, tandrețile; tu, în care eu m-am văzut până la capătul vieții și-al morții; Evident,...

PoezieClasic

* * *

de Gabriela Negreanu

… te-am așteptat, cu ochi de piatră de pasăre de câine cu ochi de om te-am privit fără de fard te-am privit. cum trece luna prin fazele lunii cum trece frunza prin anotimpuri cum crește discul roșu...

PoezieClasic

* * *

de Gabriela Negreanu

Trebuia Să nu îmi mai pese deloc de mine de gravitație piatră cădere de pulbere Trebuia să iau forma munților Albaștri și înzăpeziți de acolo, aruncându-mă, trebuia să lepăd forma de pasăre

PoezieClasic

VII

de Gabriela Negreanu

Cine ești tu, din care eu văd doar oglinda? Din care aud doar o voce, o incredibilă echidistanță? O cruzime ubicuă, ca o cădere dintr-o gravă trădare? ochii tăi mă conțin, dar ochii tăi mint gura mea...

PoezieClasic

IV

de Gabriela Negreanu

exiști?…mai exiști? dar copacul acela vorbăreț din fața ferestrei?…dar magnoliile liliacul sulfina și orga de vânt iasomia glicina și buzele tale, caprifoiul și rozmarinul și parcurile al libertății...

PoezieClasic

Sub vasta cupolă

de Gabriela Negreanu

Mult timp, o, mult timp Am privit cerul până să învăț ochii lui. Mult s-a lăsat spațiul desfigurat, și câtă inima a curs, câtă neînduplecare. Amarnică singurătate a norilor, țipete amețite. Dar azi...

PoezieClasic

* * *

de Gabriela Negreanu

Că uneori luam chipul lui, Că uneori, de departe, când se gândea la mine intram în forma umerilor a coapselor lui, Cu inima lui simțeam, Pe el il iubeam. Cu buzele lui sărutam

PoezieClasic

Utopie la țărm

de Gabriela Negreanu

Să mă cuibăresc lângă tine, tu privind marea; Și vorbindu-mi de toate: filosofie, magie eu – să te ascult, atentă la modul cum îți vibrează pe tâmple culorile cum cerul și nisipul și soarele iradiază...

PoezieClasic