Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Fugilă "352 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Oana IzbașaOI

Oana Izbașa

AutorAtelier

Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...

136 poezii, 0 proze

o umbră fugită

de silviu viorel păcală

îmi prepari un ceai cât stau lipit de idee într-un colț știi cine m-a iubit pe mine cel mai mult doar mama în laptele memoriei atâtea sucuri amare un infirm în scaunul cu rotile arde mătasea febrei...

PoezieAtelier

nu sunt vampiri la oraș

de Florentin Cristian

Când fugi la deal există jale Să știi că noi suntem la vale Deoarece aici vampirii au ce vor Acoperiți de un chin mistuitor Alți dentiști în armonie Care stau pe eoliene în amnezie Îi ajută făcând...

PoezieAtelier

concerto

de Ioan-Mircea Popovici

în nota fugită din portativ o piatră se rostogolea în urma trenului la prima gară m-a ajuns din urmă a urcat a intrat în compartiment este liber a întrebat ea o frunză o pană și-un pescăruș o floare...

PoezieAtelier

[când am rămas nevinovați era deja miezul nopții]

de Daniel Dăian

ne căram fugile de o sută de ori prin intermediul celuilalt după o vreme ți-am desenat prima distanță dar nu aveai gesturi în minte nici pași să ajungă maturi până la sfârșitul frazei pielea țipa de...

PoezieAtelier

BedTimeStory

de alice drogoreanu

îmi uitasem amnezia în taxi fugile atârnau pe urme de fapt îmi venea să plâng, mișa să mă tăvălesc pe jos lumea aleargă roșie brațele-s pline cu fericire de sezon în sensuri deturnate odăile nu-s...

PoezieAtelier

Cântec de jale, pentru o Mădălină

de Constantin Popa Istrițeanu

Lină-alină o Mădălină Cea fugită, din a sa Lumină Din Lumina Domnului Dată doar odată omului. Lină-alină o Mădălină Cea lovită de-o durere prea haină Ce, a frânt-o în a sa zi senină Zi, ce-a adus-o...

PoezieAtelier

sunt un trupaș discutabil

de Daniel Dăian

am fugărit realitatea cu toate fugile cu toate răutățile sunt ultima ușă deschisă în umărul tău drept și am viețile nepurtate dacă mâine îmi vor crește țipete curate în vârful degetelor am să dau...

PoezieAtelier

Ipostazele unui răzleț gând

de Anisoara Iordache

vieți de domnițe- torțe aprinse pentru fugile altora loc de scăpare în lada de lemn de trandafir a bunicii ceasul lor are limbile încrucișate în fața destinului straiul lor aurit lepădat în urma...

PoezieAtelier

versus

de Daniela Luminita Teleoaca

lumea ta de parbrize şi neoane fugile clandestine în miez-de-întâmplare derogările de la normalitate unduiri lipicioase... hipermutaţii apucăturile damelor uşoare goale-de-tot luându-se la întrecere...

PoezieAtelier

poem celtic

de Iakab Cornelia Claudia

singură într-o barcă furată pescarii beți numărau peștii fugită de acasă la tine oceanule ți-aș confisca de ciudă vopseaua îndrăzneață ce imită cerul și ascunde totul dedesubt eu vreau să văd înainte...

PoezieAtelier

Pierdutei iubiri-neiubiri

de Irinel Georgescu

Disperato, ai prin Anglia fugită pe-un timp potrivit cu primul găsit ce te-a luat, dacă nu... atunci doar cu Satan o ipostază actuală slabă Ești doar un spectru, un mag, o ocupantă gata să iei rolul...

PoezieAtelier

Între prieteni

de Luchi Tenenhaus

- Mi s-a întors soția, de un an Fugită cu un mare gogoman. - Și crezi că ai s-o poți ierta vreodată?! - Plecarea da; întorsul niciodată!

PoezieAtelier

Tandrețea zăpezii

de Valeriu D.G. Barbu

Tandrețea zăpezii de data aceasta e falsă Ceru-i îmbrăcat în mireasă fugită... Un policandru rece se stinge în apus De mult n-am mai văzut ninsori, fulgii par unghii țintindu-mi ochii, fruntea,...

PoezieAtelier

a horror big-bang

de Leonard Ancuta

dragostea e un secret al divinei comedii și creația e un semn al narcisismului la fel cum la tine parcă trece prin fugile lui bach momentul în care mă iubești și apoi mă deziubești ca o artistă în...

PoezieAtelier

Inima

de Oprea Cristina Iulia

Inima nebuna, inima rebela de ce nu ma asculti??? fugi la cine nu vreau, vrei sa sufar ani multi? Ma ajuti sa iubesc, dar nu ma lasi sa urasc; ma inveti sa traiesc rebela ca si tine. Ma lasi sa...

PoezieAtelier

Peisaj manheimic

de Stefania Klein

... ar putea fi de la cele o mie de țigări pe care le-am fumat az’noapte într-o futilă tentativă de pruncucidere a simțirilor care-ți năzar în prag duminică dimineața fără să dea un telefon înainte....

PoezieAtelier

[m-am săturat să-ți fiu doar uneori]

de Daniel Dăian

de parcă încruntarea este cea care mă iubește îmi spală pielea de uși și semne plantate din compasiune pentru fugile poetice eu iubesc călugărițele de companie și scenele unui viol civil rezoluțiile...

PoezieAtelier

activități administrative

de catalina marincas

am luat ziarul de duminică am decupat 7 inimi câte una pentru fiecare zi a săptămânii ți le-am pus în brațe "hai fugi la muncă și dăruiește trecătorilor câte un zâmbet" "scoate la suprafață soarele...

PoezieAtelier

nebunii și pitbulul

de Florentin Cristian

Într-un centru de experimentare Se făcea pentru frică cercetare Cu un pitbul, atuncitoți fugiră Numai nebunii pe loc se sfătuiră Văzând că nu e loc de întorsătură Răspunseră:până la urmă se satură

PoezieAtelier