"Festivalul național de umor \"Ion Canavoiu\"" – 117 rezultate
0.02 secundeMeilisearchIon Cănăvoiu
Ion Cănăvoiu s-a născut la Runcu, în județul Gorj, pe 8 septembrie 1939, fiind fiul lui Gheorghe și al Polixeniei Cănăvoiu. A urmat cursurile Facultății de Litere din București, perioadă în care a și debutat cu poezie; a fost un talentat gazetar și, o perioadă, profesor în județul Olt. A lăsat în urma sa cărți de valoare, precum: „Soare cu dinți” (fabule), Editura Spicon Târgu-Jiu, 1991; „Poezii” (postum), Târgoviște, 1993; „Cobra regală” (epigrame, postum), Editura CCVCTP Gorj, 1994; „Sonetele vinului” (poeme postume), Editura PUNCT, ș.a. A inițiat editarea unei publicații de satiră și umor intitulată HAZ-ul, revistă la care el era director, finanțator, editor, redactor și chiar difuzor. S-a stins din viață la 22 octombrie 1992, la Târgu Jiu. Un an mai târziu, în amintirea lui s-a organizat Festivalul Național de Umor “Ion Cănăvoiu”, cu secțiuni de carte de umor, epigrame, fabule, parodie, poezie satirică și proză umoristică.
26 poezii, 0 proze
ioan toderascu
Născut: 06.12.1959 - Costești, jud. Vaslui Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (1999); Membru al Academiei Libere "PÃSTOREL" Iași (1988); Membru fondator al Cenaclului Umoriștilor "Valentin Silvestru" Vaslui (1994); Membru al Cenaclului literar "Ion Iancu Lefter" Vaslui. Debut publicistic - ziarul "Vremea Nouă", Vaslui - 1987; Volume personale: - "Pe drumul de costișe...", editura "Bolta Rece", Iași - 2001 - "Submarin pe patru roți", editura PIM Iași - 2010 Semnează în peste o sută de ziare și reviste din țară și străinătate; Prezent în 84 de culegeri și antologii de epigrame. Distincții: 1998 Premiul I - Concursul Uniunii Epigramiștilor din România (trim. II) Mențiune - Festivalul Național de Epigramă, Caransebeș 1999 Premiul I - Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu”, Târgu Jiu Premiul I - Concursul Uniunii Epigramiștilor din România (trim. IV) Premiul „Satiricon” - Festivalul „Eterna epigramă”, Cluj-Napoca Premiul ziarului „Gazeta Oltului” - Festivalul Național de Umor...
153 poezii, 0 proze
Ruse Ion
Născut la 31.03 1949 în Comuna Ion Corvin (fostă Guzgun), din Județul Constanța. Am copilărit pe meleagurile încărcate de istorie, din acea parte a Dobrogei, călcată de tălpile ilustrului Traian și ale Sfântului Apostol Andrei. Am absolvit cursurile școlii generale în comuna natală și ale liceului, în orașelul Băneasa, pe atunci, reședință de raion. Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Tancuri și Auto "Mihai Viteazu" din Pitești (specialitatea "auto și tractoare de artilerie"), promoția 1971. Am activat la mai multe unități militare aparținând M.Ap.N., Direcția Lucrări in Economia Națională și M.A.I. Căsătorit,trei fete și doi nepoți. După pensionare, m-am stabilit în Comuna Săcele din Județul Constanța. Cochetez cu epigrama din primăvara anului 2008, iar de la 30.05.08, sunt membru "Agonia". Câștigător al Premiului III, la Festivalul "Ion Cănăvoiu" Tg. Jiu Ed. 2008 și al Premiului "Hibernalia", La Concursul de Epigrame Urziceni 2008. Premiul trei "ALO... PÃSTOREL" IAȘI 2009,...
1255 poezii, 0 proze
Festivalul National de Umor \" Ion Canavoiu\"
de dobreanu grigore marian
Juriul național, alcătuit din George Corbu, președinte, Gabriel Bratu( caricaturist), Ion Cepoi(director CJCPCT, Gorj), Marian Dobreanu, Valerian Lică(redactor șef \"Epigrama\") , Alexandru Păsărin(,...
Festivalul național de umor \"Ion Canavoiu\"
de Viorel Surdoiu
Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Biblioteca Județeană “Christian Tell”, Școala Populară de Artă, Asociația Epigramiștilor din România,...
Festivalul Național de Umor \"Ion Canăvoiu\"
de Viorel Surdoiu
Regulamentul Festivalului Național de Umor \"ION CÅNÅVOIU\" ediția a XIX-a 21-23 OCTOMBRIE 2011, TÂRGU-JIU și RUNCU, GORJ Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea...
Festivalul Național de Umor "Ion Cănăvoiu"
de Vali Slavu
În perioada 21-23 octombrie 2011, s-a desfășurat a XIX-a ediție a Festivalului Național de Umor „Ion Cănăvoiu” . „Vinovați” de reușita acestei acțiuni au fost oameni cu suflet mare, de la Centrul...
Festivalul Național de umor Ion Cănăvoiu - 2010
de Gârda Petru Ioan
Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Biblioteca Județeană “Christian Tell”, Școala Populară de Artă, Asociația Epigramiștilor din România,...
Festivalul Național de Umor „Ion Cănăvoiu” – Târgu-Jiu
de Vali Slavu
În acest an, Școala Gimnazială Nr. 4 Vulcan a împlinit 50 de ani de existență. Știam că vom sărbători evenimentul și mă rugam să nu se suprapună cu vreun festival de umor. Dorința mi-a fost...
Fabule trimise la Festivalul Național de Umor "Ion Cănăvoiu" - Târgu-Jiu
de Vali Slavu
Idilă Când el – un diplomat din piele – S-a-ndrăgostit de o desagă, Poșetele geloase, rele, Ce nu puteau să înțeleagă Nepotrivita lor idilă, L-au tot avertizat că nu-i Desaga șubredă, umilă Și fără...
Festivalul de umor « Ion Cănăvoiu », la final
de Viorel Surdoiu
Peste Festivalul de umor “Ion Cănăvoiu”, ediția din 2009, organizat de Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, s-a tras ieri cortina. După consumarea celor trei zile de...
Un om serios
de Jianu Liviu-Florian
Un om serios Sunt consilier pe probleme de securitate al președintelui Statelor Unite. Al președintelui Rusiei. Al președintelui Chinei. Al președintilor (și regilor) Uniunii Europene.Și alții… În...
FESTIVALUL NAÞIONAL DE UMOR \"JEAN CÃNÃVOIU\"
de Viorel Surdoiu
FESTIVALULUI NAÞIONAL DE UMOR \"ION CÃNÃVOIU\" ediția a XVII-a 23-25 OCTOMBRIE 2009, TÂRGU-JIU - GORJ Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale,...
Festivalului național de umor "Ion Cănăvoiu" ediția a XX-a
de Viorel Surdoiu
Regulament Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, ]n parteneriat cu Biblioteca Județeană “Christian Tell”, Școala Populară de Artă,...
Festivalului Național de Umor Ion Cănăvoiu – ediția a XXI-a
de Gârda Petru Ioan
În perioada 24-27 octombrie 2013 Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Christian Tell”,...
Palmaresul Festivalului național de umor "Ion Cănăvoiu" 2011
de Viorel Surdoiu
1. Premiul pentru carte de umor a. Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoșani, Steaua Nordului, Polaris/ Editura Agata, 2011 b. Vasile Plăcintă, Galați, O antologie a literaturii gălățene contemporane, vol....
Regulamentul Festivalului Național de Umor "Ion Cănăvoiu" – ediția a XXI-a
de Vali Slavu
Consiliul Județean Gorj, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Biblioteca Județeană “Christian Tell”, Școala Populară de Artă, Uniunea...
Concurs Epigramă Tg Jiu
de Laurentiu Ghita
Festivalul Național de Epigramă “Glume la ...Masa Tăcerii” Târgu Jiu, 20-22.05.2010 Regulament În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul “Zilelor Municipiului”, Consiliul Local, Primăria...
Epigrame trimise la Festivalul de Umor \"Ion Cănăvoiu\"- Târgu Jiu
de Vali Slavu
Ruginie… razachie Urmașul lui Diogene Meditează-un bețivan de soi, Când, în vie, frunza-i ruginie: „M-aș muta și eu într-un butoi, De-ar fi plin cu vin de razachie” Revelație A fost servit sub bolta...
Glume la Masa Tăcerii 2011
de dobreanu grigore marian
Desfășurat rapid \"numai\" pe net, Ultima ediție a Festivalului de epigramă intitulat pompos \"Glume la... Masa Tăcerii\"! s-a încheiat la fel de discret. Juriul alcătuit din premianți ai ediției...
