Mediu
Festivalul Național de Epigramă “Glume la ...Masa Tăcerii”
Târgu Jiu, 20-22.05.2010
Regulament
În cadrul manifestărilor organizate cu prilejul “Zilelor Municipiului”, Consiliul Local, Primăria Târgu-Jiu, Școala Populară De Arte și Meserii Târgu Jiu, Societatea Umoriștilor Gorjeni și Cenaclul “Hohote” lansează cea de a VII-a ediție a Festivalului Național de Epigramă “Glume la…Masa Tăcerii”. Pot participa umoriști din toate țările românești de dincoace și de dincolo de Prut . În acest an umoriștii din Gorj participă… la jurizare!
Concurenții vor trimite câte două epigrame la fiecare din temele:
1. Rugăciune
2. Muza adormită
Întrucât e posibil ca cele mai bune catrene să fie selectate pentru a fi publicate într-un volum, organizatorii roagă participanții să trimită - în afară de concurs - și (cel puțin câte) un catren – madrigal cu tema : “Brâncuși”
Materialele vor fi redactate pe calculator , cu caractere Times New Roman 14 , la 1,5 spațiu, cu datele de identificare ale concurentului ( nume, prenume, adresă, tel. de contact, adresă mail) și vor fi trimise exclusiv pe internet pe adresa pannduru@yahoo.fr sau mdobreanu@gmail.com până la 10 mai 2010 ora 24.00 inclusiv.
Juriul va fi format din personalități locale și va acorda următoarele premii:
MARELE PREMIU “ADRIAN BECHERETE”
Premiul I – “ION CÃNÃVOIU”
Premiul II –“A.C.CALOTESCU-NEICU”
Premiul III – “STELIAN (BICÃ) STERESCU
Juriul și organizatorii își rezervă dreptul de a acorda mai multe premii și/sau de a nu acorda unul dintre premii (în funcție de posibilități și de calitatea lucrărilor).
Organizatorii consideră că primesc din partea concurenților drepturi depline asupra materialelor trimise la concurs, în sensul că acestea vor putea fi publicate (cu specificarea numelui autorului) în publicații locale și regionale, precum și în antologii. Premianții vor fi anunțați în timp util despre data și locul unde trebuie (dacă vor și dacă pot) să se prezinte.
Primarul municipiului Târgu-Jiu
Dr.ing. Florin Cârciumaru
Președinte Cenaclu “Hohote
Grigore Marian Dobreanu
002.094
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Laurentiu Ghita
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 309
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Laurentiu Ghita. “Concurs Epigramă Tg Jiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-ghita/poezie/13934070/concurs-epigrama-tg-jiuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
