Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Fata vedea îngeri"20743 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
BG

Bujor Gabriel

AutorAtelier

"Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte; dar cînd va veni ce este desăvîrșit, acest în parte se va sfîrși. Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față; acum cunosc în parte, atunci voi cunoaște deplin, cum am fost cunoscut și eu pe deplin." (Pavel, Corinteni, 1, 9-l2)

17 poezii, 0 proze

IO

ivan ion ovidiu

AutorAtelier

Mă simt ca un uliu însetat de mine. Mă mușc, îmi curge sângele, degeaba. Durerea e prea mică Mă mușc încontinuare, îmi rumeg pripria-mi carne, Sângele îmi alunecă pe haine, nu mai contează, Încerc să aflu ce e durerea. Nimic nu ajunge să mă facă să uit, totul mă doare, Sufletul îmi e rănit, e zgârâiat acolo unde nimeni nu poate ajunge. Corpul nu mai înseamnă nimic, e doar un morman de carne și oase. Ce gust bun are sângele! Sufletul meu e doar un coș de gunoi plin de sentimente, Greutatea iubirii mă copleșește, nu mai fac față plăcerii de a ma scrijeli. Vreau gheare de uliu să pot ucide viața din mine, Vreau cioc de vultur să-mi pot smulge urechile și ochii, Să nu mai aud, să nu mai pot vedea ploaia de ură și de ignoranță ce mă udă. Cuvintele nu mai au viață, viața nu mai are cuvine. Totul e doar imaginația mea, viața nu exista, nimic nu e real, Doar durerea face totul vizibil. Ura îmi înțeapa neființa, infinitul devine vizibil. Ura se masoară în momente de singuratate, Viața se...

2 poezii, 0 proze

Bogdan Nicolae GrozaBG

Bogdan Nicolae Groza

AutorAtelier

doar semne de întrebare îmi pun când trebuie să răspund cine sunt. în rest, un om ce căuta cîndva o lumină si a găsit foc în răceala celorlalți. m-am "justițiabilizat" din când în când, dar asta pentru că am avut cândva posibilitatea de a ma juca de-a juristul. Vârsta variabilă. Când imatură, când prea înaintată. Azi am cam trecut de 40 ani; mâine poate voi împlini 25; iar poimâine voi fi un bătrânel simpatic de vreo 9 ani, că de, voi da și eu în mintea copiilor odată și odată, dacă n-am făcut-o cumva. Am mai parcurs și alte etape ale vietii, cu fiecare încăpățânare de a mă revedea în oglindă, însă nu vă spun nimic altceva despre ele din cauza ridurilor din suflet. Am ca referinte "Pasărea din tâmple", "Evadările unui poet domestic" și puteti liniștiți să mă strigați cu apelativul "Bă, Bogdanule!" Și o cărticică mai nouă ”Poetul se duce. Poemul seduce...” Am cochetat și cu proza "Life. Love. You!" mai mult din curiozitatea de a vedea dacă am atracție față de ea, și ea față de mine....

592 poezii, 0 proze

HesiodH

Hesiod

AutorClasic

Hesiod (greacă: Ἡσίοδος) (aprox. sec. al VIII-lea î.Hr., Beoția) a fost un poet epic grec, considerat a fi, după Homer, cel mai vechi scriitor al Greciei.[1] Este autorul poemului genealogic „Teogonia”, consacrat panteonului divinităților elene, folosind tiparul mitlui și noțiunea vârstelor. De asemenea, tot lui îi aparține și poemul didactic „Munci și zile”, opera pătrunsă de poezia sinceră a naturii, calendar pentru agricultori și navigație, cu prețioase indicații. Hesiod era un agricultor, un poet-țăran, un om obișnuit cu viața aspră, pătruns de o mare stimă față de muncă, dotat cu un desăvârșit simț al realului, care vedea viața și oamenii așa cum sunt; un om care nu-și face nicio iluzie asupra realității sociale, dar este convins de triumful final al cinstei, hărniciei și dreptății. Hesiod este considerat, alături de Homer, părintele poeziei religioase, morale și didactice. În opera sa există referiri la propria biografie: tatăl poetului se...

0 poezii, 0 proze

Dorina EnuicaDE

Dorina Enuica

AutorAtelier

sunt un bob marunt in lanul terrei dar un ocean pe brate pot sa tin, sunt vise si sperante si sunt vie dar, totusi, sunt atata de putin. Mda... despre mine sunt și nu sunt multe de spus, dacă ținem cont că "viața fiecărui om este o istorie" (There is history in all men's lives)așa cum a spus-o Sakesspearre, atunci și despre mine ar fii multe de spus, ca și despre tine și despre ei...Dar, când nu vrei să-ți povestești istoria vieții, te descrii în câteva cuvinte; să văd dacă reușesc!? Studii: Liceul(nu contează care)în Oravița.Trei calificări post liceeale:1. Operator PC,vânzător comercial și operator CTA.Trei ani de facultate:Științe Politice și Administrative Timișoara.Profesia mea de acum? AMP( asistent maternal profesionist)Situația mea civilă?Căsătorită pentru a treia oară:cu primul după 15 ani am rămas cu doi copii, fată și băiat și m-am ales cu un divorț.Al doilea după 6 ani a decedat(cancer pulmonar)iar al treilea e cu mine de un an și 2 luni, vom vedea ce urmează...Aspectul...

9 poezii, 0 proze

BI

bakari itami

AutorAtelier

Nascuta fara sens,voi muri la fel. Viata nu are sens si e mai presus de orice discutie filosofica,fiind mult mai simpla si mult mai complicata decat un om o poate vedea,neavand niciodata un motiv sau obligatie.

2 poezii, 0 proze

Mihail BocanceaMB

Mihail Bocancea

AutorAtelier

1980-absolvent Institutul Politehnic București, inginer,profil electric 1990-absolvit secția Matematică Universitatea Timișoara (cursuri fără frecvență). Cânt la pian de la 6 ani, la chitară din clasa a 10-a, am activat în liceu și studenție în trupe Rock(soft, hard, metal) - a se vedea poezia mea "Flori de metal". De vreo treizeci de ani am renunțat la muzica rock, trecând la Mozart,Vivaldi,Bethoveen, dar culmea ,ascult și dau tare, tare de tot AC/DC, DE CE?, mă-ntreb și eu.Aș vrea să am 4 mâini, să fac de toate, să cânt la sintetizor,chitare, să scriu poezie și proză, să tastez computerul, să conduc mașina, să gătesc la bucătărie, să dau cu aspiratorul, să mă duc la Biserică, să fac din toate puterile mele bine peste tot.Dau un exemplu: nu mă las dacă la un magazin, farmacie,posta,...văzând, oameni-de-acolo îngândurați, să nu-i fac să zâmbească, nu știu cum fac, dar nu am greșit niciodată, am obținut zâmbete, lumina, în sufletul meu-bucurie, iar în mintea mea bile albe.

142 poezii, 0 proze

Dimache ConstantinDC

Dimache Constantin

AutorAtelier

Salut numele meu este Dimache Constantin sunt nascut in anul "sperantei" "89 si dupa cum veti vedea in poeziile mele sunt cel mai trist "copil cu barba" pe care il veti cunoaste vreodata. M-am nascut la sat in filipestii de targ sunt mandru ca sunt tzaran(nu sunt tzaranul de care voi credeti ...acei tzarani ii poti gasi si la oras). Am o viata nu tocmai perfecta,am trecut si prin rele si prin bucuri,dar mai mult prin rele,am iubit chiar daca au ramas amintiri si lacrimi ,am fost iubit de anumite fete ce nu le mai poti numi fete(chiar daca substantivul "carpa" este la feminin),am vazut moartea in fatza ochiilor,am vazut si speranta intr-o lume a morti ,am vazut pana si miracole in aceeasi lume. Sunt un tip care ma indragostesc repede,dar imi trece la fel de repede,sunt un baiat care isi cauta iubirea intr-o lume in care aceasta este doar un mit(ceea ce vezi doar in basme si in filme de dragoste)

4 poezii, 0 proze

Chitoveanu VictoriaCV

Chitoveanu Victoria

AutorAtelier

O viata de om oarecare. Frgment autobiografic din:Ramas bun, insula Vancouver! Daca s-ar intampla minunea,sa-mi reiau viata de la capat, mi-as alege meseria de calator fara tinta pe Terra, sa traiesc momentele magnifice in orice clipa, atunci cand as simti ca fac parte din ceea ce vad oriunde m-as afla pe Pamant. M-as considera un naufragiat al clipei necunoscute in care ma aflu sau care se afla in vecinatatea mea, mi-as dori ca viata sa mi se transorme intr-un zbor de-a lungul si de-a latul Terrei, cu opriri care mi-ar permite atat cat sa vad frumusetile necunoscute, pornind cu sufletul gol, plecand cu el incarcat cu tot ce as dori sa vad, atunci m-as ridica spre steaua mea cu sufletul impacat: am trait, am vazut tot ceea ce se putea vedea, tot ce inseamna frumusete pe Terra! Ferice de cei care au cea mai mare parte a vietii lor programata de marele Creator pentru asa ceva! Data nasterii: 2 sept. 1944 Brasov Profesia:medic veterinar Pseudonim folosit: Megrig Smaranda Megrig este mult...

14 poezii, 0 proze

Anghel ElenaAE

Anghel Elena

AutorAtelier

Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat

2 poezii, 0 proze

Fata vedea îngeri

de Eugen Ionesco

Fata când era la noi, vedea îngeri. Dar nu sunt îngeri! Cine vede îngeri! O, păpușă de ceară! Popa dădea din cap, câinele negru și mic lătra, lătra, femeia în doliu țipa, și un domn serios plângea în...

PoezieClasic

Dacă oamenii ar zbura

de Andrei Rares

Dacă oamenii ar putea zbura, zice copilul, ar fi toți oamenii zâne, cu baghete în mâini, zâmbind sub coralul de nori radioactivi ce plouă cu lavă peste zâne. Și îngeri. Îngerii ar conduce lumea...

PoezieAtelier

Mizericordie VI

de Cătălin Ionașcu

Nu fugi, omule, ca n-am terminat A ta purtare aberanta de criticat. De ce esti sadic? Eu am mii de cuvinte Ce pot fi asternute sa ma tii minte. Poezia e arma mea in razboaie mute Si versul e glontul...

PoezieAtelier

îngerul din oglindă

de stejarel ionescu

îngerul din oglindă odată ce se lasă întunericul îngerii coboară cu noapte peste noi și caută casele cu oglinzi descoperite, de aceea, acoperiți-vă oameni buni oglinzile și doar în casele în care...

PoezieAtelier

Despre dragoste și iubire +Teoria inceputului perp

de Marian Ioan

Despre dragoste și iubire –Marian Ioan Ludus Mures mariani@zappmobile.ro 14 Iunie 1998 Stropi de frumos se găseau pe crengile sufletului meu dar el nu se transformase încă în izvor.Eu sunt o...

EseuAtelier

rugă către îngeri

de Valentin Eni

Ridicați-mă voi, îngeri, La Părintele Ceresc, Să-L întreb - dacă există - Când sunt drept și când greșesc, Ridicați-mă în grabă, Cât sunt viu să-mi cer iertare, Că, de mor, nu sunt prea sigur C-o să...

PoezieAtelier

Autoportret într-o flacără de brichetă

de Mircea Cărtărescu

sunt o dantură pulverizată, o gură arsă după o noapte cu băutură sunt o sarcină toxică, un torent albastru de cianură zvâcnind bifurcat din gura păianjenului, mai puternic decât un cașalot, mai...

PoezieClasic

Agariciul

de Mihaela Plesa

Agariciul nu era tocmai un inger. Dar nici om sau pasare. Luca i l-a lasat ei cand s- a mutat, cu Madama Directoare cu tot, in alt cartier. Tanti Aurica nu s-a putut abtine sa nu comenteze...

ProzăAtelier

fata

de aparaschive

Fata amorți sub copacul imens, Băiatul de departe o privea Crucea a făcut-o mare, semn ca a învins. Pentru prima oara lumina nu se vedea, Se ducea spre o împărăție mai buna a ars dicționarul cu...

Atelier

Ploaia de ingeri..

de Alexandra Z

Afară ploua.. era o seară caldă de august iar mirosul ierbii verzi din fața casei umplea aerul. Luna își purta traectoria sa obișnuită iar copacii de lângă geamul ei își lăsau crengile să danseze în...

Atelier