"Fascicul" – 688 rezultate
0.01 secundeMeilisearchflorea vanda steliana
Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...
12 poezii, 0 proze
Petre Tutea
Filosof si eseist român, nascut la 6 octombrie 1902 in satul Boteni, Muscel, în familia unui preot. Studii la liceul "Neagoe Basarab"din Câmpulung, liceul "Gh. Baritiu" din Cluj; Facultatea de Drept la Universitatea din Cluj, specializare la Universitatea "Humbold"din Berlin unde studiaza formele de guvernamânt. Colaboreaza la diverse publicatii nationaliste, in special la ziarul "Cuvantul" condus de Nae Ionescu, alaturi de Constantin Noica, Mircea Eliade, Radu Gyr, Gheorghe Racoveanu, Mircea Vulcanescu si multi alti intelectuali facand parte din generatia anilor 30, unde publica numeroase articole, studii de economie si politica. Devine membru al Partidului Legionar. În cadrul Guvernului National-Legionar instaurat dupa 6 Septembrie 1940, fascistul Petre Tutea a indeplinit functia de sef de Serviciu si apoi Director in Ministerul Economiei Nationale. Cu alte cuvinte Tu*ea a fost membru Legiunii exact cind aceasta, fiind la putere, a fost in faza ei ceea mai feroce, criminala si...
5 poezii, 0 proze
Jacques de Launay
Jacques de Launay este un scriitor și istoric belgian, specialist recunoscut în istorie contemporană, ocupându-se mai ales de perioada celui de-al doilea război mondial. A fost secretar general al Comisiei internaționale pentru Învățământul istoriei. Cărți publicate Istoria secretă: mari controverse ale contemporaneității (Ed. Științifică, 1970) Ultimele zile ale fascismului în Europa (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1985) Mari decizii ale celui de-al doilea război mondial - 2 vol. (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1988) Istoria secretă a petrolului. 1859-1984 (Ed. Politică, 1989) - împreună cu Jean-Michel Charlier Eva Hitler născută Braun (Ed. Venus, 1993) - împreună cu Jean-Michel Charlier Istoria secretă a Cominternului (1919-1943): Eșecul unei speranțe (Ed. Venus, 1993) Morți misterioase ale istoriei contemporane: istoria secretă a timpurilor noastre (Ed. Anotimp, 1993) A cincea valiză: Titulescu și Europa (Ed. Agni, 1993) Marea prăbușire: 1944-1945 (Ed. Polirom, 1996)...
1 poezii, 0 proze
Fascicul
de Ovidiu Caragea
Ne scurgem fierbinte prin lucarnă afară, în iarnă, pirogravând norii grei cu lumina trupului tău, cu amețelile noastre, cu urleții mei. Ultimii zei înghețați cad răpuși pe pământuri albastre,...
Fascicul
de Stanica Ilie Viorel
să văd de unde vin umbrele și unde se duc încerc dezlegând din miez lumina o trec prin corpuri transparente dar este în zadar se ascund să le iau urma nu știu uite vântul uite-l nu-i atingerea...
Fascicul de planuri
de Ion Scalen
Acolo unde dreapta nu e, Nedescojirea spațiului din jur Lasă luminii negre umbra șuie, Vădind misterul clarului obscur, Străpuns mai rar, mai des de fețe, Comunicante vase, univoc, Tăinde lame-n...
fascicul de drepte
de Anisoara Iordache
sclipiri de-octombrie oglindite-n ovale ferestre...- provocatoare arpegii într-o tonalitate ex-estivală. niciun regret nu atinge galbenul frunzelor; niciun fior nu vatămă tristețea. amărăciunea are...
Rugă către fasciculul de lumină
de Adriana Imbrea
De mereu ar fi să zăbovesc prin țări străine Lângă fel și fel de suflete haine... Mi s-ar face un dor nebun de ai mei părinți... Dar azi ei sunt departe Și o lacună de iubire în ceea ce-i privește mă...
sunt încă un săltăreț fascicul....
de Dragoș Vișan
sunt încă un săltăreț fascicul de rază în plopul înmugurit . 1. sălbăticie am crescut împreună . mă urcam pe șifonier era destul praf baza de lansare mai pârâia când și când dar mă aruncam iute jos...
tu
de ruxandra stanescu
fascicul de vise soptite, traite dar mai ales scrise ce esti. exclusiv semn de-ntrebare alegorica, obsesiva, pasionala culoare rosie ce esti. idee hibrida, inconsecventa, hipnotica ploaie acida ce...
Mechanics
de Florin Hulubei
fascicule moi de liniște despică aerul dens al stației lumina subțire filtrează fețele adormite ale călătorilor obișnuiți cu solitudinea perpetuă a vagoanelor străbătând tunelul acolo nu știi...
Epifania divinității
de Szasz Teodora
Fasciculele de energie se-ndreaptă sisific spre un trup amar, decupat din frunze împietrind singura lui speranță de lumină... Șoimul i-a dăruit doar o voce tare și o amuletă cu ochi fardat să-l pună...
doriți-mi să-mi crească lanterne pe pleoape
de Hamza Oana Daiana
Să scriem fascicule pe ziduri delimităm nervuri vinete pe frunze de mesteceni debităm zgârieturi pe hârtie... ăștia suntem noi, poeții!
și cuvintele se rostogoleau ca perlele pe covorul moale
de Oana Zahiu
citesc uneori cu lanterna sub plapumă un fascicul cald proiectat pe bolta cearceafului undeva lasată în urmă acolo unde întunericul își face potecă eu aselenizez printre gene lumea cea de departe...
descantec
de Teo Dora
Descântec pe ziduri cu ploaie și soare fascicule se descompun în stări. Mușcă lumina din arghezianele bube, mucegaiuri și noroi. Licurici împart lumea-n cuvinte cu sunetele sparte in antologii stau...
habar n-am
de cojocaru marius
jocul umbrelor ametitor ca niste iele ademena fasciculi de lumina pierzandu-le in spatele culiselor ca pe actorii unei piese infinite... jocul umbrelor amețitor ca niște iele ademenea fasciculi de...
Consolare
de Zaharia Ramona
Pentru toate câte se îngrămădesc în fascicule de îndoială există și tristeți trăite umăr la umăr, jocul mării pe cadrul alb al prezentului și diminețile în iarba înaltă cu povești despre oameni și...
calculând distanțe
de diana dumitraciuc
condiții inițiale aveai un sistem de ecuații neliniare interpretarea geometrică un fascicul de neuroni chicoteam ca o școlăriță distrată ți-i suflam în inimă se risipeau ca puful de păpădie mi-ai...
Reflexii
de Ottilia Ardeleanu
Laborator Draperii grele întuneric Masă de lucru aparate Fascicul luminos Sistem de lupe oglinzi Te-așezi dincolo de ele Fixez ochiul Focalizez Prin fante raze de duioșie Coloratură de petunii...
Și a zis... să fie lumină !
de Mircea Robert
Se făcuse noapte - una atât de plină încât niciun fascicul de lumină nu putea evada. Soarele ieșise la pensie de veacuri și un frig istoric bântuia scheletele rânjite cu ochii spre apus Mă trezisem...
