"Fara voi" – 20754 rezultate
0.01 secundeMeilisearchOvidiu Scridon
Ardelean, buletin de Bucuresti fara voia mea, prins in valul cotidian de treburi publicitare, media, marketing, etc, imi amintesc tot mai rar c-am fost fascinat cindva de muzica si poezie.
28 poezii, 0 proze
Vasile Vlad
Vasile Vlad, poet din România, născut în Constanța pe data de 04.06.1941. * Pedepsele (1969); * Omul fără voie (1970); * Sărbătorile absenței (1971); * Îndreptările doctorului Faust sau calea cea mai lungă (1978); * Ardere lină (1981).
17 poezii, 0 proze
Ionelia Tugui
Suferința nu însumează altceva decât momentul unic în care se instalează. Apogeul ei este demn de a fi simțit și atât, căci orice intenție de a povesti sau reaminti de acel moment va fi degradantă. Vei vrea să povestești a doua zi cuiva, și mânat de dorința de a expectora acea trăire înecăcioasă, îți vei căuta cuvintele potrivite. Și chiar de cuvintele nu ar fi cele potrivite, chiar de ai exagera, tot nu o să te înțeleagă nimeni, căci a simți nu este egal cu a povesti. Vei fi privit cu o milă tâmpă, zi mersi și de aia, și cel din fața ta te va considera patetic sau mincinos sau nebun sau câte puțin din toate. Agonia acelui moment nu înseamnă nimic din ceea ce dai afară atunci când povestești, sau din ceea ce explodează poate fără voia ta, ci înseamnă să realizezi că esti un Cineva pe care nimeni nu îl va putea vreodată înțelege, și din acest motiv să te suporți și să te asculți pe tine însuți. A povesti ceea ce suferi este o ofensă la adresa acelor simțiri, căci interiorul nimănui nu...
14 poezii, 0 proze
Mihail Zoșcenko
Mihail Mihailovici Zoșcenko (rusă Михаил Михайлович Зощенко) (n. 10 august (29 iulie stil vechi) 1895 la Sankt Petersburg, d. 22 iulie 1958 la Leningrad) a fost un scriitor satiric rus în perioada sovietică. autor rus, devenit ulterior, fără voie și elan muncitoresc, sovietic, care a scris mici povestiri satirice în perioada începutului comunismului glorios în marea țară de la răsărit. Asta s-a întîmplat într-o mică perioadă de început, cam pînă în anii ’30, apoi regimul s-a înăsprit și denigratorii poporului, declarați ritos „dușmani”, au fost reeducați, cînd n-au fost exterminați de-a dreptul, în celebrul Gulag. Nu sînt sigur că Zoșcenko nu și-a făcut stagiul de rigoare în universitatea penitenciară a lagărului comunist.
1 poezii, 0 proze
bakari itami
Nascuta fara sens,voi muri la fel. Viata nu are sens si e mai presus de orice discutie filosofica,fiind mult mai simpla si mult mai complicata decat un om o poate vedea,neavand niciodata un motiv sau obligatie.
2 poezii, 0 proze
dana constantin
coodblu@yahoo.com http://www.youtube.com/watch?v=YVrOE39KT5A Tom Baxter - Skybound Toamna... traseu involuntar ...si nu am unde sa opresc mi-am spus pasul sau piatra pe care voi calca fara margini ca un apus fara bucurie ma va propti de umerii tai si am cazut in dorinta in dorinta de a avea frati printre copaci milenari dar unde mi-am infipt radacinile se facea ca era o inima vie ce rosogolea pamantul aratandu-ma lumii pe dinauntru afara de mine era inca liniste...
19 poezii, 0 proze
voinea mircea
Imi place sa scriu,sa creez,sa vizualizez o lume a mea in cuvinte albe , negre , gri..nu conteaza.Inspiratia ma duce spre culmi cunoscute sau necunoscute si reusesc sa vad printre ganduri,printre gandurile mele.Fara dragoste si ura nu as putea face absolut nimik.Fara tine privitorule nu as putea ajunge la tine...
4 poezii, 0 proze
Monel Lucian
Cand voi fi atat de cunoscut incat nu voi putea iesi in strada fara sa fiu recunoscut atunci voi avea o biografie.
2 poezii, 0 proze
Casandra Ioan
deocamdata sunt destul de fara trecut si fara viitor...m-am nascut asta e sigur si voi muri...si asta cu aceeasi necesitate...
11 poezii, 0 proze
Codarla Tudor
Am venit aici sa zambesc fara sa spun de ce si cum ajung vocile ce vor iesi din conturul de nori care il voi raspandi asurpa lumii, ceea ce vor spune norii e ceeea ce sunt dar ceea ce sunt nu sunt norii , nici ploaia, nici cerul ci ceea ce le leaga
2 poezii, 0 proze
Fara voi
de Bogdan Nicolae Groza
Fara voi, sufletu-mi si-a pierdut Jumatate din curcubeul de lut. Fara voi, mi-e inima pustie... Nu mai are nici o bucurie. Fara voi, traiesc un anotimp neinceput, Si cerul din mine iar a cazut. Fara...
fara voi
de diaconu andrei cosmin
Stiu ca ma urati, voi, voi cei care va uitati la mine ca la ultimul om de pe pamant. Va zic acum, ca nu sunt asa, nu dau doi bani pe ce credeti voi, pentru ca stiu ce sunt si cum sunt, nu am nevoie...
Fara voie de iubire
de popescu adriana
Sunt singura intr-o camera in care domneste dezordinea,chiar si parul meu,cu care in alte situatii ma mandresc,acum este in dezordine,o dezordine grea,care cere timp pentru a fii ucisa. Dar viata...
Fara voie
de Lucian Preda
Ma strecuram haotic printr-o gaura sapata-n fobie rasuflam sacadat in torenti de naluca, in gura-mi sopteau firicele perfide de praf iar toamna-mi pierea din priviri solitare eu doar un om ea numai...
Fără voie viață ți-am dat
de nonciu dragos
Fără voie, viață ți-am dat, Să ai, să dai așijderea Celor ce din mine au mâncat, Emoți ce veneau ca marea. Frecând frumosul aluat, Crescut-am fără voie. Mai iau un pic din ce am dat, Din focul cald...
fără voie
de Ștefan Petrea
sculptat cu unghia cea îngerească canicular în miezul cel din stâncă ba în mărime naturală încă stă Dumnezeu de Cer să se ferească căci a intrat dihonia-n Poruncă în orice zi un minizeu să crească...
Fara voie
de Romila Andreea Diana
Te-am rupt din prima rază de soare, Ce la marginea pământului te-a învelit. Absent în somnul tău m-am regăsit Podeaua, doar ea înțelege… Trec orb pe lângă tine iar, Tu nu mă recunoști… Tremurul...
Atentat fara voie
de MARILENA MIHAI
Am atentat la viata Uitand de mana Ce-a ramas lipita de tampla ta. Am deschis locas, De mult inchis, Si ti-am sarutat inima Ce-a invatat din nou sa bata. Am poposit La fiecare pleoapa, La fiecare...
Dansând fără voie
de Cristina-Monica Moldoveanu
I. Cel mai greu era de tăiat tabla exact după linii prestabilite. Trăiam încă pe vremea filmului „Ani de liceu” cu uniforma care mi se părea mai frumoasă decât a mamei mele în poza ei veche de...
Seducătorul fără voie
de Friedrich Nietzsche
O vorbă goală-n glumă azvârlea, Și iată – o femeie se prindea. Traducere Simion Dănilă
