Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"El ne respiră..."20380 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

Aulus Persius FlaccusAF

Aulus Persius Flaccus

AutorClasic

Viata lui Aulus Persius Flaccus ne este relativ bine cunoscuta, datorita lui Valerius Probus, care a alcatuit o biografie a acestui poet. Persius s-a nascut la 4 decembrie 34 d.C, in vechiul oras etrusc Volaterrae, intr-o importanta si instarita familie de cavaleri, care avea legaturi de rudenie si de prietenie cu marile familii romane, indeosebi cu cea a Arriei, sotia celebrului senator stoic Paetus Thrasea. Ramas orfan de tata la varsta de sase ani, Persius a fost adus la Roma, cand avea doisprezece ani. in Capitala, Persius si-a facut studiile in preajma unor profesori celebri, printre care se numarau Remmius Palaemon si Annaeus Cornutus. El a frecventat pana la moarte cenaclul lui Cornutus, dar a aderat si la cercul cultural-politic al lui Thrasea. S-a imprietenit cu Caesius Bassus si Lucan, insa a manifestat rezerve fata de Seneca. Dupa o foarte scurta tinerete, traita sobru, in congruenta cu cele mai austere norme stoice, s-a stins din viata la 24 noiembrie 62 d.C, rapus de o...

1 poezii, 0 proze

Marian StanMS

Marian Stan

AutorAtelier

Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...

22 poezii, 0 proze

Vasile MilitaruVM

Vasile Militaru

AutorClasic

Născut: 19 septembrie 1885, Dobreni, județul Ilfov Decedat: 8 iulie 1959, Închisoarea Ocnele Mari, județul Vâlcea De la Vasile Militaru ne-au rămas puține date biografice. Ultima perioadă a vieții i-a fost ostilă. Multe decenii a cunoscut aprecieri glorioase, iar în final o înfrângere totală, nemeritată. Nu putem aprecia că a fost un poet vioara întâi, și nici nu vrem să arătăm ce înseamnă martir, căci două generații au trăit - în diferite forme - teroarea regimului comunist. Dorim doar să punem în lumină adevăratul om Vasile Militaru prin poezia sa, corectând neavenita apreciere a lui G. Călinescu ce nu vedea în el decât "...autorul unor fabule triviale... de un succes extraordinar" (Istoria Literaturii Române, pag. 937, Editura Minerva, București, 1986). Fiu de plugar, născut în anul 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov, este atras, explicabil, de mirajul Bucureștilor, ca fiii de țărani din romanele semnate mai târziu de Marin Preda. Debutează cu versuri în revista Literatură și...

25 poezii, 0 proze

IN

Ion Neculce

AutorClasic

ION NECULCE (1672-1745) Ion Neculce si-a scris letopisetul [Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat] dupa anul 1732, adica el apartine sec. al XVIII-lea. Opera lui insa continua sirul marilor cronicari din secolul precedent. Prin continutul ei, ca si prin forma, prin conceptia de care este patrunsa, ea nu se apropie nici de opera erudita a lui Dimitrie Cantemir, nici de compilatiile putin reusite a[le] cronicarilor din sec. al XVIII-lea. Nici unul din cronicarii nostri mari si mici ai epocii n-a stiut sa-si imbrace gindul si sentimentul intr-o haina mai aleasa a graiului stramosesc ca Ion Neculce. Letopisetul lui este dovada cea mai stralucita ca limba poporului nostru este in stare sa redea sentimentele omenesti si cele mai gingase, sa ne zugraveasca pictural orice imagine si sa ne povesteasca cu toate amanuntele intimplarile trecutului. Sinceritatea si marea pricepere a lucrurilor, durerea pentru nevoile altora, iubirea calda...

0 poezii, 0 proze

GU

Grigore Ureche

AutorClasic

GRIGORE URECHE (1590?-1647) Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romana si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace care s-au pastrat cu privire la viatalui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfirsitul sec. al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Nu se cunoaste cu preciziune data nasterii lui Grigore Ureche. Se crede ca el s-a nascut in jurul anului 1590 si, deci, el isi petrece o parte din copilarie si din anii de scolaritate in Polonia. Miron Costin, in Descrierea Moldovei si a Munteniei, scrisa in poloneza, afirma ca “Ureche [a fost] mare vornic in Tara de Jos a Moldovei el a invatat la scolile libere”. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat, are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si...

2 poezii, 0 proze

Nicolae NeaguNN

Nicolae Neagu

AutorClasic

ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU Găești, 20 iunie, 2009. Ne-am strâns de dimineață, la casa cu nr. 7 de pe strada Șerban Cioculescu, unde era depus cadavrul lui Nicolae Neagu, înaintea înmormântării, care a avut loc la ora 12 în Cimitirul Eroilor de pe Strada Nicolae Bălcescu. Poetul a fost înmormântat lângă soția sa, Ana-Reli. Mai degrabă discret, apăruseră la vreo zece coroane din partea unor organizații și persoane precum Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Cenaclul literar al Medicilor, Laura și Lucian Blaga. Convoiul de la Casa Poetului, pe șoseaua București-Pitești, cu opriri și aruncări de monede, a excelat și el prin discreție, dacă nu autocenzurată stupefacție și mocnită revoltă. După slujba religioasă și discursul preotului, subsemnatul (rupând involuntar vreo omerta?) a citit câteva pasaje din opera scriitorului: “(- Ce este viața? întrebă îngerul. - Un răspuns puchinos, ticălos, păgubos, dar frumos între două tăceri, răspunde Oarecarele. - Atât? - Păi, nu-i de-ajuns?)...

1 poezii, 0 proze

IC

ioana carbunar

AutorAtelier

Cred in iubire mai mult decât în orice...iubind devenim cu adevărat oameni. Restul e doar o pală încercare de a mima viața. Sensul vieții îl dă doar forța cu care poți dărui, iubi și lăsa ceva în urma ta. Să știm că pe unde trecem rămâne un miros și un gust plăcut în mințile celor care ne-au cunoscut.... Sunt convinsă că doar iubind devenim întregi...un om se întregește prin alții și el la rândul lui întregește pe alții. Să zburăm unul spre celălalt!

9 poezii, 0 proze

Ana VirlanAV

Ana Virlan

AutorAtelier

www.anavirlan.ro http://www.anavirlan.ro/biografie.html ------------------------------------------------------- Cronică literară ("Convorbiri literare", iunie 2007) Cristian LIVESCU DOI POETI ZÃBAVNICI – NICOLAE BOGHIAN, ANA VÎRLAN „subțire peliculă transparentă/ prin care trecem în divinitate” Un poet din tagma discreților zăbavnici este Nicolae Boghian (n. 2 febr. 1946, Ghigoiești, Neamț) aflat în urmă cu mai bine de trei decenii printre laureații Concursului de debut al Editurii Eminescu, alături de Gabriel Chifu, de care ne-am ocupat în numărul trecut. Volumul Ofranda mișcării (1976) anunța un autor sedus de explorarea imaginară a misterului helladic, cu mitologia și metafizica sa care au marcat atît de puternic destinul omului modern. Pe urmele lui Ion Pillat, și el fascinat de farmecul egeic (în Tărm pierdut și Scutul Minervei), de perfecțiunea templelor și coloanelor de porfir, la umbra cărora centaurii și nimfele coboară parcă spre a pluti prin iarba cu asfodele, Nicolae...

25 poezii, 0 proze

Odile Hellmann-HurpoilOH

Odile Hellmann-Hurpoil

AutorClasic

Odile Hellmann-Hurpoil, escritora e ilustradora francesa nacida en 1946 en Troyes. En 1984 incursionó en el mundo de la literatura infantil y juvenil, y desde entonces decidió dejó por completo el periodismo y se dedicó a escribir cuentos y novelas. Su obra ha sido traducida a varios idiomas y algunos de sus escritos han sido adaptados a la televisión y se venden en formato de video. Odile Hermann-Hurpoil escribe álbumes y cuentos cortos para los niños más pequeños, pero también tiene algunos libros para jóvenes lectores. Por lo general su obra aborda temas actuales ubicados en mundos imaginarios. Algunos de sus títulos más recientes son Les deux Sophie (1992), La fée Sidonie a des soucis (1998), Quel curieux ce chat (1999), Victor Tropetit (2000), Un carnaval formidable (2000) y Le gros chagrin de Bastien (2000). Animatrice dans une bibliothèque de la ville de Cholet puis journaliste, elle ne cesse d'écrire des contes et récits pour enfants. En 1984, ses premiers...

1 poezii, 0 proze

El ne respiră...

de ștefan ciobanu

El ne respiră în ființa Sa până ne naștem culoare de abur sau albatros îngerii sunt păsări care își păstrează costumul de aripi în visele noastre moi omul, doar el, trebuie să își schimbe inima...

PoezieAtelier

les mangeurs d\'analogies

de Madalina STATE

am fost doi țineam la războiul nostru ca la posibilitatea de a respira sacadat ne strecuram în venele orașului cu simplitate priveam îndelung orice putea fi reflexul gutural al vocii cu care nu ne...

PoezieAtelier

Cît pot mai șterg fereasta de cenușă

de Constanța Buzea

Astenice sunt vocile, riscante. Noi nu mai știm să ne uimim de viață. Aveam odată un profil de greață, O viață cu impusiuni muzicante. Să fim amari când nu ne vede nimeni, Și să fim veseli când ieșim...

PoezieClasic

îmi amintesc

de Ștefan Petrea

de-atâta dragoste ne ieşiseră oasele din încheieturi şi alergau prin sânge frunzele noastre îşi amintiseră de toamnă şi trăiau în ea pielea ne atârna de copac, steag în războiul carnal în carnagiul...

PoezieAtelier

Cuvântul taciturn

de Naidin Viorel

Cuvântul taciturn Cuvânt neîntâlnit în nici o limbă. Eterna taină el singur o pătrunde. Și forma ștearsă tot în ea și-o schimbă, Păstrându-și lui elucidările profunde. Prin el nimicul...nu-i...

PoezieAtelier

km 0 al inimii

de Cătălin Al DOAMNEI

la 41ºcelsius zeii de foc ai amiezii ne urmează îndeaproape spre destinația finală aflată în intervalul dintre podul de piatră și km 0 al inimii pe care nimeni nu știe să ni-l demonstreze cu...

PoezieAtelier

Cronică de toamnă(-n) II

de Daniel Bratu

E toamna-n miez, ne calcă în picioare cu toți copacii lumii desfrunziți și-alaiuri dezlânate de cocoare se duc spre alte plaiuri cu tâmpiți. Se trag obloane-n toi de veselie, se sting lumini în ochii...

PoezieAtelier

Întrebări fericite într-o conversație cu iz organic

de Andrada Dinu

Și, totul ține de culoare, căci nu ne vom opri în a inventa culori care să elimine organele noastre ponegrite, ai să-mi amintești să rămân în același impact cerebral, în același psihic nervos, să...

ProzăAtelier

Poveste de Craciun(ultimul Craciun liber!)

de Gavriluta Iulian

Din nou, creștinătatea se pregătește să-L primească în staulul său interior pe pruncul Iisus Hristos; dar ce găsește El acolo? O lume autonomă, chinuită de boli, de războaie, plină de blasfemii rău...

ProzăAtelier

DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FERICIRII

de George Budoi

DE ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FERICIRII Sunt fericit că şi-azi sunt viu, Că-s sănătos şi sunt hazliu, Că singur mă ridic din pat, Că viaţa nu m-a-ngenuncheat. Sunt fericit că pot să merg, Că încă mai pot...

PoezieAtelier