Cuvântul taciturn

Cuvântul taciturn

Cuvânt neîntâlnit în nici o limbă.

Eterna taină el singur o pătrunde.

Și forma ștearsă tot în ea și-o schimbă,

Păstrându-și lui elucidările profunde.

Prin el nimicul...nu-i de-nțeles.În el

Ca-n vidul fără margini tot cuprinde:

și pe el însuși și vidul și ca pe-un cânt ramu-nfrunzit nici noaptea nu-l poate ascunde.

Și nimeni nu-l aude când îl respiră

Ca frunzarul prin ea trecând peste

Chiar umbra de la turn.

Etern...nu spune.Nici nimic,nici cât e harul pe-al sfântului,al soarelui și al gorunului alburn.

Nu-l știm.Nu știm că-l simțim,că ne lipsește.E nu-i.

Din el în el ne naștem,păcătuim,în el din el murim.

Și cum de jos privit un munte pare semeț,văzut din cosmos pare atârnat cu vârfu-n hău nocturn,iar marea proptită-n țărmuri pare scăldată-n propria ei apă,

așa-i cuvântul taciturn.

Viorel Naidin