"După dispariție nu dispar" – 20790 rezultate
0.05 secundeMeilisearchSergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)
Sergiu Grossu (născut în 1920, în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filosofie și teologie la București. A activat clandestin, începand din 1948, în mișcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 și condamnat la doisprezece ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de grațiere. Soția sa, Nicole Valery-Grossu, a cunoscut la rândul ei teroarea temniței românești, experiență pe care a relatat-o în celebrul volum \"Binecuvantată fii, închisoare\". Împreună s-au stabilit în Franța în 1969 și au denunțat, decenii de-a rândul, în publicații proprii și în mass-media din Vest, persecuțiile la care erau supuși credincioșii din țările comuniste. Întreaga viață a acestei familii de luptători mărturisește despre invincibila forță a credinței. Sergiu Grossu continuă și astăzi, după dispariția soției sale, să amintească \"amnezicilor din conducerile democratice de zecile de milioane de victime care au suferit persecuția...
5 poezii, 0 proze
Simion Stolnicu
Simion Stolnicu (n. 6 noiembrie 1905, Comarnic, județul Prahova - d. 29 noiembrie 1966), poet român, considerat de critica literară ca situându-se în descendența liricii lui Ion Barbu. Adevăratul său nume: Alexandru Botez În 1926 este primit în cercul „Sburatorul", fiind botezat de catre Lovinescu, dupa obiceiul casei, cu numele de Simion Stolnicu, pseudonim cu care va publica de acum încolo. După părerea lui George Călinescu, poezia lui Simion Stolnicu este caracterizată printr-o gramatică dificilă și un limbaj în care precumpănește un delir neologistic. În lucrarea sa Istoria literaturii române contemporane, 1900 - 1937 (Editura Socec, 1937) la pagina 172, Eugen Lovinescu caracterizează astfel opera lui Simion Stolnicu: "evoluția poetului... s-a înscris în sensul stridenței, al împerecherii de cuvinte disparate, dislocate, rare, adesea inestetice, de imagini (...) fără aderență, într-o versificație lipsită de fluiditate, dură. de car neuns ; ca fond (...): un ermetism căutat și...
6 poezii, 0 proze
Culcean Calin Lucian
Dupa ce m-a nascut mama (logic!), am inceput sa respir. Asta m-a facut sa ma simt pentru intaia oara liber. Pana am inceput sa vad...
4 poezii, 0 proze
Moraru Igor
Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.
3 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Crina P.
Dupa cum usor se poate observa, toate poeziile mele sunt adresate unei singure persoane... muzei mele! :) Stiu ca nu am nici studiile si nici talentul necesar pentru a scrie versuri, insa aceste randuri reprezinta gandurile mele, un capitol din viata mea! C., eu ma pot reindragostii, dar tu ce te faci fara dragostea mea?! ;)
14 poezii, 0 proze
George Ene
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...
133 poezii, 0 proze
Nicolaie Dincă
după Școala generală din com.Morunglav,jud.Olt,am absolvit Liceul în orașul Balș.Studii de drept la Univ.de stat "C.Brâncuși",Tg.jiu,și masterat în Științe penale la Univ."T.Maiorescu" București.Polițist de profesie,am cochetat cu poezia încă din școala generală.Regret că nu am avut curajul, să public nimic până acum ,din cele câteva sute de texte aduse pe lume de muză,prin cerneala muritorului meu condei.Poate cele câteva publicate acum ,vor reuși să mângâie inimile unor cititori.Să mă ierte ceilanți care nu mă vor înțelege pe deplin !
4 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
Shu Ting
nascuta in 1952 dupa terminarea liceului a lucrat trei ani la tara, apoi intr-o fabrica textila si apoi intr-una de becuri in 1979 a publicat prima poezie
3 poezii, 0 proze
După dispariție nu dispar
de Irina Nechit
am încredere deplină în tine ca în volbura verde spirală urcând pe cruce n-o să mă lași sunt convinsă sută la sută soare cu troscot pâine cu vin toate obiectele și grămezile de pământ îmi par fără...
Cu mâinile nimănui
de Irina Nechit
Nimănui să nu i se rupă inima de muzica neauzită să nu i se oprească ceasul pe vreme urâtă să nu i se termine chinurile Să treacă fluturele pe sub gâtul arcuit și nimeni să nu-l vadă să caște luna de...
Destinația finală (6)
de Helia Rimoga
CAPITOLUL 6 ORIZONTURI NOI Cam la vremea când Silvia pășea spre o nouă viață, schimbându-și serviciul și mediul în care trăise până atunci, Paul Colceru emigră în Italia. Mama lui, liberă în sfârșit...
colaps
de Ela Victoria Luca
ochiul iese din cadru pe monitor se derulează sfârșitul unui om mintea nu mai ține sufletul corpul se strânge nimic în afară gura la gură nu mai dă aer undeva între corp și umbră se alunecă pe mâzgă...
eroina porno n-a reușit să nască
de dan mihuț
eroina trebuie ridicată cu cabluri, e singura eroină grea la capătul străzii e un soclu pe care-l refuză george și maparlo o țin fiecare de câte-o bucă și cântă un fel de imn „în basarabia saudită...
Ikebana în piatră
de Lavinia Micula
astăzi am intrat într-o piatră căptușită cu livezi de măslini nelumea spărgea nuci în palmele umede origami de nisip cred că erau măi femeie! poți să mori aici dacă vrei pe neașteptate dansând a...
Agonie de primăvară
de Traian Calin Uba
Au trecut vremurile zgomotoase ale proorocilor uciși și apoi venerați de aceeași colectivitate, a trecut vremea disidenților „de catifea” lăsați în viață – ca un breloc glorios la gâtul dictatorului,...
o zi pe dos
de ana sofian
Ziua asta îmi întoarce lumea pe dos. Așa. O văd roșie, cu tot sângele ei stors din măruntaie al cărui rost nu îl înțelegi până nu îți dispare vreunul. Suferi după o durere pierdută, ori după o stradă...
Abrutizarea iepurelui de stepă
de marin badea
The X-Files 33 de persoane figurează drept dispărute, la nivelul Inspectoratului județean de Poliție Călărași, din data de 1 ianuarie 2000 și până în prezent. Pentru 16 dintre acestea, a fost obținut...
Burschi & Galia Maria Gruder - "Miss Jungla"
de Marina Nicolaev
Burschi Gruder - "Miss Jungla" Text de Galia Maria Gruder Editura StudIS, Iași 2012 ISBN 978-606-624-230-1 40 pagini Într-o zi de noiembrie 2012, am primit o carte postumă aparte. Editura StuDIS din...
