"Drogue humaine" – 329 rezultate
0.01 secundeMeilisearchNedelcu Horia
inalt ca bradu' -- far' de continuare, balai, tumefiat de muza, golit de sensuri si de vomul cuvintelor aruncate in obraji de zana, albastrit in ochi de-atata cer cernit printre pelicula clipei, romantic pana'ntre labele picioarelor deznisipite de valuri molcom trecatoare, cu mintea aburita de drogul fonemului, cu inima mai la una, mai la alta ... dintre flori, caut linistea ce n-o voi apuca niciodat', sufletul fiindu-mi rob conflictului si creatiei de adanc intru inalt iaca c-am spus-o!
3 poezii, 0 proze
Popa Ioana
La data de 05 Noiembrie 1993, in orașul Bârlad un nou suflet printre celelalte zeci de mii a îmbrățișat lumina dragostei; pe atunci de Dumnezeu, mai apoi de parinți, apoi de lumea cunoștințelor, iar acum, la adolescentina vârstă de 15 ani, de sufletul său. A făcut cunoștință cu poezia la frageda vârstă de 10 ani, realizând după un timp destul de îndelungat ca aceasta a devenit drogul ei, deoarece poezia este singurul loc în care încă mai este sinceritate, iar ea, aceasta mica ființă va fi mereu avocatul sentimentelor profunde care nu-și au libertatea decât în poezie. Școala nr. 1 "Iorgu Radu" din Bârlad a îndemnat-o sa vadă viața cu alți ochi, pregătind-o pentru cel mai bun liceu din oraș; Colegiul Național "Gheorghe Roșca Codreanu".
8 poezii, 0 proze
le bio du sex et de la drogue
de Madalina STATE
des eglises de bonne composition visătoare îmi tatuează pielea sânilor un accent venit de departe vântul din est soarele introspecției care joacă minutele asfințitului pe o animalitate declanșată...
Drogul
de Victor Lupu
Sînt singur, sînt flămînd, mi-e sete, mă usuc, mă descompun. Dragoste!!! Cum singurătatea de om, Cum lupul de carne, Cum peºtele de apă, Cum copacul de ploaie, Cum moartea de bine ºi rău,...
Drogul
de Teodoru Cora-Eliana
E doar un praf alb, ce rău poate să-mi facă? Și l-am înghițit. Încet-încet, conștiința mea s-a dispersat împărțindu-se printre organele corpului meu care și-au dezvoltat imediat propria...
Hiat – drogul amnezic
de Kocsis Francisko
Hiat – drogul amnezic Refuzul de a fi în prezentul suferinței, hiat al știrii de sine, refuz al ființei de a accepta mai mult decât un maxim de solicitare la întindere, dincolo de care dispare...
poezia- drogul de care îmi place să fiu dependentă
de FLOARE PETROV
meg pe drumul meu în zigzag și curbe și îmi las amprenta în frumoase urbe, în lume să îmi fac visurile cunoscute, am trăit cu ele experiențe plăcute. cu slovele mele emoții să produc, frustrări,...
nod. și noi doi/ drogul iubire
de andronache virgil-nicolae
nod. zile îmi macină viață străpunge miros de trecut. lupi mă digeră. fără întrebări zac. retras cadavrul de timp. șarpele casei zdrobit. gustul din nod. din cer. ai tăi lupi. trezesc masa difuză...
Lipsuri
de Tinc Anca
Drogul vieții alunecă în susul râului, Farmecă stele și suflete însetate; O cloșcă își caută puii de lut, Și singură-i vaza pe masă. Șopârlele se plimbă prin cavernele infernului. Se pierd, alergând...
Lipsuri
de Tinc Anca
Drogul vieþii alunecã în susul râului, Farmecã stele ºi suflete însetate; O cloºcã îºi cautã puii de lut, ªi singurã-i vaza pe masã. ªopârlele se plimbã prin cavernele infernului. Se pierd, alergând...
sonet
de Ștefan Petrea
cu drogul liniștii pășind prin vene mă scriu pe ale sufletului pagini și-n dor imens, lipsit total de margini hălăduiesc cu visul prin caverne căci într-un Azi găsești mai mult paragini și-n loc de...
*
de Manolescu Gorun
& Dulce e drogul clipelor de suspans & & Te lăfăi adormitor în patul aburind de noi doi & & Prădătoare de clipe înșelătoare printre care te-ai strecurat pândindu-mă veșnic atentă în lentoarea ta...
Ghicitoare
de milos petru
Din grădină în cerdac Drogul care-i place-i mac Intră uneori la apă Însă de cuțit nu scapă.
prizez neființă
de Ștefan Petrea
prizez neființă drogul mă duce în vidul crescut pe divinitate în această toamnă întîrziată în vară vinul e doar un motiv de a nu fi mintea mea e tulburată de gînduri despre moarte cînd beau pare mai...
Tu ca și drog
de Floroiu Sorina
Tu ai fost drogul meu... Chiar dacă știam ca pe timp lung îmi dăunezi, fiecare doză din tine era atât îmbietoare! Fiecare doză cerea încă una, și încă una... Îmi doream să te devorez, să te consum...
cum poate un om să se lase de băut și de droguri și să se apuce de tine
de Leonard Ancuta
te-ai obișnuit cu drogul ca un cîine cu lanțul, îl numeai acasă știai că nu există scăpare, așa se spune, nu există scăpare, uitare absolut totul doare, dar logic ar fi să alegi durerea mai mică dar...
Crez
de Bolgar Tudor
Eu cred ca maturul dematurizeaza- el venereaza si in continuu prizeaza drogul-circ al neantului, fiert in suc propriu, cu saliva sangeranda. Inuman. Eu simt cum pamantul imi fuge de sub cap, prin cap...
Sevraj
de Frincu Bogdan Georgian
La un sărut distanță te uit Amintindu-te ca pe drogul meu luat în supradoze. Urăște-mă dacă vrei, eu am să continui să mi te înțep în vene, Rămân cu urme de tine pe brațe și cu pete de sărut pe gură,...
Aberatie...fara rima!
de jianu roxana
Oglinda-mi reflecta imaginea ...vag O mana ce tine intre degete drogul Bratara argintie isi pierde norocul... Ramane o parte din ea! Piciorul intins...departe de lume Ramane o urma...un negru total,...
Roșu de mac
de Mirea Raisa Paula
când muzica nu mai e muzică, iar drogul nu mai arde la fel, dependența se risipește, iar speranța moare, învinsă. petale sângerii de mac se scutură în vânt, tulpinile zvelte se scaldă în soare, iar...
