Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dorul de mare"20064 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Wolfgang KleinWK

Wolfgang Klein

AutorAtelier

Referințele autorului: M-am născut la Sibiu, de ziua copilului în 01.06.1956 cu mari dureri si greutați. Am terminat grădinița cu nota 10, școala generală ca pionier și am absolvit Liceul cu ultimile forțe. Când ăa intru la Facultate, familia a hotărât să-și stabiliască domiciliul în străinătate. M-au mituit cu o primă substanțiala ca să-mi parasesc locul copilăriei și să mă stabilesc în Mainz, Germania. Aici toată lumea m-a numit Ursul Carpatin, deci nu mi-au dat șansa timp de 20 de ani să mă acomodez în noua patrie. Dorul de casă și amintirile m-au adus de șase ori pe an pe meleagurile natale pe unde am vizitat fiecare metru pâtrat al acestei frumoase țări. Baștinașii din Germania ascultau cu mare placere povestirile aventurilor mele din România. Le-a facut așa de mare plăcere, încât m-au rugat să le scriu pe o coala de hârtie. Dintr-o coală s-au facut mai multe bucati, cu niste desene ale lui Marcus Reinheimer (Frankfurter Rundschau) și așa s-a nascut o cărticică mică, dar...

12 poezii, 0 proze

DR

Daniel Renon

AutorAtelier

FIȘA BIBLIOGRAFICÃ Numele: Daniel-Aurelian, RENON Data și locul nașterii: 17 Februarie1971, Sânnicolau Mare, jud. Timiș / România Studii: (România) liceul teoretic, promoția 1989, Timișoara (Germania) studiul tehnic, promoția 1997, Nürnberg Activitate: 1992 – 2002 – Tehnician Dentar din 2002 - Designer Data stabilirii în Germania: 15.11.1989 ACTIVITATE LITERARÃ ÎN CENACLURI - Cenaclul literar „APOZIȚIA", München 2003, 2004, 2005 - Cenaclul literar-artistic "ARS LONGA" Nürnberg 2003, 2004, 2005 DEBUT ÎN PRESA LITERARÃ Revista lunară de cultură „DORUL” editată în Danemarca, Anul XII-bis, nr.160 mai 2003, Norresundby, (versuri). DEBUT EDITORIAL ÎN VOLUM - „ÎNGERUL REBEL”, (versuri), editura Eurostampa, Timișoara 2003 - Subtitluri: „Cenușa purificării ", „Rana Învierii", și „Șapte Raiuri” COLABORARE ÎN ANTOLOGII ȘI REVISTE DE SPECIALITATE - Antologia Cenaclului Literar „ARS LONGA” Nürnberg – Germania, 2003 – 2005(versuri, eseuri, reportaje) - Revista literară „FOAIE”, New York - SUA,...

8 poezii, 0 proze

Vera TcaciVT

Vera Tcaci

AutorAtelier

Nascuta in anul 1996 intr-un orasel din preajma Chisinaului, si anume Hincesti, am frecventat ciclul primar si cel gimnazial in cel mai bun liceu din localitate LT”Mihail Sadoveanu”. Nu depun efort prea mare pentru a studia, insa mai mereu obtin o diploma la sfarsit de an. Acum sunt la liceu, clasa a 10a ”C” francofona, profil realist. Studiez limba franceza din clasa intii si voi fi nevoita sa sustin BAC-ul in franceza. Pe langa franceza, ca limba a 2a invat limba engleza, si ca in orice scoala din Moldova am studiat si limba rusa. Unele obiecte realiste le desfasuram in limba franceza . Darul de a scrie poezii nu l-am descoperit, a iesit el cu timpul la iveala, si am un record personal: o strofa in 54 secunde. Locuiesc cu parintii, am o sora mai mare ca mine cu 8 ani.

1 poezii, 0 proze

Agatha Vasiliu-BacoviaAV

Agatha Vasiliu-Bacovia

AutorClasic

Agatha Vasiliu-Bacovia, născută Grigorescu, este soția poetului George Bacovia, de asemenea poetă simbolistă minoră. Agatha Grigorescu-Bacovia s-a nascut in 1895, la Mizil. A avut o viata zbuciumata; orfana, nu si-a putut continua studiile. S-a instruit prin lectura. A fost functionara. Descoperindu-si darul de a face versuri, a lucrat la o revista literara. Abia la 23 de ani si-a inceput liceul, pe care l-a continuat cu Facultatea de Litere si Filosofie, absolvita in 1927. In 1928 s-a casatorit cu G. Bacovia. Agatha a debutat in literatura, la revista Scena, cu un poem in proza: Cand n-oi mai fi (1918). Peste un an, a mai publicat o poezie. Toata creatia ei poetica este o palida imitatie simbolista. Inainte de a se stinge, avea in manuscris un poem: De-a lungul veacurilor, de peste 1300 de versuri… Are marele merit că a avut grijă de poetul George Bacovia, sotul ei, și s-a zbătut ca opera acestuia să fie valorificată pe deplin. A studiat Literele și Filosofia la Universitatea din...

3 poezii, 0 proze

Stefan Doru DancusSD

Stefan Doru Dancus

AutorAtelier

DATE PERSONALE Nume: Ștefan Doru Dăncuș; Data, locul nașterii: 4 august 1968, loc. Ieud, jud. Maramures; Domiciliu : Târgoviște, Str. Tony Bulandra, bl. 25, Sc. A, Ap. 8, jud. Dambovita, România E-mail: dorudancus @yahoo.com Telefon: 072-444.35.87 Studii: Liceul de Mine, Petrol, Geologie (absolvit în anul 1986); Stare civila: căsătorit, doi copii 1986-1989: efectuat stagiul militar în Constanța; 1990-1993: referent gradul IV la Arhivele Naționale Baia Mare și referent gradul I la Arhivele Naționale Sibiu; colaborator al publicațiilor: “Graiul Maramureșului”, “Gutinul”, “Evenimentul sibian”, “Rondul” August 1993: demisie din cadrul Arhivelor Naționale, șef departament “Speciale” al cotidianului “Clipa”, redactor al cotidianului “Rondul”; Mai 1994-octombrie 1995: redactor sef al revistei săptămânale “Gazeta de Sibiu”, corespondent al săptămânalului național “România”; Octombrie 1995-septembrie 1997: redactor șef al Departamentului “Sociale” al Radioteleviziunii Sibiu, redactor șef al...

223 poezii, 0 proze

HD

Harry White de Danciu

AutorClasic

din Prefață lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea: Sânt pentru ca Este Harry White de Danciu s-a născut într-o lume a lacrimei terestre, satul Trestia din Maramureș. Acolo unde copilăria nu se pierde niciodată pe ulițele satului pline de praf, în luna când florile se rup din mugure prevestind învierea lui Isus. S-a risipit în parfumul universului, cu o chitară adesea sub braț, trecănd trist pe străzile întunecate ale unui oraș din România. Un steag, o mașină de tors, o lampă de mină, o piatră de la Chiuzbaia și alte câteva obiecte rustice, reprezintă pentru el zestrea româneascăa printre străaini. Dacă ar fi judecat după acestea, nu poate fi considerat un om bogat; în rest își trăieste viața pentru a putea răspunde la căteva întrebări esențiale pe care și le-a pus. Imaginea lui este mereu aceiași din vremea când a fost învățător în lumea copilăriei sale, pentru că nu există nicăieri pe pămănt un tablou mai frumos decăt acel al întoarcerii Învățătorului. Cartea de față (Sânt pentru ca Este)...

0 poezii, 0 proze

Mitra RalucaMR

Mitra Raluca

AutorAtelier

Copil bălai născut în miez de iarnă sub zodia care a dat cele mai mule genii. Și cei mai mulți nebuni. 1986. Către ce converg eu? Către viață și dincolo de ea când va fi vremea (poate am sa vă vizitez). Suflet dual, am trecut pe la cifre ca în prezent să mai am un an juma' de litere. Pe unde o să ajung? "La mine" - spune-mi tu. Cred în Doamne-Doamne și-n minuni nu-de-om-făcute. Și-n copii, în flori, în fluturi. Tu crezi? sunt doar curioasă. Scriu cu stiloul, mai puțin la examene: acolo am pixuri norocoase pe care e inscripționat 1 nume. Ei da! am corupt și eu minori. Se fue de-acum... Vreau un E.T. ca mine și să văd lumea. Așa... o bucățică, cât să-mi înec dorul de aripi, să domolesc vântul de larguri din mine (și nu, n-o plagiez pe Olguța). Cum face trenul? Uuu... te duc... te duc... te duc... Mai vrei să vin?

9 poezii, 0 proze

Erika Eugenia KellerEK

Erika Eugenia Keller

AutorAtelier

Mă numesc Drăgan-Keller Eugenia-Erica, sunt asistent social principal și formator, activă în domeniul social din anul 2003. Mă definesc ca un asistent social cu gândire tehnică și suflet de artist. Am început să scriu din copilărie, fiind premiată la concursuri de compuneri, iar mai târziu la Concursurile Naționale de Poezie Traian Demetrescu. Am publicat volumul ,,Suflet în suflete rătăcind' (Ed. Contrafort, 2009). Poezia mea este și un demers psihologic: un spațiu de introspecție unde durerea, tăcerea, demnitatea și dorul de conexiune se transformă în metafore și căutări de sens. Scrisul este pentru mine o formă de auto-vindecare și de dialog interior, iar pe Agonia îmi doresc să evoluez poetic și să îmi rafinez vocea literară. keller.ericuta@gmail.com ericuta_ro@yahoo.com

203 poezii, 0 proze

EM

elena muntianu

AutorAtelier

Sunt nascuta in zodia fecioarei...o fire pragmatica si totusi...visez. E printre puținele lucruri in care percep a ma regasi. În rest, traiesc din vise si sperante, lupt pentru zambete si lacrimi, cant din orice si fac din noapte birou de studio intens in ale poeziei, tot din principiu. Ceea ce sper a fi doar o premiză a evoluției o reprezinta insa departarea ,dorul de casa, de studiu, de prieteni. Dorul de tot ce imi da glas, putere si curaj. M-am jucat cu literele, dar fiind prea strambe m-am oprit, spre a evalua ce nu e asemeni asteptarilor mele, ce nu regasesc in jurnalul unei studente la Stiinte ale comunicarii, si ce ar trebui sa intrevad. Acum continui sa mă joc cu viața mea și a altora in sensul in care nu am mai facut-o pana acum. Sunt curioasă, nerăbdătoare si alteori contradictorie; e greu sa aflu ce vreau cand muzica unei nonsalante incerte in tiuie-n urechi; e greu sa tin pensula in mana cu care candva pictam curbe purpurii. Stii, parca nici arta nu e aceeasi, nici gandul...

1 poezii, 0 proze

Carmen MoraruCM

Carmen Moraru

AutorAtelier

Sînt un cutit ros pe marginea tăișului de dorul cumplit al pîinii fierbinți, și rolul meu se suspendă ruginii, în locul prolificei împărțiri. Un chibrit arzînd e inima mea ajunge-o suflare și gata cu ea.

32 poezii, 0 proze

Dorul de mare

de Doru Alexandru

Nu am dreptul sa scriu asta. Nu, nu si iară nu! Si totuși o fac. Îmi arați marea… Ființa, tu îmi arați marea; singurul loc in care mi-am putut găsi liniștea, dar acest lucru cu riscul de a părăsi...

Atelier

Gânduri și amintiri izvorâte din dorul de acasă

de Marian Malciu

Expresia „Dor de-acasă” m-a dus cu gândul, pentru început, la un aspect oarecum străin mie. Străin pentru că am avut senzația că dorul de casă poate fi doar o stare de spirit a celor plecați departe...

ProzăAtelier

de Sfântul Patrick

de Motoc Lavinia

Astă primăvară am sădit pătrunjel și roșii, dorul de casă nu mă mai prinde. Poate să plouă shakespearean și până la sfârșitul insulei. Ea stă în colivia de aur și mănâncă o stea de mare, un delfin,...

Atelier

Dor de tine

de C. Zale

Tu poate crezi că sunt un dur, Să știi însă că am un suflet bun. Crede-mă și de mine nu fugi, Eu toată viața mea te voi iubi. Păreri de rau, regrete mă apasă, În inimă, tristețea nu mă lasă. Chiar de...

PoezieAtelier

Scrisoare de bun ramas

de Ova Vintern

...te-am iubit... si nu cred ca ar putea fi posibil sa te iubesc mai mult. Aveam o viata, care ma facea fericit si am faramitat-o ca sa fiu cu tine. Nu te-am iubit din plictiseala, sau din...

ProzăAtelier

pamflet prin urechea de ac

de FLOARE PETROV

moartea îmi presară în cale aluzii mi-a ucis trandafirii , inima suspină sufletul se amăgește cu galbene iluzii nu am gândit că toamna repede o să vină. compun euforia cu semințe de mac dorul de mare...

PoezieAtelier

Cântec de început

de Nicolae Labiș

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit, Cei doi pumni omenești lacomi să-mplânte în soare, Astăzi eu vreau să întreb răzvrătit nesfârșirea: Cum de-a-nchegat după-atâtea puzderii de ani...

PoezieClasic

O iarna de neinteles

de Ion A. Luca

Cunostea bine orasul in care zacea acum pe un pat de spital de nebuni.... Facuse aici studii lungi de filozofie, pe vremuri. Citise cufere intregi de carti, ii citise pe filozofii germani, pe toti....

ProzăAtelier

Seară de decembrie

de Emil Iliescu

Seară de decembrie Orașul trăia prin luminile sale multicolore sosirea clipei magice pe care Crăciunul o strecoară în sufletele oamenilor an de an. Profesorul Matei Damian străbătea cu pas rar...

ProzăAtelier

NIG de vorbă cu traducătorul Adrian George Sahlean

de Nuta Istrate Gangan

Probabil, dacă citeam despre Adrian George Sahlean înainte de a vorbi cu Adrian, aș fi trăit cele mai intimidante cinsprezece minute din viața mea. Adrian, cunoscut pentru traducerile din Eminescu în...

Atelier