Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Domnului Liviu Dragnea, pentru victoria în lupta pentru șefia PSD"20067 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dragoș CarabățDC

Dragoș Carabăț

AutorAtelier

M-am născut, în data de 06 ianuarie 1976, în orașul Brăila. Sunt absolvent al liceului teoretic: ″Mihail Sebastian″,promoția 1997, profil uman, secția filologie, limbi străine, engleză avansat și franceză începător, din orașul Brăila. De asemenea, sunt absolvent al unui curs de operator computer, din anul 1998, la un colegiu particular de informatică aplicată din orașul Brăila. În anul 2000, am absolvit un curs de limba engleză pentru avansați la institutul european de cursuri prin corespondență:″Eurocor″ din București. Între anii 2003 și 2005,am fost cooptat în programul "Phare-Coeziune Economică și Socială.Teatrul ca viață. Pledoaria tinerilor cu dizabilități care tânjesc după înțelegere", desfășurat, în orașul Brăila, în incinta teatrului: "Maria Filotti", unde am jucat într-un spectacol de pantomimă regizat de domnul actor Alin Florea și în piesa de teatru: "Caut un prieten” regizată de domnul actor Liviu Pintileasa. În prezent, îmi public creațiile mele literare în revista:...

23 poezii, 0 proze

Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

Daroczi Andrei ClaudiuDC

Daroczi Andrei Claudiu

AutorAtelier

M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...

2 poezii, 0 proze

IO

Ioan Opriș

AutorClasic

Fost călugăr, unul dintre liderii Oastei Domnului pe țară, ziarist voluntar la gazetele organizației creștine, deținut politic, poet creștin. S-a stins din viață în 1996, în localitatea Batiz, Călan.

1 poezii, 0 proze

bala adrian florinBF

bala adrian florin

AutorAtelier

crestin .,implicatii crestine,cercetez batrini si orfani, si pe toti acei care sunt in grija domnului ,si nu numai,fii si tu crestin real.,

1 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe Muntean

AutorClasic

Important și devotat membru al mișcării creștine „Oastea Domnului”, Gheorghe Muntean a fost printre primii poeți din zona orașului Călan, care s-a făcut afirmat la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în anul 1895, satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În anul marii uniri s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. Se înscrie în mișcarea Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare, după 1923. În anul 1935 a debutat cu volumul de versuri creștine „Isus ne îmbie crucea”, tipărit la tipografia preotului Iosif Trifa, bun prieten. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.

1 poezii, 0 proze

CO

Cristian Olaru

AutorAtelier

1976-m-am nascut in orasul Falticeni,judetul Suceava 1984-1992-Scoala Generala nr.2 din Falticeni 1992-1996-Liceul Teoretic Nicu-Gane,sectia limbi- straine 1999-2003-cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti,sectia Pastorala 2004-dirijor la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Aparatorii Patriei 2,sector 4,Bucuresti

4 poezii, 0 proze

Dumitru BordeianuDB

Dumitru Bordeianu

AutorClasic

Dumitru Bordeianu s-a nascut in 15 august, in anul 1921, in Draguseni, judetul Botosani, avand sa creasca sub si sa se bucure de obladuirea Maicii Domnului, atat in familie, cat si in cele mai intunecate incercari ale vietii. De mic simte duhul Ortodoxiei mangaindu-l si ocrotindu-i pasii spre o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Urmeaza cursurile scolare in satul natal, iar liceul la Falticeni si Storojinet, cand intra in Fratiile de Cruce (1939). O data cu declansarea razboiului, cu pierderile teritoriale suferite de Romania, este mobilizat si lupta pe front, pana la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia „Barbatie si Credinta”. Dar cu sine, cu dusmanii neamului si ai lui Dumnezeu avea sa dea marile batalii mai tarziu.„Bandit, dusman al clasei muncitoare” In 1946, fiind student al Facultatii de Medicina din Iasi activeaza in randurile Miscarii Legionare – „legaturi, informatii, sedinte, disciplina, pregatire, curaj”* – in cadrul Centrului Studentesc in „lupta fara compromis impotriva a...

0 poezii, 0 proze

LT

Lavinia Iuliana Toader

AutorAtelier

Cea care a trimis la sectiunea " Poezie", proza! Cu aplauze , va rog!Multumesc domnului Paul Bogdan pentru diplomatia cu care m-a facut....atenta!

3 poezii, 0 proze

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)SC

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)

AutorClasic

Sergiu Grossu (născut în 1920, în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filosofie și teologie la București. A activat clandestin, începand din 1948, în mișcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 și condamnat la doisprezece ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de grațiere. Soția sa, Nicole Valery-Grossu, a cunoscut la rândul ei teroarea temniței românești, experiență pe care a relatat-o în celebrul volum \"Binecuvantată fii, închisoare\". Împreună s-au stabilit în Franța în 1969 și au denunțat, decenii de-a rândul, în publicații proprii și în mass-media din Vest, persecuțiile la care erau supuși credincioșii din țările comuniste. Întreaga viață a acestei familii de luptători mărturisește despre invincibila forță a credinței. Sergiu Grossu continuă și astăzi, după dispariția soției sale, să amintească \"amnezicilor din conducerile democratice de zecile de milioane de victime care au suferit persecuția...

5 poezii, 0 proze

Domnului Liviu Dragnea, pentru victoria în lupta pentru șefia PSD

de Niculae Stanescu

Pentru șefia PSD, Dragnea, singurul candidat, S-a luptat și cu morile De vânt. Dar tot a câștigat. Iar lupta, nu a fost ușoară, Căci a avut de înfruntat Himere, care te doboară Când nu ești bine...

PoezieAtelier

Interviu despre busturi cu o blondă importantă

de Adrian Firica

... Intervievistul.: Calmați-vă doamnă, sorbiți din paharul cu apă din fața dumneavoastră. Chiar sunteți Aura? Aurelia Vasile: Nu, nu e cazul, câtă vreme cam al doilea om în stat anunță, miercuri, că...

ArticolAtelier

Instigatorul

de Niculae Stanescu

Domnul Iohannis ne-a demonstrat Din nou, că n-are gând curat Și că încă e supărat Că PNL n-a câștigat Mai ieri, la parlamentare, Voturile necesare S-ajungă la guvernare. În plus, mai este supărat Și...

PoezieAtelier

Ziua prostului - partea a 11 - a

de Liviu Nanu

- Eu n-am văzut medic să nu bea, interveni Bicuță. Și dacă mai ești și pisihatru cu atât mai mult. Dacă ei, cu atâta școală, bea tării, înseamnă că băuturile nu sunt novice. - Se zice nocive, Bicuță,...

ProzăAtelier

Domnului Liviu Nanu

de Mondea Adrian

De vreau să gust, eu, seara la culcare Un mic sonet, o umbră de culoare, Tot agonind la tot ce e livresc, La Liviu Nanu mereu mă tot opresc.

PoezieAtelier

Semnal editorial: "Cinderella & alte marșuri funebre" de Liviu Ofileanu

de George Pașa

La editura Armonii culturale din Adjud, în colecția Lirik , a apărut recent al patrulea volum de versuri al lui Liviu Ofileanu, Cinderella & alte marșuri funebre . Cartea are pe coperta I o...

ArticolAtelier

Cu Ursul la Rosiori...

de Dan Simion

Am zis eu că nu prea știu cu \"vorbele\" da\' totuși se simte parcă nevoia să spun câteva. Roșiori.....plecam la Roșiori...Liviu Nanu, îmi spune Bogdan, îsi lanseaza un nou volum de poezii, și ca să...

Atelier

li într-un fel de oglindă

de Dacian Constantin

Pentru Li, reluarea întâlnirilor poezie.ro, într-un nou format și cu supunere la analiză a fost un experiment deosebit, din care a plecat cu informații de toate felurile. Pentru poezie.ro a însemnat...

Atelier

Radu Tudor Ciornei într-o continuă poezie de duminică

de Maria Prochipiuc

Loc de întâlnire Casa Pogor – Pod. Este 11 ianuarie...și deja ora 17.00! Urc cu emoție scările care duc spre pod, de fapt sunt scările care te duc undeva mai aproape de cer, de acolo s-au ridicat...

ArticolAtelier

DaDa – plagiatura-i formidabilul cost al scopului urmărit

de Adrian Firica

Vă sugerez ca d-acum încolo, p-aci și pe dincolo, să vă folosiți timpul liber pentru operații de resuscitare, iar restul timpului să-l alocați decriptării.* Personal m-am hotărât să fac pasul ăsta,...

Atelier