Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Domnului Crin Antonescu, care cugetă la despărțirea de PSD"20067 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Lupu RaduLR

Lupu Radu

AutorAtelier

Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.

3 poezii, 0 proze

Daroczi Andrei ClaudiuDC

Daroczi Andrei Claudiu

AutorAtelier

M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...

2 poezii, 0 proze

IO

Ioan Opriș

AutorClasic

Fost călugăr, unul dintre liderii Oastei Domnului pe țară, ziarist voluntar la gazetele organizației creștine, deținut politic, poet creștin. S-a stins din viață în 1996, în localitatea Batiz, Călan.

1 poezii, 0 proze

bala adrian florinBF

bala adrian florin

AutorAtelier

crestin .,implicatii crestine,cercetez batrini si orfani, si pe toti acei care sunt in grija domnului ,si nu numai,fii si tu crestin real.,

1 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe Muntean

AutorClasic

Important și devotat membru al mișcării creștine „Oastea Domnului”, Gheorghe Muntean a fost printre primii poeți din zona orașului Călan, care s-a făcut afirmat la începutul secolului al XX-lea. S-a născut în anul 1895, satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța. În anul marii uniri s-a căsătorit cu soția sa Maria, alături de care a avut patru copii. Se înscrie în mișcarea Oastea Domnului încă din primii ani de la fondare, după 1923. În anul 1935 a debutat cu volumul de versuri creștine „Isus ne îmbie crucea”, tipărit la tipografia preotului Iosif Trifa, bun prieten. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.

1 poezii, 0 proze

CO

Cristian Olaru

AutorAtelier

1976-m-am nascut in orasul Falticeni,judetul Suceava 1984-1992-Scoala Generala nr.2 din Falticeni 1992-1996-Liceul Teoretic Nicu-Gane,sectia limbi- straine 1999-2003-cursurile Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti,sectia Pastorala 2004-dirijor la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Aparatorii Patriei 2,sector 4,Bucuresti

4 poezii, 0 proze

Dumitru BordeianuDB

Dumitru Bordeianu

AutorClasic

Dumitru Bordeianu s-a nascut in 15 august, in anul 1921, in Draguseni, judetul Botosani, avand sa creasca sub si sa se bucure de obladuirea Maicii Domnului, atat in familie, cat si in cele mai intunecate incercari ale vietii. De mic simte duhul Ortodoxiei mangaindu-l si ocrotindu-i pasii spre o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Urmeaza cursurile scolare in satul natal, iar liceul la Falticeni si Storojinet, cand intra in Fratiile de Cruce (1939). O data cu declansarea razboiului, cu pierderile teritoriale suferite de Romania, este mobilizat si lupta pe front, pana la Cotul Donului, fiind decorat cu medalia „Barbatie si Credinta”. Dar cu sine, cu dusmanii neamului si ai lui Dumnezeu avea sa dea marile batalii mai tarziu.„Bandit, dusman al clasei muncitoare” In 1946, fiind student al Facultatii de Medicina din Iasi activeaza in randurile Miscarii Legionare – „legaturi, informatii, sedinte, disciplina, pregatire, curaj”* – in cadrul Centrului Studentesc in „lupta fara compromis impotriva a...

0 poezii, 0 proze

LT

Lavinia Iuliana Toader

AutorAtelier

Cea care a trimis la sectiunea " Poezie", proza! Cu aplauze , va rog!Multumesc domnului Paul Bogdan pentru diplomatia cu care m-a facut....atenta!

3 poezii, 0 proze

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)SC

Sergiu Grossu ( pseudonim Simion Cubolta)

AutorClasic

Sergiu Grossu (născut în 1920, în satul Cubolta din Basarabia) a făcut studii de filosofie și teologie la București. A activat clandestin, începand din 1948, în mișcarea religioasă Oastea Domnului, interzisă de regimul comunist. Arestat în 1959 și condamnat la doisprezece ani de închisoare, a fost eliberat în 1962, în urma unui decret de grațiere. Soția sa, Nicole Valery-Grossu, a cunoscut la rândul ei teroarea temniței românești, experiență pe care a relatat-o în celebrul volum \"Binecuvantată fii, închisoare\". Împreună s-au stabilit în Franța în 1969 și au denunțat, decenii de-a rândul, în publicații proprii și în mass-media din Vest, persecuțiile la care erau supuși credincioșii din țările comuniste. Întreaga viață a acestei familii de luptători mărturisește despre invincibila forță a credinței. Sergiu Grossu continuă și astăzi, după dispariția soției sale, să amintească \"amnezicilor din conducerile democratice de zecile de milioane de victime care au suferit persecuția...

5 poezii, 0 proze

Cristian-Constantin BostanCB

Cristian-Constantin Bostan

AutorAtelier

Elev la Seminarul Teologic de la Manastirea Neamt, mi-am inceput activitatea literara in cadrul Cenaclului Literar "Mugurii" de la Clubul Elevilor din localitatea mea natala. Acolo, sub indrumarea domnului profesor Leonid IACOB, am publicat 2 volume de scurte meditatii lirice: "Balconul cu vise" - Ed. Cronica, Iasi 2005 si "Stare incerta" - Ed. CorgalPress, Bacau 2006. Datorita plecarii mele in alta localitate pentru studii, nu am mai scris decat ocazional, fara sa mai public si fara sa mai fiu indrumat. Acum incerc sa revin in lumea literei, pregatit sa indur toate piedicile iminente si asteptand sa fiu criticat cu obiectivitate, doar pentru a ma ridica cat mai sigur pe inaltimile adevaratei arte. http://luminisiziduri.wordpress.com/

16 poezii, 0 proze

Domnului Crin Antonescu, care cugetă la despărțirea de PSD

de Niculae Stanescu

Crin Antonescu, în sfârșit, Își dă seama că a greșit Când a plecat din PSD, Pentru că, nici cu PDL N-a făcut scofală mare: N-au ajuns la guvernare. Acum, își rumegă prostia: Am pierdut președinția....

PoezieAtelier

D-ale politichiei

de Ion Rășinaru

D-lui Crin Antonescu care a încheiat un discurs cu propoziția: \'\'Avem de împlinit iluziile românilor\'\' Cum te vezi un mic Obama! Nu eziți, nu faci confuzii, Dar, ți-ai arătat arama: Ne vinzi de...

PoezieAtelier

Toate „cele late”

de Adrian Firica

Nu știu dacă scrie-n Constituție că persoanele ce ocupă funcții publice sunt obligate să suporte un control psihologic. Personal îi recomand Domnului Ponta să afle câți ani are, că eu nu-i dau nici...

Atelier

Diaspora și \"Antena 3\" au ales noul președinte al României!

de Marian Malciu

Ziua de 6 decembrie 2009 a fost o zi de sărbătoare religioasă pentru populația majoritară a țării: sărbătorirea Sfântului Ierarh NICOLAE, cunoscut și ca Făcătorul de minuni. Creștinii ortodoxi știu...

Atelier

\"Nainte, învățători uniți!\"

de Vali Slavu

Deci, puneți minte lângă minte Și umăr lângă umăr tare, Căci prea sunt năzuințe sfinte Și prea ni-i idealul mare! Și, strâns legați prin dor de muncă, Pe-ntinsul țării răspândiți, De sus s-avem...

ArticolAtelier

Predare-primire

de marius nițov

Târziu în noapte, la lumina chioară a becului din dormitor, Ion Aelenei scria procesul-verbal de predare a soției, Petronela, în fața infractorului Doru Turturică, amantul aflat pe terasă, între...

ProzăAtelier

Carierism

de Niculae Stanescu

După succesul așa mare La Europarlamentare, Crin Antonescu, supărat, Se poartă precum un turbat: Este schimonosit de ură, Se-agită, țipă și-i înjură Pe foștii aliați cu care A fost doi ani la...

PoezieAtelier

Cerere

de Adrian Firica

Stimate Domnule Președinte al Senatului, Crin Antonescu – ocupant al unui post de senator obținut cu ceva în jurul a 12% din voturile celor 80. 000 de cetățeni cu drept de vot ai Circumscripției...

Atelier

Ocupația: forumist

de Viorel Gaita

Tache e un individ aprent normal, pe care l-am cunoscut la ziua unui prieten. Era cu laptopul după el și toată seara a stat într-un colț al camerei și a trimis mesaje pe internet. Dacă-l întrebi ce...

ArticolAtelier

O zi plină de grave contradicții

de Marian Malciu

La prima vedere se pare că nu au legătură între ele evenimentele consumate în aceeași zi, dar trebuie observat că, oricum ar fi interpretate, aduc pe umerii cetățeanului alte greutăți care-i îndoaie...

ProzăAtelier