"Din tot ce-a fost, ce-a mai rămas" – 23086 rezultate
0.03 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Ligotchi Ovidiu
Am aparut din iubire si am fost intampinat in primele zile de viata cu un covor multicolor de frunze uscate, intr-o frumoasa zi de septembrie, langa aleile Copoului lui Eminescu. Adolescenta mi-am petrecut-o iubind tot ce era frumos in jurul meu:prieteni,parinti,scoala,natura. Pasii sortii m-au purtat pe multe meleaguri, care de care mai frumoase si mai primitoare, dar freamatul reantoarcerii la locurile in care ai inceput sa iubesti nu l-am simtit decat in Iasul plin de istorie si poezie, oras in care e foarte greu sa nu scrii o poezie si sa nu admiri toamnele aburinde de deasupra Colinelor Cotnarului si primaverile exuberante ale livezilor de meri ce inconjoara orasul. Facultatea si tot ce a insemnat studii tehnice le-am desavarsit in Iasi, lucru de care sunt mandru. Poezia a ramas in sufletul meu ca reflexia iubirii pe albul colii de hartie.
8 poezii, 0 proze
Max Jacob
Născut la 12 iulie 1876, la Quimper, Bretania, Franța, într-o familie de evrei. Se înscrie la Școala Colonială din Paris, pe care o abandonează pentru o carieră artistică. Pe bulevardul Voltaire, împarte o cameră cu Pablo Picasso, care i-l prezintă lui Guillaume Apollinaire, care, la rândul său, îi face cunoștință cu Georges Braque. Devine bun prieten cu Jean Cocteau, Cristopher Wood și Amedeo Modigliani. Jacob a trăit cea mai mare parte a vieții sale în sărăcie, prestând tot felul de slujbe umilitoare. S-a convertit la catolicism în 1915, la șase ani după ce a avut o viziune cu Cristos. În 1921 pleacă în sătucul Saint Bennoit-sur-Loire, unde se claustrează într-o mănăstire benedictină. Rămâne aici până la arestarea sa de către naziști, în februarie 1944. Moare din cauza unei bronhopneumonii, în următoarele luni (5 martie 1944), în lagărul de concentrare de la Drancy, aproape de Paris. A fost poet, prozator, critic și pictor.
5 poezii, 0 proze
Radu Dorela
Nu stiu daca o biografie este foarte relevanta in cazul meu, dar ceea ce pot spune despre mine este ca sunt in clasa terminala intr-un liceu de limba germana din Sibiu..pana sa ajung aici am studiat in orasul meu natal, Deva.Trecutul meu nu a fost plin de evenimente iesite din comun..n-a fost nici roz si nici negru asa ca nu voi povesti prea multe despre mine. De mica am avut inclinatii spre literatura, in special poezie.De scris am inceput sa scriu de pe la varsta de 13-14 ani. Am studiat si mai studiez limbile straine...probabil pe viitor tot asta voi face. Momentan vorbesc cursiv 3 limbi straine(germana, franceza, engleza) + romana, dar prima si vesnica pasiune va ramane poezia si literatura. Cam asta ar fi de spus despre mine. Sper doar ca poezia mea sa fie apreciata...daca nu, inseamna ca nu am stofa de poet si asta este, incercarea n-are moarte...
13 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Ion Pribeagu
Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...
24 poezii, 0 proze
Peter Beagle
Prozator, eseist, scenarist si cântăreț, Peter Beagle s-a născut în 1939 în Manhattan și a crescut în Bronx. Ca adolescent citea imens și scria poeme și povestiri. În 1955 a fost remarcat de editorul lui Seventeen Magazine și a câștigat, în urma unui concurs literar, o bursă de patru ani la Universitatea din Pittsburgh. In anii ’70, după ce a urmat cursurile unui atelier de creative writing la prestigioasa Stanford University, a hoinărit de a lungul și de a latul Statelor Unite pe un scuter. Tot în această perioada începe să scrie scenarii, fără să-și abandoneze vocația de cântăreț de muzica folk („Cântatul si spălatul vaselor sunt singurele lucruri pe care le-am făcut pentru bani“, avea el să declare). Și-a câștigat existența ca scriitor liber profesionist, cunoscând succesul în 1968, o data cu apariția cărții „Ultima licornă”, roman fantastic devenit clasic și tradus în peste douăzeci de limbi. A mai publicat volumele de povestiri „Rinocerii care citau din Nietzsche... și alte...
1 poezii, 0 proze
Theodor Zeiss
Originar din Alba. Scolit in Ardeal. Facultatea de Arte la Timisoara. Citeodata ma gindesc ca am facut prea multe scoli. :-) Altadata simt ca nu am invatat tot ce trebuia cind a fost vremea, si a trebuit sa invat mai tirziu. Si m-a costat mai mult. Sint un optimist convins, un suflet de entrepreneur cu inspiratie in momentele melancolice. Citeodata prea romantic.
16 poezii, 0 proze
Aurelian Iuliu Bizo
Nascut in Cluj Napoca....dar la spital doar....ca orasu meu unde locuiam era Borsa maramures. Acolo am si copilarit primii 8 ani din viata. Practic perioada cea mai importanta, cand iti formezi imaginea despre lumea aceasta si ....despre cea de dincolo.... De la 8 ani familia s-a mutat la Dej, spre marea mea tristete...dar fiind copil, am trecut peste...si doar acuma pot sa judec lucid partea buna si cea rea a mutarii.....strict sufleteste...eu zic ca a fost o alegere mai putin inspirata.....dar....e viata mea...si atunci tot ce s-a intamplat a dus la formarea mea de acum, si toate amintirile ce mi le-a lasat Dejul , fac parte din mine, deci sunt fericit cu ce s-a intamplat.... Iar de la terminarea liceului si pana dupa terminarea facultatii si pana la intrarea mea in servici.....(o mare dezamagire personala)....si de fapt..pana in prezent....traiesc in Cluj Napoca...M-am intors in locul unde am vazut lumina zilei...unde am intrat in lumea asta si am facut cunostinta cu toate...
3 poezii, 0 proze
CSF
Ce înseamnă a te scrie într-o biografie? Nu e nimic altceva decât a-ți resemna trecutul, a semna un contract, oarecum, declarându-l - pe el, trecutul - trecut. Ce-a fost a fost și așa a fost, zică-se. Scrisul, ca pasiune, nu a trăit decat în mod temporal în mine. Nu am cunoscut încă atemporalitatea acestui amor. E greu, sincer, fiindcă nu le este multora "la'ndemână". Pentru asta e nevoie de ceva mai mult. Din punct de vedere lumesc, sunt absolvent al liceului Nikolaus Lenau și am pus de-un BSc de la Imperial College London în studiile management-ului aplicat. De când scriu, am dat cu condeiul pe la mai multe competiții, agățând pe ici, pe colo câte o remarcă mai amiabilă și câte un premiu. Dintre cele trei graiuri principale în care sunt fluent, le iubesc pe toate pentru ceea ce îmi oferă: româna o ironie tandră, germana un cinism flegmatic/contemplativ și engleza un sarcasm copilăresc. Cuvinte rotunde, dar presărate cu bune intenții, ca tot în lume.
39 poezii, 0 proze
bizau
Povestea unei fete de 16 ani A fost odata o fata,care avea un prieten stabil,erau impreuna de aproape 1 an....Dar acest baiat era extrem de gelos,si nu ii permitea sa faca absolut nimic.Fata se certa tot timpul cu el....Deci sa zicem ca fata se numeste Alina,ea avea probleme cu mama sa,din cauza prietenului ei..deci sa zicem ca el se numeste Marian.Alina sa saturat de atatea probleme,de atata suferinta,probleme,lacrimi..etc... Ea a decis sa se inchida in sine...sa nu mai vorbeasca cu nimeni.....Din acea zi Alina a devenit o fata..cu care nu se mai putea vorbi......ea plangea,suferea ..dar nimeni nu stia.... Tot asa a durat un timp,de suferinta,si lacrimi.Alina se gandis-se ca sa fuga de acasa...si..chiar asa a si facut.....!!Fara sa stie nimeni intr-o domineata cand ea trebuia sa plece la scoala,si-a pregatit ghiozdanul cu haine si tot ce ami avea nevoie...si a plecat....A plecat de acasa... unde ea avea tot ce isi dorea...!A ales sa plece pe un alt drum...deoarece ea nu a mai putut...
1 poezii, 0 proze
Din tot ce-a fost, ce-a mai rămas
de Stelian STANCU
Am presărat glas după glas Cu vorbe dulci, cu flori de vis Dar nimeni nu avea nimic de zis Până în clipa ce-a rămas Să ne arate nimbul vieții Pierdut în anii tinereții. Din tot ce-a fost, ce-a mai...
Din tot ce-a fost...
de Diana Țugui
Din tot ce-a fost a mai rămas pustiul, Copacii-nghețați stau strajă și decor De gheață, ce pare că ar vrea să-i crească Pe cei ce-au viețuit, și suferă, și mor. Fantomele cutreieră pământul. Pământul...
Ce-a mai ramas?
de Paul Alexandrescu
Ce-a mai ramas din acei oameni simpli Ce fericeau natura cu-al lor vesel cant? Raspunsul este insa foarte crunt: Pamant! Mai e ceva din ale mandre case Spre care ma plimbam pe fostul drum? Ah, trista...
Nu mai avem ce sa ne spunem
de todor adrian
dac-ai sa ma vezi vreodata mai fericit ca azi sau ieri, ca strig in lume prima oara, ca pot, ca vad, ca simt placeri, vei sti c-am fost un timp iar tristul, vei sti ca te-am iubit destul, ca-n viata...
Tristețe
de Maniceanu Valentin
Ce poate fi mai dureros decât durerea? Tot ce-am clădit a fost distrus. Din tot ce-a fost un vis frumos,feeric, A mai ramas fărâma unui slab apus. S-a dus speranța,totul a murit. Sunt doar cenușă,un...
Cer să mi se dea pistol
de nonciu dragos
Cer să mi se dea pistol! Să-mi iau… ce-a mai rămas… Din tot ce a fost luat cu valul Și dat deșertăciunii pas cu pas. Migdalii ce-or înflorii de-acum, M-or jelui că nu-i mai văd. Dușmani vor râde cu...
Poveste de iubire
de Silviu Butnaru
Iubirea ta s-a dus de mult , iubirea mea nici nu mai este, Din tot ce-a fost , a mai rămas , o pagină dintr-o poveste, O pagină pe-aripi de vânt , ce zboară către infinit, Și de s-o rătăci și ea ,...
Noi
de Denes Victor
Acum ca si cu alte dati in urma iubirea noastra-a triumfat caci ne iubim; (cat de frumos mai suna.) Esti tot ce mi-a mai ramas din tot ce-a fost si am pierdut nimic mai mult nu am mai vrut decat sa...
Meditatia unui strigoi
de Lidia Siuinea
Se aude încă, iarba crește zgomotos Numai în jurul meu și florile albastre Sunt ceea ce a mai rămas din tot ce-a fost. N-a mai venit nimeni, nu-mi spune nimeni nimic, Dumnezeu nu mi-a trimis niciun...
