Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Dew"141 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
32 rezultate
Isaac AsimovIA

Isaac Asimov

AutorClasic

Dr. Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992) a fost un autor evreu american născut în Rusia și un biochimist, un scriitor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale science-fiction și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 volume și estimativ 90.000 scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke, a fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale. Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i...

32 poezii, 0 proze

Charlotte BrontëCB

Charlotte Brontë

AutorClasic

Charlotte Brontë (21 aprilie, 1816 – 31 martie, 1855) a fost o romancieră și poetă engleză, sora mai mare a celorlalte două scriitoare: Emily Brontë și Anne Brontë. Charlotte Brontë, care obișnuia să folosească pseudonimul de Currer Bell, este cunoscută pentru cartea ei Jane Eyre, unul dintre cele mai celebre romane din literatura engleză. S-a născut la Thornton și și-a petrecut copilăria și tinerețea la Haworth, bucurându-se de educația sporadică, lectura independentă și libertatea de acțiune ce li se oferea tuturor copiilor din familia ei. Un an petrecut la o școală ieftină pentru fiice de preot, la Cowan's Bridge, unde mâncarea proastă și disciplina exagerat de severă au ruinat sănătatea surorilor ei mai mari Maria și Elizabeth, moarte la 10 și respectiv 11 ani, i-a oferit lui Bronte materialul pentru zugrăvirea școlii din Lowood în romanul „Jane Eyre”. În 1831 Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury. Corespondența cu prietenele cunoscute aici, care a durat până la...

0 poezii, 0 proze

The psalm of a dew-drop

de Iustina Daniela Cucu

It is raining now Like a sonnet-how Am I feeling? I have a past I had a last Moment... It was hand-written In the Holy Scriptures The libretto of my life- I am listening so hard... Because in the...

PoezieAtelier

The Tuft of Flowers

de Robert Frost

I went to turn the grass once after one Who mowed it in the dew before the sun. The dew was gone that made his blade so keen Before I came to view the levelled scene. I looked for him behind an isle...

PoezieClasic

Vînătorul de recompense

de Philip K. Dick

And still I dream he treads the lawn Walking ghostly in the dew. Piereed by my glad singing through. YEATS AUCKLAND O broască țestoasă, dăruită în 1777 de căpitanul Cook regelui din Tonga, a murit...

ProzăClasic

Never to Awaken

de Paul R. Prodan

Hold you close as night prevails Lay a spell if all else fails Never to awaken and take flight Never seemed as one that might But to make certain in my aim From her rosy lips I must refrain. Still...

PoezieAtelier

Missing u

de Hidden Starlight

sunlight dances across the window wind blows my memories away i\'m watching the eternal picture that takes my every breath away i feel you close to me i feel myself lost in your arms i sense your...

PoezieAtelier

Dimineața e pentru Rouă

de Emily Dickinson

Dimineața e pentru Rouă - Grîul - pentru Amiezi fierbinți - Pentru flori - lumina seerii - Iar Apusul - pentru Prinți! (traducere Ileana Mihai-Ștefănescu) Morning - is the place for Dew - Corn - is...

PoezieClasic

Butterflies and Roses

de Coana Loenida

Revealing myself Like the petals on a rose, as they open slowly Exposing the inner softness Arousing the senses with a fragrant whisper Drawing you closer Sensing my vulnerable attraction Wanting to...

PoezieAtelier

Primavara

de Ioan Ivașcu

Hoarda venind din subconstiente alei, indragostitii cotropesc seara si toate parcurile din oras cu mirosurile lor,inegal raspandite, si cu pasii lor tot mai rari Bancile le dewvin profane altare,...

PoezieAtelier

Villanelle

de Théophile Gautier

When the new season comes When the cold shall have disappeared, The two of us will go, my lovely, To gather lillies-of the-valley in the woods. Beneath our feet loosening the dewdrops That one sees...

PoezieClasic

Pămînt bogat

de Cristina Rusu

Fragilă puntea – copii cu fețe triste pe-un Pământ bogat (Ioan Petru Gârda) Zeci de glasuri ecouri răsfrînte peste Kalimantan* – îndepărtate dorințe ce par atît de aproape (Cristina Rusu) Imagine:...

PoezieAtelier

Îngeri, dis-de-dimineaţă,

de Nic Zarnescu

Îngeri, dis-de-dimineaţă, / Angels, in the early morning Plini de Rouă, îi dau zor, / May be seen the Dews among, Aplecaţi - culeg - râd - zboară - / Stooping - plucking - smiling - flying - Mugurii...

PoezieAtelier

露

de Marian C Ghilea

戦士の死 露の涙で 月の反射 Senshi no shi Tsuyu no namida de Tsuki no hansha Războinic murind Lacrimile de rouă Oglindesc luna...

PoezieAtelier

Jurnal II

de Elena Enache

5 II 2002 As night descend from its forgotten places As stars begin to shine above a world so bright that looking out the window your finding is just light the dreams of fallen heroes do strike you...

Atelier

La Regina Avrillouse

de Ezra Pound

Lady of rich allure, Queen of the spring\'s embrace, Your arms are long like boughs of ash, Mid laugh-broken streams, spirit of rain unsure, Breath of the poppy flower, All the wood thy bower And the...

PoezieClasic

To Earthward

de Robert Frost

Love at the lips was touch As sweet as I could bear; And once that seemed too much; I lived on air That crossed me from sweet things, The flow of- was it musk From hidden grapevine springs Down hill...

PoezieClasic

O sepală, o petală și un spin

de Emily Dickinson

Ca o părere, un freamăt de ramuri Peste zorii de vară - blînd alizeu - O sepală, o petală și un spin - Un licăr de Rouă - O Albină ori două Și floarea asta - sunt Eu! (traducerea Ileana...

PoezieClasic

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă

de Emily Dickinson

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă, Socoate cănile din zori - și după Să-mi spui cu Rouă câte-s pline, Și dimineața cît se-ntinde - Cînd doarme țesătoarea - cine Mai țese pînzele senine! Și scrie-mi...

PoezieClasic

Din Cupe adîncite în Perlă

de Emily Dickinson

Din Cupe adîncite în Perlă Beau o licoare destinată mie - Nici Pivnițele de pe Rhin N-au dat asemenea Tărie! De Aer îmbătată sunt - De Rouă umblu amețită - Prin hanurile de Azur Mă clatin vara...

PoezieClasic