Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Descheiat"1912 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
31 rezultate
Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

Descheiat

de ungureanu dorina

până la os, mă amestec pur în cultura de ovule și spermatozoizi zdrențuiți, sunt dorit astfel, îmi curge sânge din barba provocată cu bicul, ca o ploaie acidă, de vară. Trimite-mi câteva aprecieri...

Atelier

descheiat la gură

de Ștefan Petrea

descheiat la gură revărs vorbe potopitoare adversarului de muzică eu zic că femeia urzică el zice că e o lumânare aprinsă înainte de soare

PoezieAtelier

Descheiată la umărul stâng

de Silvia Van

Conștiincios timpul tras ca un tren la peronul întâi Drumuri cu privirile arse umbre înnămolind orizontul de fum Insinuant, frigul primăvara cu genunchi obosiți rezemată de gard Căușul palmelor plin...

PoezieAtelier

Sufletul ei descheiat la șoapte

de CORINA PLESA

Știi câtă primavară ar fi trebuit să fie? A câta? Ce contează? Unica. Cineva a așezat pe podea ninsorile mieilor arome de plastic în sărbători , erori Nu mai e loc de iluzii. Infuzii,aluzii... Prea...

PoezieAtelier

Tu, descheiat la norului cămașă

de Ștefan Petrea

Tu, descheiat l-a norului cămașă Maestre soare, bine te-am văzut Că ploaia fost-a-n lume uriașă Și raza ta a fost un sân căzut. La țâța ta ca măru-n piept cocoașă Din zori de ziuă astăzi am șezut -...

PoezieAtelier

de când a citit poemul Silviei Van nu mă mai înțeleg cu ea...

de dumitru cioaca-genuneanu

\"Descheiată la umărul stâng\" (Titlul unui poem de Silvia Van) așa tare din dinți strâng că pe puică-s plin de ură: ea-și descheie-un umăr stâng când eu vreau... la-ncheietură. \"Ciocănind iubirea...

PoezieAtelier

împreună I

de pop romeo

pas descheiat, cu tine clipa tace cât universuri pictate-ntr-o lacrimă storurile serii plâng ultime păsări venite-ntre noi cu aripile ploii despletite din lună mă-mbrac în sărutul tău cu inima templu...

PoezieAtelier

lui Florin Piersic sr.

de Daniela Mariana Zamostean

Suflet descheiat, Hipnotic si dependent - Un om minunat !

PoezieAtelier

Dunărea dimineața

de Mariana Tanase

Dimineața descheiată la guler aruncă vrăbii de lumină. Mușc din clipa-n care vasul corpului nu mă mai încape. Pe albia săpată deja curge sufletul iubirea mea, Dunăre.

PoezieAtelier

[lucrurile care zbiară sunt înaintea ta]

de Daniel Dăian

corect descheiate de la mâini încolo un singur om le împinge prin pereți ca și cum ar fi sânge în mijlocul acestui lucru o pasăre întinsă acoperă întunericul care tremură de liniște uneori se...

PoezieAtelier

înviere

de mihaela aionesei

iată primăvara și-a descheiat mugurii prin care sufletul mieilor neprihăniți suflă solfegii munții coboară să se adape la izvoare pădurile se întrec în ciocârlii grădinile-s pe cale să petreacă pomii...

PoezieAtelier

preludiu

de Gladun Natalia

S-a descheiat un nasture, si am simtit o pulsatie a organului tau... Ochii legati cu ceva greu si aromat, rosu-violet...nu-i mai poti deschide. Ma vezi prin atingerile tale de pianist, ce se aduna in...

Atelier

Cheile descheierii

de Negru Vladimir

mi s-a descheiat un nasture la prohab negru artefact gânditor obscur împins de credința în geniul creator al zeului ce nu stie carte o fată cu picioarele uneori deschise ca o scoică fără perle un...

Atelier

despre lene si eros

de Vâță - Diénes Andrea

visele s-au descheiat lenes la slit sutienul meu atarna de un colt de realitate citesc pagina cu pagini adormind lasciv in statui de cimitir like a virgin

PoezieAtelier

poleirea cu cele ieșite din înțelegere

de Liviu-Ioan Muresan

i-am descheiat nasturii eu am degete găunoase cît pentru un cuib de viespe ea zîmbea era din catifea ochii mei găunoși aruncau priviri am cuprins-o în brațe și-mi bătea inima găunoasă atinse ușor...

PoezieAtelier

post în pericol

de Ioan Postolache-Doljești

privire galeșă capot descheiat aburește cafeaua muzica-i dată-n surdină camera miroase a liliac înflorit așternutul nou se cere musai boțit licăr de colț schimbător în culori de lumină e șansa...

PoezieAtelier

grumaz de cer

de Ștefan Petrea

ți-e descheiat destinul la cămașă iar din cuvânt îți tai vreo două porții să ai pe calea de omăt a sorții când bolta s-a deschide, pătimașă. deocamdată-i prunc și albi sunt morții, în două lumi...

PoezieAtelier

Doza

de Cioban Stela

mi-am descheiat nasturii de la piept nasturii de la inima degetele de lumina ale iubirii tale mi-au patruns pana la piele pana sub piele mainile sufletului tau cauta ma cauta se cauta ce caut eu in...

PoezieAtelier

inegalabila dimineață

de Vali Nițu

… încă o dimineață cu nasturele descheiat mă hrănește la sânul atât de alb al acestui fruct negreșit iubirea slăbiciunea m-a găsit gol în apele căutate de teama timpului ce-și aduna în zori o altă...

PoezieAtelier