Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Darl din Romania"20966 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
41 rezultate
Delicventa_juvenila

Delicventa_juvenila

ColecțieRubrică4 texte

M-am nascut, exist, dar cine sunt? [ancheta sociala]

de oricealtceva

Eugen CiocleaEC

Eugen Cioclea

AutorClasic

Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...

9 poezii, 0 proze

Mircea Florin Șandru

Mircea Florin Șandru

AutorAtelier

NOTÃ BIOBIBLIOGRAFICÃ Poet și jurnalist, membru al Uniunii Scriitorilor din România, începând cu anul 1976, și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Născut la 20 aprilie 1949, în municipiul Făgăraș, județul Brașov, într-o familie de învățători. Anii copilăriei și adolescenței îi petrece la Cârțișoara, localitate din județul Sibiu, fiind elev al Școlii generale "Badea Cârțan" de aici (1956-1963). Este absolvent al Liceului teoretic "Ion Codru Drăgușanu" din orașul Victoria, județul Brașov (1963-1967) și al Facultății de Electrotehnică a Universității "Transilvania" din Brașov (1967-1972). În perioada 1972-1974 este student al Facultății de Filozofie a Universității București, dar nu finalizează studiile. Cursuri postuniversitare la Facultatea de Ziaristică din București (1984-1986). Burse de studiu în Statele Unite ale Americii, prin Fundația "Friendship Ambassadors", în 1974 la Washington D.C. și, în 1977, la New York. Stagii de pregătire la Centrul de Cercetare și Analiză al Camerei...

85 poezii, 0 proze

Alex VâlcuAV

Alex Vâlcu

AutorAtelier

M-am nascut in comuna Contesti judetul Dambovita. Inca din liceu am cochetat cu poezia dar am publicat foarte tarziu. In anul 2004 am publicat volumul de versuri "Altaru meu". In 2005 am publicat volumul de versuri "Iubeste viata!". In 2006 am publicat volumul de versuri si proza scurta "Un bob de nisip". In 2007 am publicat o carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Lunile anului". In anul 2008 am in curs de reeditare "lunile anului". Tot in 2008 se afla la editura o alta carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Prietenii mei dragi". Sper ca tot in anul 2008 sa editez o carte de versuri si proza scurta( materialul exista) care se va numi "Sens unic" sau "Pasi", inca nu m-am hotarat asupra titlului. Sunt membru al "Societatii Scriitorilor Targovisteni" si al "Ligii Scriitorilor din Romania".

118 poezii, 0 proze

Florina HandocaFH

Florina Handoca

AutorAtelier

povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.

1 poezii, 0 proze

Grigore GhermanGG

Grigore Gherman

AutorAtelier

Student la Fcultatea de Litere, Catedra de Filologie Română și CLasică din Cernăuți. A publicat versuri în mai multe ziare și reviste din România și Moldova, dar și în cele cernăuțene: Zorile Bucovinei, Concordia, Libertatea Cuvântului, Septentrion literar, Glasul Bucovinei, Țara fagilor ș.a. * Premiul "Octavian Goga" pentru poezie, * Premiului "Septentrion literar" al USR din Cernăuți, * Autor al volumului de versuri "Epoca nedescifrată".

4 poezii, 0 proze

Mowasi AlaaMA

Mowasi Alaa

AutorAtelier

ma numesc Mowasi Alaa.. cum se intelege de la numele meu nu sunt roman..dar iubesc Romania..aici am terminat facultatea de Medicina Dentara.. sunt dint-un oras mic in israel pe coasta marii mediterane .. iubesc si imi place sa fiu iubit! iubesc poezia si poetii din Romania, in mod deosebit :George Bacovia..si Mihai Eminescu folosesc poezia pentru a trimite un mesaj .. prin poezia ma regasesc..

4 poezii, 0 proze

Dragoș VișanDV

Dragoș Vișan

AutorAtelier

Vechea biografie, astăzi nevalabilă, dar de mărturisit: Sunt profesor la un liceu din Constanța, colaborez cu revistele Tomis, Ex Ponto, Euromuseum, Meandre, Paradigma, Arca, Observatorul munchenez etc. Debut literar cu poezie în rev. Euromuseum (nr. 7 - vara lui 2008). Am absolvit in 2000 facultatea de Litere din univ. Ovidius, Constanța, două masterate, acum fiind doctorand în anul III la Universitatea București, având ca tema Opera lui Ion Caraion (Enigma lui Artur). Noua biografie: Cine sunt, sunt, ce nu sunt, recunosc că nu-s încă! Și nu mi-e rușine să recunosc că sunt și din acest oraș îndrăgostit dar nu îndrăgit de mine, Micul Istanbul-Paris, unde am întâlnit-o pe Iubita_Una. Sunt un nescriitor, sunt un om obișnuit. A fi nescriitor, adică nedoritor de-a mi se publica pe hârtie ori electronic vreun volum, ar trebui să-i intrige astăzi pe unii dintre oamenii grei din România. Licențiat în Filologie de zece ani, absolvent tot de-atunci a două facultăți, apoi și a două masterate...

992 poezii, 0 proze

Nicolae SzekelyNS

Nicolae Szekely

AutorAtelier

Fac. de Metalurgie (Politehnica Bucuresti) Carti publicate: Alchimia divinului - eseu filosofic, ed. Emia Astrele interioare - poezie, ed. Signata (Helicon), seria Liliput Starile imnice - poezie, ed. Mirador, Arad Sine piezis - poezie, ed. Corvin Buletin de stiri - [pezie, ed. Corvin Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania - Filiala Arad, din 2002 Pasiune complementara: Chitara clasica Serviciul actual: tehnoredactor (la o editura/tipografie din Deva) Timpul aduce cu sine aluviuni, dar si spala... Iata ca a disparut chitara, in locul ei a aparut lauta, cu repertoriul ei vast, mult prea vast si adanc... De fapt lauta este Biblia instrumentelor... http://www.youtube.com/watch?v=G4e25lUk8Qw si alte inregistrari daca dati cautare dupa simplul nume pe care il port...

50 poezii, 0 proze

CG

Catherine Grande

AutorAtelier

Sunt o persoana absolut normala, cateodata instabila emotional,dak aqm ma vezi trantind si distrugand de nervi,cel mai probabil in urmatoarea jumatate de ora ma vei vedea imbratzishand pe toata loomea si dansand de fericire.Nu fumez!Nu consum alcoolice.Cu-atat mai putzin narcotice.Si cofeina imi km displace dar de la Cola nu ma abtzin.De cele mai multe ori prefer ceaiurile naturale,in special ceaiul verde si cele de fructe.Citesc Dostoevsky,Balzac si Dumas.Ma dau in vant dupa picturile surreal,in special Salvador Dali.Ma mai atrag si pozele manga sau anime.I LOVE CARTOONS!In special Happy Tree Friends.Prietenii imi spun adesea k seman q Flippy,eu totushi tind sa cred k aduc mai mult q Giggles.Imi plac filmele SF(in special cele q mutantzi gen X-men,spiderman,Fantastic Four).NU SUPORT MANELELE!Nici dupa muzika prea comerciala nu ma dau in vant.Dak se intampla totushi sa ascult vreo melodie mai comerciala, aceea nu va fi in niciun caz din Romania,si o voi face probabil pt k voi avea ce...

1 poezii, 0 proze

SI

Sudu ionut

AutorAtelier

Sensibil, orgolios, irascibil si in acelasi timp simpatic, astea sunt cuvintele cu care mas putea sa ma descriu. caracterul meu ushor schimbator nu stiu daca este rezultatul astrelor sau al societatii in care traiesc, stiu sigur ca oricum as fii mereu voi fi iubit de cineva. ceea ce am putut afla pana la aceasta enigmatica varsta de 18 ani este ca in viata ceea ce iti trebuie cel mai mult este curajul, ca de multe ori trebuie sa imi cer si scuze, ca vorbele bune trebuie spuse atunci cand trebuie, si ca cea mai buna arma impotriva oamenilor rai este indiferenta. sunt crescut in cea mai reprezentativa familie din romania, cu bunici la tara, care din pacate s-au sins prea repde, dar suficient de tarziu incat sa nu imi fi trezit respectul si pasiunea pentru tot ceea ce reprezinta autenticitate si folclor. in ceea ce preiveste studiile, in prezent, sunt elev al "Colegiului National Gh. Munteanu- Murgoci" Braila.

1 poezii, 0 proze

Darl din Romania

de Nicolae Serban

trezorierul era acasă. la el! se face că moare pen\' că visteria lui trebuia revizuita din temelii de către CTC-iști. nu că ar fi avut treabă cu neregulile doar așa ca formă! și mai trăbă să răspundă...

PoezieAtelier

Repere intelectuale ale dreptei romanesti, Cristian Patrasconiu (ed.), Editura Humanitas 2010

de angela furtuna

Consiliul Județean Suceava Biblioteca Bucovinei Uniunea Scriitorilor din România - Filiala Iași Librăriile Alexandria www. agonia.ro Prezintă Programul de Comunicare Publică și Marketing Cultural...

Atelier

Amintiri cu multiplu de 5

de Alex Man

Din când în când gândurile ți-o iau razna prin cap și ajungi pe la 40 – 50 de ani să te scapi ocazional în butoiul cu melancolie al amintirilor cu iz de tinerețe, tinerețe pe care o simți...

EseuAtelier

Liubi...

de Daniel Bratu

Mă tot aburc`-agrișii, când “to be or not tu be” vorghesc șî beu, amar, răcoare-n chele-am, parcă-s de-al dubii cu care ne-am pășit din Dubăsar`. Boceai încetișor pe-un priși, Liubi, trup`șorul îți...

PoezieAtelier

Notă autobiografică

de Valerian Ciobanu

Născut la Cobâlea, la 2 februarie 1958. Mama o româncă cu numele Agripina s-a născut în familia lui Vasile Vieru. Bunelul meu, avea mai mulți copii, născuți în România Mare de până la al Doilea...

Atelier

Dieter Hasse - început de portret

de Maria Prochipiuc

Bogdan Groza - Fenomenul poezie.ro e deja de notorietate. Si când spun asta nu mă refer la faptul că există peste 8000 de utilizatori, numai din tară,care-și scriu textele, plus aproape vreo 500 de...

EseuAtelier

Tinutul secuiesc

de Tudor Giugariu

Tinutul secuiesc, intins in Covasna, Harghita si estul judetului Mures, impresioneaza prin locuri deosebit de frumoase, prin linistea oamenilor si viata tihnita pe care o duc, ca multe alte locuri...

EseuAtelier

În ajunul Crăciunului și-n decembrie 1940

de Dragoș Vișan

La noi, de Ajun, se făceau împărțeli de fasole, prescuri (cu bomboane), murături. De Crăciun se împărțeau din nou caltaboși (din carne, și orez, fierți – se mâncau fierbinți), sărmăluțe și friptură....

EseuAtelier

Cutiile Nanei

de Dana Stanescu

O bucătărie însorită, aerisită până la fiori de frig, cu un dulap alb ale cărui sertare nu se închid nici moarte, o sa ne povestească ea de ce. Casa plină până în tavan de cutii de carton și lădițe...

ProzăAtelier