"DIN CARNETUL DE ÎNSEMNÃRI" – 23082 rezultate
0.03 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Dimitrie Danciu
Dimitrie Danciu 1912-1999 Dimitrie Danciu s-a născut în comuna Săcel, județul Maramureș la 6 octombrie 1912, într-o familie de țărani. Școala primară a făcut-o în Săcel, apoi cursurile inferioare la Vișeu de Sus. Studiile superioare la Iași și București, obținând diploma de inginer la Institutul de Căi Ferate în 1951. A fost inginer principal la C.F.R. Debutul în anul 1932, la Iași. Din 1937 a publicat versuri și însemnări literare în revistele: PLAIURI SÃCELENE, ȚARA BÂRSEI, PROMETEU, GÂND ROMÂNESC, SYMPOSION, CONVORBIRI LITERARE, LANURI, ÎNNOIREA, VASARNAP, CURENTUL LITERAR, FAMILIA, LUCEAFÃRUL, GÂNDIREA, PAGINI LITERARE, TRIBUNA, ORIZONT, STEAUA, UTUNK, IGAZ SZO. În 1939 i-a apărut volumul de poeme SOLITUDINI. Volumul LUMINI PENTRU VÃMI cuprinde poeme inspirate din viața transilvănenilor în urma dictatului de la Viena. POEZII- volum aparut in 1974 A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
22 poezii, 0 proze
adrian burdusa
INFORMAȚII PERSONALE n Statutul social: căsătorit din 1994 n Naționalitatea: Română n Vârstă: 46 n Locul nașterii: Ploiești, Romania n Părinții: Toader și Anica, decedați. n Carnetul de conducere categoria B CALIFICÃRI 1998 - 1999 Timisoara, Romania Student la The Open University Managementul clienților și cumpărătorilor BZT 656 1998 Timisoara, Romania Student la The Open University Managementul Financiar BZT 655 1997 - 1998 Timisoara, Romania Student la The Open University Management competitiv BZT 654 1996 USIA București, România AED Washington D.C., USA n International Visitors Program n Radio Broadcasting in United States 1993 CNN Atlanta, USA n CNN International Professional Program n Devine “membru de onoare al crescîndei comunități internaționale a jurnaliștilor de televiziune dedicați luptei pentru libera circulație a informației”. n La 3 octombrie este difuzat de către CNN WORLD REPORT primul său reportaj realizat pentru CNN. EDUCAȚIA 1985 - 1991 Universitatea de Vest din...
1 poezii, 0 proze
Chironeț Veaceslav Petru
Studii superioare, absolvent al Colegiului Colegic din Chișinău, al Universității Tehnice din Moldova. "Am debutat, mai bine zis am descoperit aptitudinile mele literare în timpul studiilor la Colegiu, nu mai țin minte anul, poate era 1999, poate 2000, undeva pe atunci, apăru în carnetul meu de notițe o poezioară, cam șchioapă, cam fără sfârșit (tendință ce o au toate creațiile mele literare), ulterior muza mă vizita doar în urma unor noi impresii. Pe moment mai practic și un serviciu de rutină, ce nu prea favorizează prolificitatea literară. Cam atât!"
14 poezii, 0 proze
Ileana Vulpescu
Ileana Vulpescu (n. 21 mai 1932, Bratovoești, județul Dolj) este o prozatoare și romancieră româncă. Este soția poetului și traducătorului Romulus Vulpescu. Cel mai cunoscut roman al ei este Arta conversației care a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989. Opere Rămas-bun (roman) , Editura Cartea Românească, 1975; Arta conversației, Editura Cartea Românească, 1980 ; Editura Arta Grafică, 1992,1994 ; Editura Logos, 1993 Sărută pământul acesta (roman), Editura Cartea Românească, 1987; Rămas-bun casei părintești (roman), Editura Arta Grafică, 1990; Carnetul din port-hart (roman), Editura Eminescu, 1996; Candidații la fericire (proze), Editura Tempus, Ploiești, 2002; Arta compromisului (roman) , Editura Tempus, Ploiești, 2002 ISBN 973-85140-3-7; 2007; De-amor, de-amar, de inimă albastră, 2005; Viață, viață, legată cu ață (roman), Editura Tempus, Ploiești, 2007;
3 poezii, 0 proze
George Talaz
George Talaz sau G. Talaz (n. 1890, Toporăști, jud. Vaslui, d. 1973) este pseudonimul lui George Antonescu, un poet, pictor și publicist care a colaborat la publicațiile Flacăra, Gândirea, Universul literar, Azi și mai ales la cenaclul profesorului M. Dragomirescu. A scris mai multe volume de poezii, dintre care Râsul apei (1923) și Sonete (1929) au fost premiate de Uniunea Scriitorilor Români, din care a făcut parte. În Istoria literaturii române contemporane, Eugen Lovinescu apreciază poezia ca având o solidaritate intimă cu natura, dar critică lipsa de originalitate a formei, impresia de atonie, vetusitate și de banalitate. Radu Boureanu spunea însă despre el: "Ca poet este un sincer, ca pictor stă sub semnul seninătății făcând o pictură pe care aș numi-o carnetul plastic al unui poet care se mărturisește fără ocoluri așa cum e: firesc, clar, reconstruit." Opere literare * Flori de lut, Casa Școalelor, București, 1920 * Râsul apei, Editura literară a "Casei școalelor", București,...
3 poezii, 0 proze
Tudor Cristea
Nume de autor: Tudor Cristea. Născut pe 10 decembrie 1945, în comuna Grindu, județul Ialomița. Profesor de română în Găești, Dâmbovița (din 1990, la Colegiul Național Vladimir Streinu). Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1990), al Uniunii Ziarisitlor Profesionisti (din 2006) și al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (din 2008). A fondat,în aprilie 2000, la Găești, revista lunară de cultură LITERE (al cărei director este), care apare în prezent ca publicație a Societății Scriitorilor Târgovișteni, având redacții la Târgoviște, Găești și Chișinău. A debutat în presa literară ca poet, în 1968, aprilie, în revista Argeș din Pitești, cu numele din acte (Dorel Cristea). A publicat, în 1972, în cadrul revistei "Argeș", sub pseudonimul George Buzinovski, caietul de poezie "Copacul îngândurat", în colecția "Biblioteca Argeș - Literatorul", sub îngrijirea lui Gh. Tomozei. De la debutul propriu-zis în volum ("Astru natal", Editura Eminescu, București, 1976) a folosit semnătura Tudor...
75 poezii, 0 proze
George Bacovia
George Bacovia ( n. 4/17 septembrie 1881, Bacău - m. 22 mai 1957, București) a fost un poet simbolist român. Scrierea sa poetică a făcut parte din curentul cunoscut ca "simbolism dar și-a dovedit modernitatea și a rezistat probei timpului: Bacovia a fost unul din cei mai mari poeți interbelici, alături de Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Ion Barbu. George Andone Vasiliu (numele de naștere al poetului) s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu și al Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să învețe limba germană. Apoi între 1889-1890 urmează clasa întâi la un pension din Bacău. În 1891 îl aflăm înscris la Școala Primară Domnească nr. 1 din Bacău. Trei ani mai târziu absolvă cursul primar, în luna iunie. În același an se înscrie la Gimnaziul Ferdinand din Bacău. Toamna rămâne închis o noapte întreaga, din neatenția paracliserului, în turnul bisericii Precista din orașul natal. Această întâmplare îi va inspira poezia Amurg violet, scrisă în 1899. Anii traumatici din...
372 poezii, 0 proze
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Dino Campana
Citat din Dino Campana \"Dino Campana s-a nascut la 20 august 1885 la Marradi . Lovit , la virsta de cincisprezece ani, de o confuzie a spiritului , a comis dupa aceea erori de tot felul , fiecare trebuind s-o plateasca cu mari suferinte .\" Ca Holderlin , inchis intr-un spital din Castel Pulci de linga Florenta , incepind din 1918 , a murit tot acolo . Opera sa e alcatuita din: -Canturile orfice (1914) -Carnet(1949) -Corespondenta cu Sibilla Aleramo (1958) -Mic carnet din Faenta(1960)
6 poezii, 0 proze
Vincze Farago Zsolt
Există un scop al literaturii ... există un motiv pentru multele încercări de evadare într-o lume doar a mea , cu un pix si caietul meu de poezii , unde să scriu , să pun întrebări si să-mi răspund ... sunt printre ultimii romantici din lume , încă mai cred ca există acea iubire de vis ce se dorea împlinită in vremurile ce par de mult apuse ... speranța e relativa , e doar un rezultat al reușitelor pentru care ai nevoie de curaj pentru a întreprinde ceva nou sau ceva mai bun , pentru suflet , pentru cei ce exista si simt cu adevărat că sunt în stare să gândească ...
6 poezii, 0 proze
DIN CARNETUL DE ÎNSEMNÃRI
de Daniil Harms
Bătrânul se scărpina cu ambele mâini. Acolo unde nu putea să ajungă cu amândouă mâinile, bătrânul se scărpina cu una singură, dar de aceea repede-repede. În același timp, clipea iute din ochi. * Din...
ce mi-a rămas de la tine
de Goea Maria Daniela
în vitrină o floare de colț presată în carnetul de însemnări un desen stângaci prin care îmi demonstrai că mileniul al treilea începe cu anul 2001 în bibliotecă trei cărți subțiri despre tăblițele de...
Legenda din Salonik
de Baba Radu Iulian
Am dat acum peste cateva zile de un caiet gen jurnal din timpul in care am fost la Salonik impreuna cu cativa prieteni. A fost o excursie care o planificasem de cativa ani, dar nu avusesem nici o...
Legenda din Salonik
de Baba Radu Iulian
Am dat acum peste cateva zile de un caiet gen jurnal din timpul in care am fost la Salonik impreuna cu cativa prieteni. A fost o excursie care o planificasem de cativa ani, dar nu avusesem nici o...
Legenda din Salonik
de Baba Radu Iulian
Am dat acum peste cateva zile de un caiet gen jurnal din timpul in care am fost la Salonik impreuna cu cativa prieteni. A fost o excursie care o planificasem de cativa ani, dar nu avusesem nici o...
Jurnal în jurnal
de Daniel Bratu
Poftiți la chiloți! Opresc, ieșind din piață, la “Strunga”. Soarele de amiază trece razant spre adâncul magazinașului alimentar, dezvăluind, ca bonus regesc, din halatul alb, transparent, dungile de...
Vorbe
de Mircea C. Dinescu
VORBE Mi s-a cerut să împărtășesc din experiența mea în epigramă. E o treabă grea, poate viitorul va realiza o metodă telepatică ori de altă natură. Mă grăbesc totuși să spun câteva vorbe din...
Ileana Vulpescu
de Maruca Pivniceru
Doamnă Vulpescu, v-am citit toate cărțile și mă simt privilegiată față de alți mulți admiratori, care cunosc, probabil, numai „Arta conversației“, volum cu un tiraj mai mare, dar, după părerea mea,...
Impresii și însemnări
de Vlad Flavius
Despre gânduri (142) Dacă viața, menirea ei este înfăptuirea bucuriei, ei bine, atunci de cam multă vreme mă aflu, colind, pe străzi înfundate. Mintea, gândul, imaginația- toate astea mă devorează…...
