"Cuvinte vechi" – 20196 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAnisoara Vleju
Teoria justiției sociale în Vechiul Testament, Iași, 2011 Poezia făgăduită 1,Iași, 2012 Copilărie în cuvinte, Iași, 2013
1 poezii, 0 proze
daniel giurca
aceste cateva pagini mi-au ramas cu multi ani in urma de la un prieten. Eu le-am cercetat din vreme in vreme si le-am pretuit adesea,ma gandesc sa le vada si cineva avizat si eventual sa spuna cateva cuvinte despre acest sa-i spunem >jurnal< Despre acest vechi prieten nu se mai stie nimic si cred ca prin asta imi fac o datorie de memorie!
1 poezii, 0 proze
Francisco Brines
S-a născut în Oliva (Valencia) în anul 1932. Licențiat în drept la Universitatea din Salamanca. Licențiat în Filosofie și Litere la Universitatea din Madrid. Este deținătorul Premiilor Adonais (1959) și al premiului Critica (1966). A semnat mai multe cărți de poeme care l-au consacrat ca unul dintre poeții remarcabili ai generației lui Claudio Rodriguez. Printre cărțile care i-au adus renume figurează: Jeraticul (1960), Sfîntul inocent (1965), Cuvinte pentru îmblînzit întunericul (1966) ș. a. E membru titular al Academiei Regale Spaniole. Într-o cameră imensă păstrează cărțile cele mai vechi, multe dintre ele fiind ediții rarisime din sec. al XVIII-lea. De cîțiva ani încoace, Francisco Brines s-a retras în Sudul Valenciei, acolo unde își are casa solitară, în Oliva, loc în care ființa lui se contopește cu liniștea. Adoră acest mod de viață și aceste ținuturi sacre: " Am venit aici ca să mor, zice Francisco Brines. Acum nu-mi doresc altceva, decît niște ani ca să mai pot citi cărțile...
5 poezii, 0 proze
Mihaela Ami
Am decis să iau un tren nou. Pleacă în noaptea aceasta la ora 12. Din Gara de Nord. Pleacă spre o nouă destinație. O călătorie care rebranduiește spiritul și reîmprospătează gândurile. Mi-am lăsat blogul vechi (gânduri-colorate) pentru un blog nou. Trenul de noapte este noul meu concept. Este schimbarea fără de care m-aș fi blocat. Alegeri în viață, cuvinte spuse și apoi regretate. Cuvinte spuse și apoi asumate. Întâlniri care te dau peste cap. Gânduri colorate care dăunează grav personalității. Amintiri pentru care lupți, trecutul care te definește și prezentul care te animează. Schimbările care te schimbă și te fac să creezi textele cu aceiași ușurință cu care scriai cândva. La mulți ani, România mea și călătorie plăcută blogului meu. Trenului de noapte. De ce noapte? Pentru că atunci am avut cele mai bune idei.
1 poezii, 0 proze
perca mihai
Născut la 10 februarie 1988 în județul Vaslui . Am absolvit Liceul Teologic Romano-Catolic "Sf. Francisc de Assisi" Roman . Am obținut premiul I la faza județeană a Concursului de Creație Literară „Tinere condeie”, ediția 2007 . Fost membru al Cenaclului „Confluențe”, condus de domnul profesor Ioan Dămoc. Premiul I la Concursul de Creație „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, din cadrul Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția 2007, organizat de Casa Corpului Didactic a Județului Alba și de Inspectoratul Școlar al Județului Alba participând și la faza națională . Am publicat texte într-o antologie de poezie, proză și muzică religioasă intitulată „Izbăvitorul meu”, apărută la București în colecțiile Editurii Sieben Publishing. Poeziile „Învierea” și „Inima nu uită” – stau alături de creații ale altor tineri poeți din țara noastră. Despre toți, autorii antologiei au cuvine de laudă, prezentate în Argumentul semnat de Veronica Anghelescu, editor-șef: „În secțiunea...
4 poezii, 0 proze
fara cuvinte
2 poezii, 0 proze
Alice Diana Boboc
Cuvinte întoarse în cuvânt - https://www.facebook.com/AliceDianaBoboc/ Alice in WonderNet - http://www.aliceinwonder.net/
225 poezii, 0 proze
Doru Contescu
cuvinte oglinzi jocuri culori ganduri cuvinte cuvinte
1 poezii, 0 proze
Carmen Adriana Greab
Cuvinte, iluzie, dezamăgire, fericire, speranța, control, timp... Eu
10 poezii, 0 proze
corina addreea
ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...
2 poezii, 0 proze
Cuvinte vechi
de Moshu
Citesc cuvinte, fără să mă pot oprii. Sunt vechi, le-am mai citit, dar parcă au un nou sens acum. Mă trezesc zâmbind, în colțul gurii, în colțul minții. E un cal alb ce... nici măcar nu se uită,...
noile cuvinte vechi
de cornel marginean
Noile cuvinte vechi Definitie greoaie a limbajului nou, inspirat de cel vechi, de lemn : Un mod de a minti cu seninatate profesionala prin discurs, intr-o cardasie cu un auditoriu plictisit si...
Bătrânele cuvinte…
de Iulia Otilia Lazarescu
În anumite zile se plimbă pe străzi și bulevarde un bătrân care cumpără lucruri vechi. Orice. Jurnale, cărți, hârtii, manuscrise, desene, tablouri, scrisori,… cuvinte… M-am oprit lângă el și l-am...
cuvinte latine
de viorel gongu
AUD In gând, foșnind, cuvinte vechi și ALTE RAMuri înfloresc, tăcute, PAR TEMple ridicate din străvechi înțelepciuni prezente și trecute citând greșit, eu, poate uneori sAU DIn chemarea vie spre...
Cuvinte necunoscute
de Nita Silviu
Niste cuvinte s-au despartit de noi Pe vremea cand nici n-au existat, S-au ratacit in rai si ne-au uitat, Caci altfel le-am fi regasit in ploi. Erau cuvinte vechi, prea importante, Cu care s-a creat...
Roiniță veche, clasicul `mieu de la frunză... Și de la munca mea, în cuvinte...
de Iulia Elize
Nume carte : Lângă cartea de roiniță veche Titlu secund : Sonete și poezie clasică transilvană Autor : Iulia Elize Editor : Editura PIM (Iași, 2023) Număr pagini : 236 pagini (și 8 părți) Format : A5...
Asemanare
de DiAngeli
Cuvinte vechi si de demult Acelasi el, nebunul, Traind prezentul in trecut Ca mine inca unul. Imi povesteste viata lui Cu tine inceputa, Eu lacrimand...dreptatea lui, Pe fata-i abatuta. Oh, Doamne...
Creier aprins
de Adrian Păunescu
Cuvinte vechi se retrezesc în mine ca armăturile-ntr-un adăpost, în creier port copilul care-am fost, mi-e panică și cald și-apoi mi-e bine. Ce înțeles mai are și ce rost bolboroseala care-n gând îmi...
Veșnicul deznodământ
de Barbu Emanuel Sandu
Veșnicul deznodământ M-am oprit la magazinul De cuvinte vechi să-mi cumpăr Liniștea și liniștirea, Nefolosul și surâsul Unei poezii ce-și plânge Nenăscuta-i existență. Am intrat. ‘Năuntru, praful –...
Ne-am îmbrățișat o secundă în jurul toamnei reci
de Marin Tănase
Ne-am îmbrățișat o secundă în jurul toamnei reci deasupra noastră pluteau cuvinte vechi iar frunzele căzute din mâinile copiilor ne-au desenat conturul pe asfalt și umbrele tălpilor prin poteci...
