"Clipa cea lentă" – 20109 rezultate
0.03 secundeMeilisearchgabriela szerescu
Traiesc pentru ziua de maine si cea de ieri si ma scurg in fiecare clipa din realitatea zilei de azi intr-un camp ireal dar aproape de noi toti, slujitori al imaginatiei!Eu, fiinta efemera, declar ca toate lucrurile reale servind drept biografie sunt adevaratele garzi de fier inaintea creatiei noastre.
6 poezii, 0 proze
Iulia
CRed ca viata merita traita. ca fiecare zi care vine poate aduce ceva mai bun decat cea dinainte. ca merita sa traiesti fiecare clipa fie si numai ca sa afli ce urmeaza. nu cred ca exista destin ci ca toti ne cream propriul drum pe care-l construim in timp ce mergem. si ca vom ajunge intr-o zi undeva, oriunde.
4 poezii, 0 proze
Stoiciu Liviu Ioan
De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.
4 poezii, 0 proze
Chitoveanu Victoria
O viata de om oarecare. Frgment autobiografic din:Ramas bun, insula Vancouver! Daca s-ar intampla minunea,sa-mi reiau viata de la capat, mi-as alege meseria de calator fara tinta pe Terra, sa traiesc momentele magnifice in orice clipa, atunci cand as simti ca fac parte din ceea ce vad oriunde m-as afla pe Pamant. M-as considera un naufragiat al clipei necunoscute in care ma aflu sau care se afla in vecinatatea mea, mi-as dori ca viata sa mi se transorme intr-un zbor de-a lungul si de-a latul Terrei, cu opriri care mi-ar permite atat cat sa vad frumusetile necunoscute, pornind cu sufletul gol, plecand cu el incarcat cu tot ce as dori sa vad, atunci m-as ridica spre steaua mea cu sufletul impacat: am trait, am vazut tot ceea ce se putea vedea, tot ce inseamna frumusete pe Terra! Ferice de cei care au cea mai mare parte a vietii lor programata de marele Creator pentru asa ceva! Data nasterii: 2 sept. 1944 Brasov Profesia:medic veterinar Pseudonim folosit: Megrig Smaranda Megrig este mult...
14 poezii, 0 proze
Grama - Toma Mădălina
Data nașterii: 15.04.1966 Studii - Liceul “Al. I. Cuza” Galați, profil mecanic, 1984 - Universitatea Galați, Facultatea de Mecanică, 1990 Referințe - 1993, 1994 - poezii publicate în revista Zig - Zag, la rubrica “Mașina de scris” - 1995, 1999 - poezii publicate în revista Flacăra - 2002 - Editura Evrika Eurodips, Primul volum de poezii intitulat "Poezie"; - 2003 - Volumul al II-lea, intitulat "Zadar" - 2006 - Volumul al III-lea, intitulat "Cuvinte în dreptul inimii" Din aceste trei volume am selectat o parte din poeziile pe care le voi publica pe acest site împreună cu alte poezii dintr-un volum aflat în lucru. Ele prezintă o relatare a propriului meu parcurs către credință, o experiență a întâlnirii, pe diferite trepte ale suferinței sau extazului, dintre materia pătimașă și pătimitoare și spiritul universal. Eu, cea mai nevrednică, am fost lăsată să pătrund, pentru o clipă, într-un spațiu rezervat sfinților, iar această uimită bucurie am încercat să o comunic lumii. Cât de bine am...
46 poezii, 0 proze
MIHAI MIHAELA
TRAieshte clipa!
2 poezii, 0 proze
Ionut Razvan
traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o respiri I use reality as medicine for my fantasies
15 poezii, 0 proze
Pop Stelu
ma regasesc in fiecare clipa de tacere, imi pun pe frunte raze din COROLA DE MINUNI A LUMII, imi spal sufletul in lacrima universului, si ma las coplesit de/o simpla mangiiere.
2 poezii, 0 proze
Luminita Amarie
Dati-mi o clipa si voi crea eternitatea!
1 poezii, 0 proze
moisin
imi place ziua de azi privita prin clipa pierduta de maine
2 poezii, 0 proze
Clipa cea lentă
de Emil Brumaru
Fără-ndemn intrăm în toamna Cîntecului plin de frică. Nici o aripă de înger Aerul nu-l mai despică. Mîna spre pămînt se lasă, Pipăie-ntre ierburi rana Larg deschisă. De sub pietre Serpi clociti...
Luna se ascunde și se face frig
de Amanda Spulber
Se răsfrânge marea pe nisipul rece, Briza ei de șoapte crește-n asfințit – De pe plaja goală nu o să mai plece, Răscolind întruna gândul nerostit. Mă privești de parcă, pentru prima oară, Ne-am ivit...
Apus de inserare
de Andrei Dumitrescu
Ei toti sunt o umbra. Umbra mea peste frunze umbra mea printre stele printre iluzii printre culori, Umbra mea printre viziuni si moarte. Ma catar pe liane ce leaga paradisul de franturi rupte de...
Secunda aparentă
de Stelian STANCU
Tic, tac orologiul bate La-nceput de veac Pentru suflete curate A mai rămas pribeag Visul ce stă la pândă Să mai răstoarne-n sac Durerea cea bolândă Pe care o urăsc pribeag. Secunda are tempoul ei...
Steaua Polară
de Ioan-Mircea Popovici
Stau întâmplările pe marginea zilei. De dimineaţă tare, cu mult înainte de răsăritul Soarelui, clipa lungă aşteaptă Ecoul Tăcerii Dintâi… Între Perseidele din August și Ursidele din 17-25 Decembrie,...
Despre singuratate...
de Laurentiu Nicolae
Lasa-ma sa-ti vorbesc despre singuratate. Lasa-ma sa-ti vorbesc de noptile in care adormi cu ochii strans inchisi si mana inclestata langa inima, inchipuindu-ti pentru o clipa ca auzi respiratia ei...
Ce se întâmplă noaptea în grădină
de Luiza Oana Grosu
- Bunicule, de ce florile, care ieri erau atât de frumoase, de dimineață erau ofilite și unora le căzuseră deja și petalele? Ce se întâmplă noaptea cu ele? - Noaptea, după ce toți oamenii au adormit,...
Orientarea pisicilor
de Julio Cortazar
lui Juan Soriano Când Alana și Osiris mă privesc, nu mă pot plânge că disimulează ceva, nu există pic de duplicitate. Mă privesc în față, Alana cu lumina-i albastră și Osiris cu razele-i verzui. La...
ticalosul 3
de Larisa Runceanu
Era incredibil cât de mult ținea la mine această fată. Ne cunoșteam de trei ani și în tot acest timp reușisem să păstrăm o legatură emoțională destul de puternică. Am devenit prieteni din prima clipă...
Clișeu30: Gând de duminică, mirosind a flori de crin
de Ottilia Ardeleanu
Drumul meu, după o traiectorie aleatoare, începe să îmi placă. Este o nouă experiență de viață. Nu vreau să demonstrez nimănui nimic, ci doar mie, că atunci când îți propui ceva, se poate. Eu mai am...
