Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Clipa și umbra"20109 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
chipu din umbraCU

chipu din umbra

AutorAtelier

Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.

16 poezii, 0 proze

george ionitaGI

george ionita

AutorAtelier

George Ioniță s-a născut la 13 iulie 1954, în localitatea Bolovani, comuna Cornățelu, din fosta regiune București. După gimnaziul terminat aici, a urmat și absolvit Colegiul Economic “Ion Ghica” din Târgoviște și apoi Facultatea de Filosofie și Jurnalism “Spiru Haret” din București. Prezent cu versuri și proză în diverse reviste, George Ioniță a debutat editorial în anul 2000, cu volumul de poezie Panta Rhei, prefațat de Cezar Ivănescu (Editura Macarie, ISBN 973-9391-31-1). Autorul volumului La Baaad remarca în mod tranșant acolo atât inteligența poezei de notație practicată de poetul debutant, cât și autenticitatea și sinceritatea ei debordantă la nivelul trăirii. Cu o receptare critică pozitivă au urmat, în 2001: Umbre (poezie), Editura Macarie, ISBN 973-8135-69-9; 2003: Prizonierul unei clipe (poezie), Editura Macarie, ISBN 973-626-027-5; 2006: Labirinturi (poezie), Editura Macarie, ISBN 973-626-123-9; 2011: Rănită, umbra mea (poezie), Editura Singur, ISBN 978-606-92452-6-2; 2012:...

203 poezii, 0 proze

PB

petre bucinschi

AutorAtelier

Volume de poezii Cu si fara retina Ed.ALDUS,Brasov,1997 Transmisiune in direct Ed.ALDUS,Brasov,1998 Fascinatia realitatii Ed.DEALUL MELCILOR,Brasov,1999 Un strigat,o chemare Ed.DEALUL MELCILOR,Brasov,2000 Aripi de porumbei Ed.LUX LIBRIS,Brasov,2002 Sarpele de cauciuc(poezie) Ed. TRANSILVANIA EXPRES,Brasov, 2007 Volume de proza Viata si sufletul unei vitrine Ed.ETIOS,Brasov,1999 Clipe decupate Ed.LUX LIBRIS,Brasov,2000 Petru si Pavel(roman) Ed.TRANSILVANIA EXPRES,Brasov,2005 Petru si Pavel(editia a II a) Ed. TRANSILVANIA EXPRES, Brasov,2006 Cocosatul din muzeu (roman) Ed.TRANSILVANIA EXPRES, Brasov, 2006 In anul 1998 Filiala Brasov a Uniunii Scriitorilor din Romania acorda premiul DARIE MAGHERU pentru debut in poezie pe anul 1997 domnului Petre P.Bucinschi pentru volumul "Cu si fara retina"(1997),Ed.ALDUS,Brasov. Scriitorul Petre P.Bucinschi ,nevazator din anul 1991,este membru al UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMANIA. ULTIME APARITII: Depozitul de umbre (roman) Ed. TRANSILVANIA EXPRES,...

219 poezii, 0 proze

LA

Luminita Amarie

AutorAtelier

Dati-mi o clipa si voi crea eternitatea!

1 poezii, 0 proze

DG

dar George?

AutorAtelier

Incep si ma termin in aceasi clipa, in aceasi esenta diluata a starilor. Incerc sa inteleg clipa innoirii si inevitabila clipa a deznadejdi. Si totul nu depinde decat de noi. Devenim ce vrem, e raspunderea noastra, indiferent de jocurile subtile ale detinului. Timp este destul, asta conteaza cel mai mult. Am o stare care incepe sa semene cu viata, am niste ganduri care incep sa semene a idei. Cred ca inima incepe sa bata incet, incet sa nu produca proabusiri.

1 poezii, 0 proze

Ionut RazvanIR

Ionut Razvan

AutorAtelier

traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima pe care o respiri I use reality as medicine for my fantasies

15 poezii, 0 proze

I

Iulia

AutorAtelier

CRed ca viata merita traita. ca fiecare zi care vine poate aduce ceva mai bun decat cea dinainte. ca merita sa traiesti fiecare clipa fie si numai ca sa afli ce urmeaza. nu cred ca exista destin ci ca toti ne cream propriul drum pe care-l construim in timp ce mergem. si ca vom ajunge intr-o zi undeva, oriunde.

4 poezii, 0 proze

Ela SolanES

Ela Solan

AutorAtelier

...toate au un sfârșit îmi spune tristețea eu zâmbesc mă dezbrac de mine cuvânt cu cuvânt rămân o rană în aerul viu mă gândesc poate ăsta e sufletul poate undeva în substanța lui ruginie mai e vreo sămânță de om neatinsă de șmirghelul lumii cineva a smuls o aripă și clipa s-a prăbușit cineva a crestat lumina și din ea s-a lățit o baltă de întuneric eu încerc să deslușesc în vociferarea lor seacă o zvâcnire de inimă sau câteva raze cu care să-mi leg rana dar nu găsesc bătrâne decat mâinile tale și curg înspre ele curg ca un râu spre ocean...

320 poezii, 0 proze

SD

Sânziana Dobrovicescu

AutorAtelier

24. iunie. 1994 Inca eleva la Liceul de Muzica "Dinu Lipatti", Bucuresti...Practic arta din pasiune, si pasiunea din suflet, pentru ca sufletul e ceva necunoscut. Viitorul mi-l rezerva doar clipa, si clipa intarzie sa apara...deci traiesc in incertul absolut. Nu mi-e rusie sa spun: eu sunt Sanziana, chiar daca momentul nu mi-a definitivat acest nume.

5 poezii, 0 proze

ZahariaZ

Zaharia

AutorAtelier

Sunt doar ce am fost si o clipa in urma eu sau poate nimic...

1 poezii, 0 proze

Clipa și umbra

de REMUS BRAD

O umbră plictisită s-a întins sub coroana verde a unui tei bătrân pe când o clipă fugărită de timpul hapsân s-a cocoțat alături pe o căpiță de fân să-și tragă sufletul și să se ferească de furia...

PoezieAtelier

Oglinda si pendulul 23

de Cristian Vasiliu

Personajele: un doctor bătrân cu ochelarii căzuți pe vârful nasului; un tânăr subțire și blond; o fată îmbrăcată băiețește și tunsă scurt. O lampă cu lumină albă, un fotoliu, o canapea, un pendul....

Atelier

despre despărțiri și alte slăbiciuni

de Emma Greceanu

După un timp am deschis fereastra. Aerul era rece, străzile umede, cerul opac. Nici urmă de stele sau de înalt în care să te arunci cu gândurile. Nici măcar viitor nu era. Și oricum viitorul e doar...

Atelier

Va fi ca-ntr-o poveste

de Cristian Vasiliu

I Va fi ca-ntr-o poveste: o noapte fără lună, Iar noi iubito tandru, ținându-ne de mână, Ca doua ape tulburi ce se-ntâlnesc în mare Ne vom călca destinul și matca în picioare; Vom asculta pianul și...

PoezieAtelier

Umbra finală

de Vicente Aleixandre

Ideea oarbă, suflet adumbrit, Pe cine-am sărutat acum, pe cine? Pe-un suflet sau pe-un boț fără lumine, Pe-un os ce toată vlaga mi-a-ngițit? Acum eram de patimi pârjolit, Acum sălta și inima din mine...

PoezieClasic

Mihnea și baba

de Dimitrie Bolintineanu

I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri popolul gemând; Când...

PoezieClasic

deasupra

de Ștefan Petrea

la racle stele şi-au deschis capace şi umbra lor trimit la noi pân zori deasupra aerului văz să-mbrace în vise-acel ce treaz e uneori. în nopţi cu toate umbra se întoarce seninului în cer să dea...

PoezieAtelier

Serenadă II

de Petre Augustin

Cu disperare-mi cânt iubirea Pe piatra drumului spre tine Și-n umbra lui îți simt privirea Ce focu-mi nu vrea să-l aline. Ce dor mi-a fost de această clipă Și cât de teamă mi-e de-acum, Când a...

PoezieAtelier

Încecînd să aproximez...

de iscru adrian

Încercînd să aproximez deosebirea dintre ascundere și absență fără să vreau am despărțit ceea ce simt de ceea ce sînt de aceea acum (în cuprinsul celor văzute) sufăr de acea dedublare care împarte...

PoezieAtelier

Chipul tău din tinerețe

de Silviu Somesanu

Moartea nesfârșită seamănă teamă printre muritori, înghite trecutul și aleargă pe urmele vieții în viitor, nu are criterii de selecție cunoscute, profită de hazard și clipa malefică. Întunericul și...

PoezieAtelier