"Cioclu" – 5126 rezultate
0.01 secundeMeilisearchRoxana Cioclu
26 poezii, 0 proze
Eugen Cioclea
Eugen Cioclea este un poet, eseist și publicist moldovean contemporan Membru al Uniunii Scriitorilor din România și Moldova. Traducator în diferite instituții, din 1992 funcționând ca redactor-șef la “Tineretul Moldovei”. S-a născut pe 4 august 1948 la Druță, Edineț, ca fiu al lui Sergiu Cioclea, profesor de limbă și literatură română și al Iuliei Cioclea, învățătoare. Devine cunoscut ca poet încă din anii șaptezeci pe când își făcea studiile la Facultatea de Matematică a Universității “Mihail Lomonosov” din Moscova cu o bună parte dintre poemele ce vor alcătui mai târziu, abia la 40 de ani, volumul de debut “Numitorul comun”. Cartea va fi publicată în 1988 într-un tiraj de 3000 de exemplare, deschizându-se cu o prefață de reputatul critic literar Eugen Lungu și se va bucura de o largă apreciere în lumea literară. Biologic vorbind, dar și din punctul de vedere al recunoașterii literare, Eugen Cioclea e mai mult șaptezecist decât optzecist (optzeciștii sadea, colegii săi de generație –...
9 poezii, 0 proze
Eugen CIOCLEA
0 poezii, 0 proze
Andreea Ciociu
15 poezii, 0 proze
Barbu Cioculescu
Născut la 10 august 1927, Montrouge, Franța Poet, prozator, istoric literar, editor și traducător Este fiul Mariei (n. Iovițoiu), profesoară, și al lui Șerban Cioculescu, critic literar. Elev al liceelor „Gh. Lazăr” și „Sf. Sava” din București, urmează apoi literele și filosofia (numai doi ani), absolvind însă Facultatea de Drept din București, după întreruperi, în 1957. A debutat în 1942, la revista de poezie „Claviaturi” din Brașov. A fost, pe rând, redactor la „Luceafărul”, corector la Editura pentru Literatură, secretar de redacție la „Revista de istorie și teorie literară”, cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, editorialist, după 1989, la ziarul „Dreptatea”. A colaborat cu poezii, studii, articole, recenzii, la „Kalende”, „Viața românească”, „România literară”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Manuscriptum”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Limbă și literatură”, „Secolul 20”, „Apostrof”, „Contrapunct”. A fost distins în anul...
1 poezii, 0 proze
Glavan Cristian
născut la Tulcea 14 aprilie 1993 -ciclul primar la Școala nr. 5 Tulcea -ciclul gimnazial la Școala "Alexandru Ciucurencu" Tulcea -în prezent elev la Liceul Teoretic "Grigore Moisil" Tulcea Participant la Olimpiada de Limbă și Literatură Română și Olimpiada de Istorie,participant la concursul "Tinere Condeie".
3 poezii, 0 proze
stan cornelia anca
scriu din clasa a5a,sunt sefa cenaclului Serban Cioculescu,din colegiul national Theodor costescu,economic,din drobeta turnu severin
1 poezii, 0 proze
Gheorghinete Elena-Diana
M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?
2 poezii, 0 proze
Dumbrava Stefanel
Nascut la data de 09.12.1983 in orasul Constanta judetul Constanta Ciclul primar l-am terminat la Scoala Generala nr. 39 din orasul Constanta apoi odata cu mutarea mea in localitatea Poarta-Alba judetul Constanta mi-am continuat stagiul gimnazial la scoala din aceasta localitate obtinand diploma de capacitate. In anul 1999 am continuat liceul I.G. Duca profil economic obtinand diploma de bacalaureat. In 2007 am terminat facultatea de Economie sectia Finante si Banci din cadrul Universitatii Ovidius Constanta si m-am inscris la Masterat in Administrarea Afacerilor in Turism, Comert si Servicii.
8 poezii, 0 proze
Tiba mich
m-am nascut intre carpati intr-un cuib de cioara si de jmecher ce eram scoteam ciocu afara
1 poezii, 0 proze
Cioclu
de Marinescu Victor
astept ziua de mâine altfel decât azi asa si asa nu este o alegere reusita îl las sa cada pe lânga mine în nefiinta îmi pun urechea pe mortul asta îi ascult întrebarile printre hemoragii de taceri...
Cioclul
de Daniel Cristea
mergea pe stradă târșâindu-și șleampăt picioarele cugeta cu o umbră de nostalgie la câte zeci, sute, sau nu contează câte mii ținuse în cârcă trecând prin fața lui o tânără cu șolduri cărnoase cu o...
Cioclul
de Adrian Roditis
Hehehe rase cioclul de turlele bisericii Iar o lopata i se infige adanc in inima Tulburat de ascutimea lopetii Isi binecuvanteaza rana cu vin Si atunci pamantului ii cresc aripi Ii cresc radacini de...
Doar un cioclu comunal
de elena gheorghiu
Să spui o vorbă răspicat și tare în care nici nu crezi cu adevărat, valoarea să nu mai fie valoare, este cu siguranță o crimă, un păcat. Concurs de ciocli unde ești câștigător pentru că se pare ești...
dantură de cioclu
de Ștefan Petrea
paiangul țese prințese de nisip, ultimul risip s-a făptuit în grădină printre tulpini în unduiri de ondină Acolo mă îmbăiez în aur de cuvinte în târziul din mine îmi respir propriile oseminte e...
poveri însetate
de Vasile Munteanu
cu noaptea pe drum cioclul de pictori gard prăbușit arde luna pilită înstelatul decor țigănesc și broboadă plopilor crescuți la porți să mă vadă voi suflete! eu Suflete! însetate – merg de parcă mâna...
Un ciob de suflet
de adrian rentea
Un ciob de suflet mi-a mai rămas cioclu hirsut ursuz veșnic mă tai în el când încerc să-l însuflețesc așa că azi mai funcționez doar cu amintirile din cioburile pierdute de-a lungul vremii
Mormânt necunoscut
de Ioan Dan
Pe poartă, cioclul asudat de ger își scuipă mila cu dispreț cunoscător. Sicriu necunoscut, atârnă mustrător pe umerii osoși prea depărtați de cer. Ajunse înjurând de morți la gropă și blestemând...
Devastatoare, granița veșniciei...
de Ion Panait
Întotdeauna ți-am ascuns această nefericire, cioclu pe două străzi paralele – surâsul și necredința, alunecam în smârcul unei îndoieli prevăzătoare, un instinct artificial și adorabil a impresiei pe...
păsări care nu zboară
de Daniela Luminita Teleoaca
dimineața voi citi în palme secunda imediat următoare îmi va face fața prelungă de cioclu, de nerecunoscut, personajul anost cu apariții singulare în intermezzo-uri pe care cine și-ar pune...
