"Chiar și acum" – 20264 rezultate
0.03 secundeMeilisearchBurghelea daniela
Sunt un om ca oricare,cu suflet,cu vise,cu dureri si cu bucurii marunte de-altfel,multumit de tot si suparat pe toate,cu un eu zburlit a nedreptate si totusi invins de neputinta de a fi zeu.Sunt un om ca fiecare, cu un nume cat se poate de comun,cu un miez de viata putin uscat,putin ranced,dar cu destula seva care-mi da putere si pofta de a trai,alaturi de familia cu care m-a binecuvantat Cel de Sus.In curand voi rosti cu mandrie ca am 46 de ani,cu doar 25 pe cartea de munca,incercand cateva locuri de munca ca si contabil(ceea ce fac si acum).Candva am mai avut tentative de publicare,naive ce-i drept dar care au ramas doar atat.Mi-ar place sa ma pot intoarce in timp chiar si atat.
33 poezii, 0 proze
Andrea Ilies
Am venit pe lume la sfarsitul lunii lui Cuptor intr-un orasel de la poalele muntilor Calimani (Toplita, jud. Harghita). Fiind primul copil in familia mea si prima nepoata de altfel, am fost foarte mult indragita si chiar resfatata de tot neamul. Imi aduc aminte de zilele de la cresa si de prima tabara la mare (Navodari) aveam vreo 4 anisori si plangeam in fiecare seara dupa mami si tati, numaram pe degete zilele care ma desparteau de ei. Anul 1989 ma gasea intr-o camera de garda la spital cu injectia de penicilina in plina actiune, imi aduc aminte ca asistentele au inceput sa tipe, si tata m-a luat repede si am plecat, fugea cu mine in brate si nu intelegeam de ce. Pentru varsta la care eram atunci revolutia nu a facut nici o diferenta. De prima zi de scoala imi aduc aminte ca de un vis scaldat in emotii si teama. Simt si acum parfumul invatatoarei si mana ei calda.Anii de primara au trecut foarte repede, gimnaziul a fost mai diferit, nu imi placea matematica si stiu ca tremuram...
2 poezii, 0 proze
Popa Viviana
Acum am inceput sa scriu poezii...am 13 ani, si locuiesc in Galati.Puteti comenta orice referitor la ele, important este sa fie citite! :) ~~~~~~ Am inceput sa scriu poezii acum 3 ani. Acum nu mai am 13, ci 16 ani, iar domiciliul nu este relevant. In decursul acestor 3 ani, m-am orientat catre latura umana a liceului, si anume sectia de filologie, lucru care, cred eu, m-a maturizat, deopotriva, in gandire si in scris. Am luat o pauza lunga... am lasat noi sentimente si trairi sa se adune si am asteptat o explozie poetica, acel ceva care sa ma determine sa ma exprim iar in scris cu usurinta cu care o faceam la 13 ani si, in sfarsit, acest lucru s-a intamplat, sau cel putin asa sper. Va prezint acum rodul creatiei mele actuale care, as indrazni sa spun, se ridica deasupra celei anterioare. ~Viviana. P.S. Chiar si la 13 ani, descrierea initiala mi se parea mult prea simplista, infantila si insipida. ~~~~~~~~~ Se pare ca explozia poetica are loc, pentru mine, din 3 in 3 ani. Si uite-asa...
37 poezii, 0 proze
Balan Florentina Daniela
M-am nascut in Buzau, un orasel mic si prietenos, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea...desi daca merg acum acolo, chiar si o saptamana sa ma plimb zilnic pe strazile orasului, este posibil sa nu mai recunosc nici jumatate din oamenii pe langa care voi trece. Am fost (...si cred ca inca mai sunt)..un copil romantic...visator..cu suflet de artist..care din pacate in prezent este prins in mrejele cotidianului artificial si superficial care ne conduce viata prin prisma banilor (sau a nevoii de bani)... Recunosc ca de multe ori uit cum sunt cu adevarat,..si devin un robot economic, o unealta a societatii...insa in momentele cand ma regasesc...incerc sa scot ce e mai frumos din suflet si sa exprim iubirea prin arta...poezie...fotografie...rareori desen... Sunt in Bucuresti deja de 6 ani...nu imi dau seama cand a trecut timpul...lucrez la o banca cu nume...visez la ziua cand o sa traiesc cu adevarat din iubire, pentru iubire, iubind...arta...
5 poezii, 0 proze
Galina
Am avut o bratara de aur extraordinara - maistru energetician - dar si un hobby : literatura scrisa in fel si chip, pornind de la poezie si mergand pe traseul schitei, piesei de teatru, romanului. Fiind autodidact si avand serviciu permanent pana la pensie nu am acumulat destula practica din cenaclurile pe care le-am frecventat in Bucuresti si in Iasi. Am participat la un concurs de proza scurta si am fost apreciata cu mentiune. Am editat neinspirata un roman la o editura care, prin contract trebuia sa-l promoveze dar nu a facut-o astfel ca raman o anonima chiar si pentru cei care ma cunosc din moment ce nu au aflat de nicaieri despe aparitia in librarii a romanului meu. Nu stiu daca e bun pentru ca nu a fost lecturat de persoane competente. Totusi am curajul sa-l prezint: Si pestii vorbesc in somn, autor Galina Mihoc Nedelcu. M-am gandit sa mentionez si numele de la parinti in speranta recunoasterii mai usor in cazul ca cineva dintre cunoscutii vechi ma vor descoperi. Nu stiu daca...
11 poezii, 0 proze
George Bălan
Sunt verdele crud din ochii tuciurii a lui Alex și istoria portocalie care învăluie coapsele mamă-si. Sunt roua din sufletul tău care-ți sărută obrajii, de bucurie. Sunt greșeală, fericire și strigăt. Uneori câinele nostru mă scoate cu el la plimbare, dar nu schimbă cu mine nici o vorbă . Nu știu de ce. Cu Alex valsează și cântă. Poate nu mă credeți, cum nici eu nu v-aș crede. Veniți să vedeți! Am fost întotdeauna pe locul doi, pentru că n-am putut niciodată să văd mai departe de omul care mă ținea de mână.Chiar și-n căsnicie sunt pe locul doi, fiind soț, nu soție... Am greșit! Trei!...Ba nu, că e și Alda...Patru! Am absolvit cu greu Școala de Iertare, unde, în fiecare an, am rămas repetent. Actualmente sunt fântânar la Fabrica de fântâni S.A. din Oradea. Am încercat o dată să scriu și m-am speriat atât de tare încât nu cred că voi mai scrie niciodată. Acum transcriu anotimpuri pe frunze, iar pe fețe răstimpuri. Era să uit ceva ce chiar că mă definește: îmi plac frăguțele. Bineînțeles...
61 poezii, 0 proze
Lingurar Rares
In simpla mea infatisare, probabil se ascunde ceva ce ar trebui sa iasa la suprafata si nu are cum, decat prin descarcare sufletul pe hartie, chiar si in timpuri grele sau nesuportate de constiinta. Loial, incerc a deveni un mic afluent a marilor rauri ce curg acum!
13 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
stoian aurel
sunt nascut la tara... o binecuvantare consider.. pentru ca radacinile mele se alimenteaza de acolo.. din locuri care niciodata nu au tins sa isi piarda originalitatea in dorinta de a imita noile standarde.. simplitatea imi sta la radacina.. si poate a reusit chiar sa ma urmareasca pana acum.. chiar si fara sa o observ ceva timp... apoi s-o ignor... iar apoi sa nu mai stiu s-o implor... mai vedem.
1 poezii, 0 proze
Ionescu Alina
nascuta 4.03.1981 absolventa Liceul Pedagogic ,Targoviste, 2001 absolventa Faculatatea de Litere, romana-franceza , Universitatea Transilvania, Brasov, 2005 albolventa master:Limba , cultura si civilizatie romana in context european , Universitatea Valahia, Targoviste, 2006 iubitoare si autoare de poezie încăpățânată până în măduva oaselor, ajung unde îmi doresc fără a călca pe cadavre, ci reamintindu-le cum era când erau în viață îndrăgostită de oameni, chiar și de cei care au uitat de condiția lor îmi iubesc mama și tatăl mai mult decât viața mea Am sacrificat Brașovul și am ales să-i rămân un simplu vizitator! Moto-ul meu în viață:Înainte de prieteni, mă am bine cu dușmanii Realitatea-artefact al vieții Acum Las Iluziile Nenăscute să zburde pe Afară... Din iunie 2009...mama, am o fetita minunata Maria Sofia, o minune vie
28 poezii, 0 proze
Chiar și acum
de Leonard Cohen
Nu am știut ce simplă ești ce generoasă am încercat să te seduc cu rime și cu erotice sugestii Chiar și în clipa asta în inima mea caști singură și plictisită dându-te cu alifii pe întreg corpul și...
Chiar și acum
de Mihaela Roxana Boboc
Chiar și acum când primăvara a închis cercul anotimpurilor cu gust de cenușă chiar și acum când fiorul acesta cald topește pasul sprinten prin cărări uzate chiar și acum tresari în mii de bucăți și...
starship - chiloți pâine și țigări
de alice drogoreanu
aici e gara un dreptunghi urât chiar și-acum în stânga podul de lemn pe dreapta o mulțime de străzi mărunte unesc niște blocuri în pătrat adică gioconda de ce i se spune așa n-am aflat până azi...
Sonia cu accent grav și hiat (16)
de Daniela Luminita Teleoaca
... și acum, cu „episodul Moscova”, tare bine i-ar mai fi prins un dram de rusă, dar „rusa ei” fusese predestinată a rămâne mai degrabă un idiom de sertar, scuturându-se, măcar parțial, de mirosul de...
vechi și noi (doi împreună)
de octav luca simota
deschid ochii încă este devreme privesc cămașa desfăcută însămânțată sânii iluminează câteva secunde chiar în interiorul meu chiar în interiorul annei nu-mi aparțiu nu-și aparține nu sunt genul ei nu...
Albastru și atât
de Moarcăș Monica
Acel albastru - Eter Minune Iluzie Reper Părea să se fi scurs Din amintire Și să inunde orizonturile Acum chiar era de deplin Gol În interior Ca o scoică Eviscerată De ultimul milimetru De sidef. Se...
Voiajul cu vaporul Neptun continuă acasă, Acum
de Ioan-Mircea Popovici
Gândurile fac şi ele o lume care există pentru că există oameni. Fără oameni, n-ar mai fi nici ele. Interesant este că populaţia lor este mai mare. Şi pentru că veni vorba de gânduri, azi îţi spun...
Prietenul și păpușica
de Sonia Kalman
Aveam și eu un prieten făcut din cârpe. Îl luam cu mine peste tot și începusem să-i port chiar și hainele strâmte, ce mă acopereau doar pe jumătate. Dar nu-i nimic,mă acoperea el pe cealaltă. La...
PICNICUL ȘI CÃLÃUZA
de Nick Sava
Sunt mai bine de treizeci de ani de când o nuvelă, scrisă de – argumentabil – cei mai mari scriitori SF ruși, tandemul fraților Boris și Arkadi Strugațki, a făcut istorie. Tradusă în mai toate...
Crimă și pace bună
de Marius Marian Șolea
16 Petreanu și Clara s-au trezit într-o zi de duminică, poate că așa a fost întâmplarea, nici vorbă de ceva simbolic, simpla coincidență... Întreaga noapte, Petreanu nu îi dăduse drumul din brațe....
