Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Chera prin viața lui Tiță"8113 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
Panait IstratiPI

Panait Istrati

AutorClasic

Scriitorul român de expresie franceză se naște la Brăila, ca fiu natural al spălătoresei Joița Istrate și al unui contrabandist grec. Crescut la Baldovinești, satul mamei sale, urmează cu greu școala primară, în 6 ani, ramînînd doi ani repetent. E ucenic într-o cîrciumă, plăcintar, vînzator ambulant, ca să-și cîștige existența. Copilul sărac începe să citească mult. Călătorește hoinar la București, Constanța, Cairo, Neapole. Este atras de sindicate și de programul socialiștilor. Vagabondează din nou prin lume (Cairo, Paris, Elveția). Viețuind în mizerie, se îndreapta spre Nisa, bolnav și singur pe lume, unde în 1921 încearcă să se sinucidă. Este salvat. Îi adresează o scrisoare lui Romain Rolland, acesta îi răspunde și, în 1923, apare povestirea “ Chira Chiralina “, cu prefața cunoscutului scriitor. În 1927, vizitează Moscova si Kievul (asistă la turnarea filmului după această povestire). În 1929 revine în U.R.S.S. și află, pe viu, adevărurile despre dictatura comunistă a lui Stalin....

6 poezii, 0 proze

CF

chira florentina

AutorAtelier

ce sa spun?ca sunt o pustoaica zgubilitica cu aere de poeata..?mai bine nu zic nimic!!!

1 poezii, 0 proze

CV

Chira Bogdan Vasile

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

CI

cheran ionut-alexandru

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

VASILE CHIRAVC

VASILE CHIRA

AutorAtelier

VASILE CHIRA (n.7noiembrie 1962,Breb, Maramureș ). Studii de teologie, filosofie și litere. Doctor în filosofie al Universității “Babeș-Bolyai”din Cluj-Napoca. Lector universitar la Facultatea de Teologie “Andrei Șaguna”, Universitatea ,,Lucian Blaga”, Sibiu. Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din aprilie 2006). Scrieri: -Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj, 1999; -Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999; -Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000; -Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004; -Requiem. Dialogul lutului cu Ființa. Ed. Eikon, 2005; -O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006; -Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006; -Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte) Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007;...

8 poezii, 0 proze

VC

Vladimir Chira

AutorAtelier

- student al facultății de Sociologie-Psihologie. - coordonator și coautor al lucrării "Branding de țară - România" apărută la Ed. Sigma în februarie 2008. - coautor în lucrarea "Dicționar de branding" - în curs de apariție.

2 poezii, 0 proze

Mihai ChiraMC

Mihai Chira

AutorAtelier

Mihai Chira s-a născut în anul 1973 pe 12 ianuarie în orașul Zalău județul Sălaj. A absolvit cursurile colegiului tehnic Alesandru Papiu Ilarian în anul 1991. chiramihai73@gmail.com

103 poezii, 0 proze

MC

Mihaela Chesa

AutorAtelier

Anul nasterii 1971 Localitate Ploiesti,Prahova Absolventa a Colegiului National Ion Luca Caragiale Ploiesti in anul 1989 Absolventa a ASE Bucuresti 1995 Ocupatia actuala economist

1 poezii, 0 proze

Chirănuș Marius-ClaudiuCM

Chirănuș Marius-Claudiu

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

Costin AlexandraCA

Costin Alexandra

AutorAtelier

3 poezii, 0 proze

Chera prin viața lui Tiță

de Aurora Luchian

Tiță se-nsură deodată, Și îi spuse tata Șușu, Că Chera e-o deșucheată, Și-o să-i schimbe-n viață, cursu*! Nu în bine, căci versată Își dorea statut de doamnă, Doar să fie măritată, Cum aspiră orice...

PoezieAtelier

amurgul gândurilor - 2

de Emil Cioran

A cădea în ispită nu e a cădea în viață? Du ne, Doamne, în ispită și ne mîntuiește de cel bun! Rugăciunea de fiecare zi ar trebui să fie o inițiere la Răutate și „Tatăl nostru“ să sfîșie vălul ce o...

Clasic

Uroborus sau Călătoria

de Cristian Vasiliu

Motto: „Nu există vindecare decât prin adevăr” P. Creția Trecutul nu „a fost”; trecutul există și este produsul ingrat și pururi prezent al imaginației și al memoriei. Dacă tu ești în el și el – în...

ProzăAtelier

Uroborus sau Călătoria

de Cristian Vasiliu

Motto: „Nu există vindecare decât prin adevăr” P. Creția Trecutul nu „a fost”; trecutul există și este produsul ingrat și pururi prezent al imaginației și al memoriei. Dacă tu ești în el și el – în...

ProzăAtelier

Traian Furnea - seducția entropiei

de Aurel Sibiceanu

Prin vara anului 1986 mă trezesc la ușă cu Florian Stoian Silișteanu; venise cu mașina tatălui său, Nea Vali, și voia, zor nevoie, să mă urc în tărăboanță și să mă ducă-n oraș, pentru a-mi face o...

Atelier

Strada Primorska

de marin badea

Nu încerci să-ți explici această fascinație. Poate e ceva atavic. Când homo erectus, sătul de vânătoare, prin stepele Eurasiei, imediat cum a început să stăpânească focul, câinele, calul, a decis...

ProzăAtelier

Aux armes, citoyens/ Formez vos bataillons

de Adrian Firica

Era, cât pe ce, să cad pradă ingenuității franțuzești ușor inculcată în vorbele astea: „La campagne électorale est finie, mais un nouveau film \"scandaleux\" vient de faire son apparition. Un film...

ArticolAtelier

Un florilegiu caragialesc de aur cules de inegalabilul bibliofil Nicolae Boaru

de Cristian Petru Balan

Mai toți fanii emisiunilor televizate de cultură din țară, inclusiv numeroși scriitori, îl cunosc pe Profesorul Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii Județene \"Nicolae Iorga\" din Ploiești, apreciat...

ArticolAtelier

Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (33)

de Doru Ciucescu

Deplasarea cu vaporul de pasageri de la Pireu la insula Eghina mi-a oferit ocazia să văd de la mică distanță insula Salamina, lângă care a avut loc bătălia navală câștigată de greci contra perșilor...

ProzăAtelier

Părinții lui tataie Niculae rămași la Almalău

de Dragoș Vișan

- Mamaie, ce puteți să-mi spuneți despre socrii matale? - Erau foarte cinstiți. Ne duceam la câmp împreună. De la vecini n-ar fi luat un știulete de porumb să dea la caii de la căruță, așa de...

ProzăAtelier