"Cercul de apa" – 19994 rezultate
0.02 secundeMeilisearchVoltaire (François-Marie Arouet)
Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (n. 21 noiembrie 1694 la Paris - d. 30 mai 1778 la Paris), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez. Fiind fiul unui notar avut, Voltaire a mers la colegiul iezuit Louis-le-Grand. Aici și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a petrecut un timp (din 1726 până în 1729) în Anglia. Acolo, el a fost influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. În ale sale Lettres philosophiques, a detaliat liberalismul englez (1731). Ca deist și francmason, Voltaire a...
10 poezii, 0 proze
Valentin Nicolițov
S-a născut la 12 februarie 1945 în București. A absolvit Institutul Politehnic din Cluj în anul 1972 cu diplomă de inginer. Și-a început activitatea literară la cenaclul literar „Nicolae Labiș” din Brașov în anul 1965 și a continuat-o cu pasiune la cenaclul literar al revistei „Viața Armatei”, la cenaclul „Vasile Cârlova” de la Cercul Militar Național, la cenaclul „Mircea Eliade” al Societății Scriitorilor Români și la cenaclul literar al Societății Române de Haiku din București. Este membru al Societății Scriitorilor Români, al Societății Scriitorilor Militari și al Societății Române de Haiku. Din anul 2001 este secretar general de redacție la revista de interferențe culturale româno-japoneze HAIKU. A scris și publicat poezie și proză în revista „Viața Armatei”, poeme haiku în antologiile intitulate „Caligrafiile clipei” – apărută în 1999 și „Luna-n țăndări” – apărută în anul 2000, poezie în antologiile cenaclului literar „Vasile Cârlova” intitulate „Dimensiuni din lumina spiritului”...
6 poezii, 0 proze
Ioan Mitulescu
Ioan Mitulescu a fost un poet român din perioada interbelică. A făcut parte din cercul revistei "Vraja" și a colaborat la "Revista Scriitoarelor și Scriitorilor Români", "Cuvântul liber" ș.a. Singurul său volum de versuri, "Mărturisiri pentru judecata din urmă", a rămas, se pare, în manuscris. A apărut și în "Antologia de imagini din poezia nouă" (1934) realizată de Teodor Scarlat.
1 poezii, 0 proze
Danila Adriana
M-am nascut intr-un oras mic insa farmecul pe care l-am descoperit dincolo de zidurile aparent goale si de raceala resimtita la tot pasul in aer m-au indemnat sa caut alte culmi in a mi defini propria existenta si astfel mi am creat un nou univers.Arta....singura care poate vorbi chiar si atunci cand autorul nu mai e, mi a intins fragila sa mana si asa m am redescoperit pe mine,pe cea din launtrul meu.Ma plimb alene intre oameni stiind ca trupul imi poate fi intemnitat intr-o lume cruda ce doar judeca insa sufletul e liber sa zboare unde vrea!Desenand prin aer folosindu ma de cuvinte am realizat o serie de poezii(modeste,arta cred eu se masoara in sentimente,in ceea ce vrei sa transmiti,forma in care o faci nu este atat de importanta atat timp cat este originala)si cateva articole in proza. Atunci cand nu gasesti in cei de langa tine un sprijin,atunci cand cerul a fost sters cu o radiera si toate culorile vii au disparut,atunci ai nevoie de un prieten.Si daca el nu exista...atunci...
4 poezii, 0 proze
catalin ioan vega
S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...
92 poezii, 0 proze
Aureliu Busuioc
Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, raionul Strășeni) este scriitor, dramaturg și ziarist. Este redactor-șef la ziarul \"Tinerimea Moldovei\" și redactor-șef adjunct al revistei \"Chipăruș\". În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debutează cu placheta de versuri pentru copii \"La pădure\" (1955). În același an îi apare culegerea de poezii satirice \"Prafuri amare\". Este autorul romanelor \"Singur în fața dragostei\" (1966), ecranizat la Moldova-film , \"Unchiul din Paris\", \"Pactul cu diavolul\",, Spune-mi Gioni, al pieselor \"Radu Ștefan - Intâiul și Ultimul\", \"Și sub cerul acela\". Este de asemenea autor al mai multor scenarii de film. Între 1977-1986 a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, dar a fost dat afară pe motiv că nu a plătit cotizația de membru. Opere * La pădure, 1955 * Prafuri amare, 1955 * Piatra de încercare, 1958 * Firicel de floare rară, 1961 * Dor, 1962 * Poezii, 1964 * Singur în fața...
9 poezii, 0 proze
Otvos ildi
Când soarele a aparut cu zâmbete și visurii, Iar cerul a început sunetul cel dulce al primăverii, Natura fericită ne-a cântat Iubirea dulce a timpului. Cu miere-n suflet și în inimii, Natura ne-a rostit Cântecul tainic de iubire Mirosul florilor de mai, Recită încet,cu duioșie Versul lin al dragostei; Spunându-ne cu dor secretul primăverii.
1 poezii, 0 proze
mocanu adina
2005-Diploma de onoare la”Tinere Condeie”,poezie; 2005-2002-Premiul I la “ Tinere Condeie”,poezie, faza judeteana; 2004-Premiul al II-lea la”Tinere Condeie”,proza, faza judeteana; 2003-Mentiune la “Mihai Eminescu”,poezie, faza judeteana; 2003-Premiul al III-lea la “Tinere Condeie”,proza, faza judeteana; 2002-Premiul I la Concursul literar “SIDA-o provocare la solidaritate”,faza judeteana. 2005-2001-aparitii in revista “Aspiratii” 2005-aparitii in revistele “Steaua Dobrogei” si “Iulia Hasdeu” 2003-prezenta ,cu un ciclu de poezii, intr-o antologie de poezii dobrogene 1968-2003 (Ed.Harvia,Tulcea) 2003-volum de debut (poezii)”Sub cerul lui Adam”(Ed.Harvia,Tulcea )
1 poezii, 0 proze
alice drogoreanu
things that only exist while I'm photographing them m-am născut pe 7 august iubesc lucruri derizorii. de obicei alb-negru. un pod. o apă. cerul liber. cărțile. mirosul de curat. asta poate fi o biografie sau asta http://krasavita.wordpress.com/ http://insunnyty.deviantart.com/ sunt undeva sus
399 poezii, 0 proze
Ileana Lucia Floran
Data nașterii: 29 iunie 1960 în Orăștie. Studii: Licențiată în științe ale comunicării. Absolventa unui master de management și comunicare în afaceri. Director al Editurii EMMA Director a revistei „Dăruiri literare” care apare atât în format tipărit, cât și online. Membră a UZPR Cărți publicate: - 2015 - Lumina răsturnată - poezii, Ed.Emma; - 2015 – Cerul adâncurilor/ Le ciel des profondeurs – poezii/ poémes, Ediția a II-a, bilingvă, Ed.Emma; - 2014 – Tăcerea destinului – roman, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed.Emma; - 2014 – déjà vu – poezii, Ed.Emma; - 2013 – Cercuri concentrice/ concentric circles/ cercles concentriques/ cerchi concentrici – poezii/ poems/ poémes/ poesie – ediție quatrilingvă, Ed. Emma; - 2013 – Versuri zglobii pentru copii, Ed.Emma; - 2013 – Iubiri... – nuvele, Ed.Emma; - 2013 – Imagini transparente – proză scurtă, Ed.Emma; - 2012 – Tăcerea...
94 poezii, 0 proze
Cercul de apa
de mircea trifu
În cerc de piatră sunt născut, Spirala mea se adânceste În unda recelui descânt, Ce-n mine-albastră izvorăște. Fântâna stelelor mă simt, Căderea-n focuri le-asfintește Și ruga setei spre pământ Cu...
luna în cercul de apă
de dan petrut camui
toate plecaseră morții să fie mi-am zis cu mâna spre tine un gând s-a întrerupt de la facere mama avea și ea un cuvânt nu mi-l luați până mâine iubirea cosea un cârlig folosit la femei se punea...
prolog de logodnă
de Ioan-Mircea Popovici
versuri albe se scaldă-n lumina dintâi picătura de ploaie de pe frunza de stejar în cercul de apă fata mării ai aici mi-a spus isihie o mie de rețete de fericire duse-n curenții începutului precum...
de nunta tăcerii
de Ioan-Mircea Popovici
Cuvântu-l sădește-n tăcere tăcerea coboar-o-n adânc adâncu înalță-l spre stele sămânță de gând nu te opri-n lumea imaginară o gară fără linii și fără de sfârșit ești poet hrana ta-i din toate clipele...
Lacrima din abisul durerii
de Irina Lucia Mihalca
\"Lacătele de piatră Se deschid cu râuri Lacătele de apă Se deschid cu stele Lacătele din noi Se deschid cu o lacrimă.\" Definitia lacrimei - Octavian Paler Aripile Îngerului Negru s-au desfăcut...
așa cum eu
de Ela Solan
am vrut să ating să caut sub pietre de râu printre straturi de apă alunecând grăbite spre cerc acolo unde sunt palmele lui tălpile crestate de scoici poate și ochii neînchiși așa au vrut ei să-și...
Oasele urșilor negri
de Dafina David
E greu să țin isonul cu micuțele degete care își părăsesc cercul de muncă- viața încă se învață cu maroniile dealuri. Pleava lui august stăruie sus într-un nor de șoimi micuți care își strâng aripile...
Desene Animate
de carmen mihaela visalon
In vis Visam ca nu visez Ca sunt o petala de piatra Navalnic intrand pe fereastra Suierand prin foalele obrajilor mei bucalati VAJJJJJ!!!!!!!!!VAJJJJJ!!!!!!! Hodoronc-Tronc Pe marginea unui lighian...
Raigor
de Dana Banu
Raigor este un cal negru abraș Bătrânul de la Far mi l-a adus la poartă într-o seară cu lună rotundă când bate pendulul a distanță și drum trec împreună cu el prin subteranele pământurilor...
Comoara din munți
de Stancu Leliana
Stătea de ceva timp rezemat de peretele stâncos în care câteva raze de peste deal băteau cald, într-un amurg târziu. Christian Abel se întorsese aici, pe colinele copilăriei, acum, la bătrânețe,...
