"Celor din PNL, care bagatelizează o tragedie, transformând-o într-o răfuială politică" – 20092 rezultate
0.03 secundeMeilisearchiulia c.
Destin de copil nascut batran ;fara amintiri din copilarie;constient de slutenia sufletesca a celor din jur si bogat la suflet.cu viata otravita de propiile-i radacini;care se straduie zadarnic sa para simplu duh aspirant la mostenit imparatia cerurilor.
5 poezii, 0 proze
Topor Calin Florin
Un poet amator, cu poezii create doar din dorinta de a asterne pe hartie, ganduri, fapte, trairi, emotii, sentimente, perceptii personale sau a celor din jurul meu, din lumea mea. Nu am publicat nimic pana acum, este prima oara pe acest site.
1 poezii, 0 proze
ZZZ
Cand eram mic, eram foarte naiv; ascultam cu gura cascata povestile celor din jur si credeam tot ce auzeam. Eram convins ca daca intru in dulap si rostesc "itzi-bitzi iesi afara" diavolul va navali in camera mea, cerandu-mi socoteala. Eram convins ca tiganii fura copii si-i baga in sac, de aceea purtam mereu cu mine un briceag numai bun de taiat saci. Visurile imi erau frante de gropi, fara exceptie, drept pentru care am invatat sa mi le controlez. Cand vedeam groapa in care urma sa cad, ma trezeam. Multi ani nu am putut duce nici un vis pana la capat. Apoi am inceput scoala. nu ma intelegeam cu colegii; in pauze stateam intr-un colt si cantam la muzicuta. Suflam in muzicuta aia pana cand simteam ca o sa lesin. Fiind un copil bolnavicios, stateam mult timp prin spitale. De acolo am ramas cu cele mai frumoase amintiri. In spital citeam fara sa ma deranjeze nimeni, mama imi aducea bomboane, toata lumea se purta frumos cu mine si nici macar nu eram nevoit sa-mi fac temele. Daca cineva...
7 poezii, 0 proze
Chirica Andreea
Sunt doar un cosmar a unei copile prost inspirate , ce m-a uitat in acest canal infernal al lumii si incerc sa supravietuiesc cum pot . Am incercat ( si inca incerc) sa duc o viata normala , si am copiat toate gesturile si aclimatizarile celor din jur ; asa ca m-am casatorit si am facut un copil . Mi-am dat seama ca nu este atat de urat pe cat pare , ci doar plictisitor uneori . Dar....atata timp cat un nebun ca mine isi duce veacul intr-o astfel de lume , mereu va gasi ceva atractiv , sau ceva de care sa se lege pentru a-si infrumuseta viata . Unul dintre acele lucruri este copilul meu LUKE ..... un vis devenit realitate :X .... o utopie a unei vesnicii abstracte .
1 poezii, 0 proze
Laura Tirnovean
Cel mai frumos cadou pe care l-am primit atunci cand m-am nascut a fost viata. Imi place la nebunie sa-mi traiesc viata din plin, imi place sa iubesc...pana si poeziile pe care le-am scris sunt inspirate din viata de zi cu zi, din vietile celor din jur si din experientele extraordinare pe care le-am trait. Mi-am trait mult prea intens copilaria si acum traiesc intr-un univers in care trecutul conteaza mult prea putin.
5 poezii, 0 proze
Valentin Boeru
Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...
150 poezii, 0 proze
Octav Chivulescu
Cine sunt eu, dincolo de omul care îsi trăieste portia de viată alături de toti ceilalti asemenea mie, care împreună formăm câteva generatii contemporane le omenirii? M-am născut (18 Noiembrie 1963) în această dimensiune a realitătii sub forma unei mici vietăti goale, ghidate de instincte. Iar când spun “goale” mă gândesc, desigur, la bagajul gol de experiente personale. Astăzi, patruzeci si ceva de ani mai târziu, sunt, ca si voi toți de altfel, o entitate imaterială de gânduri constiente ce guvernează atât actiunile trupului meu efemer cât si suma informatiilor adunate de-a lungul vietii si memorate mai mult sau mai putin în format de experientă. Sunt o constiintă de sine. Singura noastra sansă de a accede nu la nemurire - caci ar trebui sa ne mutam in Urb Binaria - ci la o existență ceva mai îndelungată decât cea a trupurilor noastre, este cea a cultivarii gândurilor izvorâte din mintile noastre în mintile celor din jur, si a celor ce vin dupa noi. Pentru a întretine continuitatea...
19 poezii, 0 proze
Grigore Popovici
Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...
3 poezii, 0 proze
Emil Gârleanu
(1878 – 1914) S-a născut la Iași dintr-o veche familie moldovenească. Încă din copilărie l-au încântat peisajele moldovenești, lumea plină de taină “a celor care nu cuvântă”, frumusețea basmelor. Opera sa este alcătuită din schițe și nuvele. În unele, Emil Gârleanu înfățișează aspecte din viața țărănimii, a intelectualității. În culori pline de gingășie zugrăvește universul gâzelor, plantelor și animalelor. Aceste povestiri sunt strânse în volumul Din lumea celor care nu cuvântă.
7 poezii, 0 proze
Sandru George Alexandru
Nascut in Roman,Neamt m-am mutat in Constanta de la 15 ani.Sunt o persoana destul de sociabila si desi sunt putin timid la inceput uneori imi revin destul de repede, imi place sa cunosc persoane noi, mai ales din categoria celor care au hobby-uri la fel cu ale mele si anume:literatura, cam tot ce tine de PC, muzica de calitate, filme, jogging, plimbari .Imi place sa invat chestii noi, sa ajut acolo unde ma pricep, cu cat ma pricep.Sunt o persoana destul de sensibila si chiar daca sunt uneori ironic sau iritat reusesc sa ma stapanesc destul de bine.Cam atat despre mine, cine vrea sa stie mai multe poate sa ma cunoasca persona
1 poezii, 0 proze
Celor din PNL, care bagatelizează o tragedie, transformând-o într-o răfuială politică
de Niculae Stanescu
Moartea fiecărui om, se știe, E-o dureroasă tragedie. Dar să faci dintr-o tragedie Doar o banală comedie Transformând-o-n politichie, Este-o curată neghiobie. Că ce spun este chiar așa, Nimeni nu...
Celor din PNL care se luptă din răsputeri ca să ajungă iar la guvernare
de Niculae Stanescu
PNL, partidul care A mai fost la guvernare Dar s-a retras, cum se știe Doar din propria-i prostie, Își dorește, cu ardoare Din nou, ciolanul cel mare. Așa fiind, nu-i mirare Că a clocit un plan care...
Corupătorul
de Niculae Stanescu
Domnul Iohannis ne-a arătat Încă o dată că-i limitat, Că este profund măcinat De propria sa neputință, Că este om de rea credință Și că e președintele Doar al celor din PNL, Și nicidecum al tuturor...
omleta cu opt ouă
de viorel gongu
Chiar dacă am calificarea necesară pentru a preda materia „tehnologie„ în cadrul artei culinare, nu o voi face chiar dacă atitudinile unor politicieni seamănă mult cu piftia, cunoștințele lor sunt...
Instigatorul
de Niculae Stanescu
Domnul Iohannis ne-a demonstrat Din nou, că n-are gând curat Și că încă e supărat Că PNL n-a câștigat Mai ieri, la parlamentare, Voturile necesare S-ajungă la guvernare. În plus, mai este supărat Și...
Teambuilding - Prin noi înșine! 2.0
de Bogdan Geana
Prin noi înșine!, fără nicio filiație cu doctrina economică a PNL din prima jumătate a secolului XX, ar putea deveni sloganul lui Matei Dima (Bromania), Micutzu sau Alex Coteț, responsabilii de...
p pnl - of! toamna care nu mai vine...
de Miclăuș Silvestru
arbuzar mi-i meseria. noi trăim doar din ce vând: fac ce fac - lungesc piftia și m-abțin... cât pot mai blând. iată-mă-s: tot în putere și-s un tată priceput la copii și la muiere; zic... s-o știți...
Tara lui Papura Voda
de Niculae Stanescu
Celor care, având bani, se pun în slujba celor cu putere de decizie, care, contra unor \"atenții\" le acordă privilegii nemeritate. Decembrie două mii nouă. După un un scrutin \"fierbinte\" Ne-a adus...
De la o Românie sovietică la o Românie europeană
de Paul Gorban
Din capul locului, trebuie, argumentat titlul acestui scurt eseu. România a fost întotdeauna un spațiu european, datorită poziției ei pe continent. Odată cu procese de sovietizare din secolul trecut,...
lansare oficială
de emilian valeriu pal
e drept am umblat și eu pe coclauri dar lipsa ta mă scoate din minți. iar vorbitul la telefon nu ține. de la firmă am doar 100 de minute în alte rețele care-mi intră pe 26 așa că la începutul lunii...
