Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Celei de departe"20334 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ugo FoscoloUF

Ugo Foscolo

AutorClasic

Ugo Foscolo (1778-1827) Atât prin opera sa cât și prin viața sa - zbuciumată, aventuroasă, răvășită de pasiuni, de profunde neliniști și de aspirații eroice (...) - Ugo Foscolo este scriitorul cel mai profund angajat în viața epocii sale, în multitudinea de evenimente care la început de secol schimbă fața Europei și a Italiei. Și, totuși, privită din perspectiva timpului, opera lui îl situează mult mai aproape de înaintași și de urmași, de fervoarea preromantică a unui Alfieri sau de pesimismului lui Leopardi, și mult mai departe de contemporanii propriu-ziși, de un V. Monti sau de un I. Pindemonte, de pildă (...). (...) Odele și cele douăsprezece Sonete ale lui Foscolo, ca și romanul său autobiografic, răsfrâng din plin sensibilitatea pronunțat romantică a autorului lor. Dar torentul pasiunilor, frenezia simțurilor, datele imediate ale biografiei sale se transfigurează în Sonete, (...) și depășind reminiscențele literare, ajung să se rostească într-o formă reținută, discretă, într-un...

2 poezii, 0 proze

Leonardo da VinciLV

Leonardo da Vinci

AutorClasic

Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Anchiano/Vinci, Italia - d. 2 mai 1519, Cloux/Amboise, Franța) a fost un pictor, sculptor, arhitect și om de știință italian. Om de spirit universal, în același timp artist, om de știință, inventator și filozof, Leonardo încarnează spiritul universalist al Renașterii și rămâne unul dintre oamenii cei mai importanți din acea epoca. Aportul său deschizător de drumuri în artele plastice și forța lui de anticipare, neegalată vreodată în întreaga desfășurare istorică a științei, sunt caracteristice uriașei sale personalități, de care a fost permanent conștient. Leonardo a scris în însemnările sale, cu un an înaintea morții, cuvintele cu vibrație de bronz: "Io continuerò" ("Voi dăinui"). Leonardo s-a născut la 15 aprilie 1452, nu departe de Florența, în mica localitate Anchiano, fiind copilul nelegitim al țărancei Catarina și al lui Pietro, fiul notarului din orășelul Vinci. Cele mai frumoase clipe ale copilăriei și ale adolescenței, Leonardo și...

8 poezii, 0 proze

BG

bogza gheorghe

AutorAtelier

Simetrie - Marin Sorescu Mergeam asa, Cand deodata in fata mea, S-au desfacut doua drumuri : Unul la dreapta, Si altul la stanga, Dupa toate regulile simetriei. Am stat, Am facut ochii mici, Mi-am tuguiat buzele, Am tusit, Si-am luat-o pe cel din dreapta (Exact cel care nu trebuia, Dupa cum s-a dovedit dupa aceea). Am mers pe el cum am mers, De prisos sa mai dau amanunte. Si dupa aceea in fata mea s-au cascat doua Prapastii : Una la dreapta Alta la stanga. M-am aruncat in cea din stanga, Fara macar sa clipesc, fara macar sa-mi fac vant, Gramada cu mine in cea din stanga, Care, vai, nu era cea captusita cu puf! Taras, m-am urnit mai departe. M-am tarat ce m-am tarat, Si deodata in fata mea S-au deschis larg doua drumuri. "V-arat eu voua !" - mi-am zis - Si-am apucat-o tot pe cel din stanga, In vrajmasie. Gresit, foarte gresit, cel din dreapta era Adevaratul, adevaratul, marele drum, cica. Si la prima rascruce M-am daruit cu toata fiinta Celui din dreapta. Tot asa, Celalalt trebuia...

4 poezii, 0 proze

luchian valentinaLV

luchian valentina

AutorAtelier

Nu pot a mă încadra statului de poet si in nici pe de parte celui de scriitor. Sunt un mare amator de fraze frumoase, scrise pe placul inimii mele și un mare devorator de pagini scrise de cei cu mai mult talet si har ca mine. ps. Totuși celor care își vor arunca privirea peste textele mele, îi rog a nu mă judeca prea aspru.

5 poezii, 0 proze

Dimitrie BolintineanuDB

Dimitrie Bolintineanu

AutorClasic

Dimitrie Bolintineanu (n. 1825 Bolintin-Vale - d. 20 august 1872, București) a fost un poet român, om politic, participant la Revoluția de la 1848 și diplomat. Dimitrie Bolintineanu era macedonean aromân de origine, părintele lui, Ienache Cosmad, a venit în țară din Ohrida. În puțini ani ai tatălui său Ienache își făcu în Valahia o situație acceptabilă. Arendaș, mic proprietar, apoi subprefect, cu reședința la Bolintin, sat aproape de București; el nu apucă să-i lase celui de al doilea născut, Dimitrie, o avere care să-l scutească de griji. Orfan de ambii părinți încă din 1831, tânărul a fost crescut de rude mai avute. Se susține de timpuriu, precum Grigore Alexandrescu, I. L. Caragiale, Mihai Eminescu, prin slujbe funcționărești. În 1841 era copist la Secretariatul de Stat, în 1843 - secretar la departamentul „pricinilor suditești". Printr-un misterios concurs de împrejurări, e ridicat, în 1844, la rangul de pitar. Faptul că publicase în 1842 admirabila poemă "O fată tânără pe patul...

62 poezii, 0 proze

Bogdan Leonescu - AmarettoBA

Bogdan Leonescu - Amaretto

AutorAtelier

înainte de orice, trebuie să îți mărturisesc că bogdan leonescu este un pseudonim. din motive pe care aș prefera, firește, să nu le divulg, ar fi minunat ca numele meu adevărat să nu îți influențeze opinia asupra textelor mele. îți pot spune despre mine că am 29 ani, am terminat o facultate de stat, la bucurești, în 2007 și un masterat la o universitate străină; iar dacă ai crescut în cartierul meu, asta e mare lucru. mă mișc destul de mult prin țară, iubesc literatura nordică și cea americană dar descopăr, de la an la an, că nu voi avea timp, în cele cîteva decenii ce mi-au rămas aici, să citesc nici a zecea parte din cît mi-aș dori. îmi place să spun despre mine că trăiesc din poezie, fiindcă lucrez în departamentul de relații publice al unei companii și nu ratez vreo ocazie de a estetiza interacțiunile cu toate tipurile de public ale organizației ăsteia, care mă plătește suficient cît să tac mîlc cînd șeful nu are dreptate dar ține musai să aibă. urăsc compromisul ăsta de mor și aș...

4 poezii, 0 proze

FV

florin vaduva

AutorAtelier

M-am nascut in 7 octombrie 1947,o toamna secetoasa,cum a fost de fapt tot anul.Mi-am petrecut copilaria in satul meu natal ce se numeste Vineti(nu stiu nici acum de unde a primit acest nume),sat ce apartinea de Plasa Spineni, apoi mai tarziu de raionul Vedea,regiunea Pitesti.Parintii mei au fost tarani mijlocasi,cinstiti,gospodari si avand cultul muncii bine inradacinat in constiinta lor,calitate pe care mi-au transmiso si mie. Cele sapte clase elementare,le-am absolvit la scoala din sat si pot sa spun ca am invatat destul de bine,dar nici la nazbatii nu prea aveam concurenta,fapt care l-a determinat pe tatal meu sa viziteze mult prea des scoala,ocazii in care ma"educa",asa cum stia el mai bine. Apoi am fugit de acasa si pe furis am dat examen la scoala profesionala,fapt care m-a departat de casa pret de trei ani,la Targoviste.A urmat apoi liceul seral,Scoala Populara de Arta,armata si mai multe cursuri de sase luni sau de doi ani,in diverse specialitati.Am activat ca instructor...

2 poezii, 0 proze

mircea teculescuMT

mircea teculescu

AutorAtelier

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București - Poezie. Cărţi publicate: 2003, Exerciţii de tăcere - poezie; 2008, Porţi în depărtare - proză scurtă (haibun); 2016, Venus de februarie - poezie; 2017, Fiecare vede altceva - poezie; 2020, Umbrele copacilor tăiaţi - poezie; 2022, Jocul și Moartea - poezie; 2023, Fapte diverse - poezie; 2024, Costumul gol al astronautului - poezie; 2025, Drum fara sfarsit (tanka, solo tanrenga, haiku); Antologii de poezie (cele mai importante): 2021, ,,Le blues roumain - volumul 2’’ - Franţa; 2022, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul. Amintire și uitare’’; 2023, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Deasupra orașului este cerul’’; 2024, Antologia Filialei București-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România: "Orașul între sunet și tăcere’’; 2024, ,,Rumänische Lirikanthologie Band VII: Von den Anfägen bis heute VII’’; un grupaj din poeziile sale au apărut în...

63 poezii, 0 proze

Nichita DanilovND

Nichita Danilov

AutorClasic

Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952, Mușenița Climăuți, Suceava) este un poet român, de etnie rus-lipovean. Nichita Danilov s-a născut la data de 7 aprilie 1952 în comuna Mușenița Climăuți (Suceava), într-o familie de etnie ruso-lipoveană. A absolvit cursurile Facultății de Științe Economice și pe cele ale Școlii Postliceale de Arhitectură, ambele din Iași. A lucrat ca economist, corector, profesor, muzeograf, editor, redactor ("Convorbiri literare"), redactor șef ("Kitej-Grad"), șef departament cultură ("Monitorul de Iași"), director (Teatrul de copii și tineret "Luceafărul" din Iași), secretar literar (Teatrul Național din Iași), director (Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a municipiului Iași). Debutul său literar a avut loc în anul 1979 în paginile revistei "Dialog". Este prezent în texte literare în aproape toate antologiile din țară și străinătate, poeziile sale au fost traduse și publicate în diverse reviste de gen din S.U.A., Anglia, Cehia, Slovacia, Franța, Spania, Letonia,...

59 poezii, 0 proze

Alexandra GhitaAG

Alexandra Ghita

AutorAtelier

Premii si activitati in domeniul literaturii si anume : -Concursul national "Mihai Eminescu" premiul I pentru dramaturgie si premiul II pentru proza scurta. -Concursul "Tinere condeie" premiul III si mentiune pentru proza scurta. -Diferite activitati, diploma pentru capacitatea de a dramatiza ideile; pentru prezentare sustinuta in "Atelierul literar" al simpozionului "Sadoveanu altfel..." - Diploma pentru participarea la manifestarile cultural-stiintifice dedicate celei de-a 125-a aniversare a nasterii lui Mihail Sadoveanu. - publicarea in diferite reviste scolare "Esente", "Lovitura de ratie" si "Mozaic art" - Castigarea premiului III la concursul de creatie (sectiunea poezie) "Nicolae Labis" -22 februarie 2007- - castigarea premiului III-sectiunea poezie si mentiune-sectiunea proza la concursul de literatura "Tinere condeie", editia 2007 - Premiul Special la Colocviul National “e- LITERA” Literatura de la creatie la interpretare Editia a III-a, 1-4 iunie 2007, Pitesti. -Premiul II...

18 poezii, 0 proze

Celei de departe

de Johann Wolfgang Goethe

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută? Te-ai dus fără păreri de rău? În încăperea-acum tăcută Aud într-una râsul tău. Cum călătorul dimineața, Scrutează-al spațiului mister, Dar zarea i-o ascunde ceața,...

PoezieClasic

Sirenul de la Marea Neagra

de Gabriela Marieta Secu

Asa ceva nu se există, ar fi spus Lucuța, prietena adolescentei mele de la Dunarea Tulcei... Si totusi, există! Traian mi-a fost la intoarcerea din sălbăticie (de la bunici) indrumător de pasi,...

Atelier

Palais de Glace

de David Adrian Dinulescu

Palais de Glace Era prea frig. Îngrozitor de frig. Și-a zis că nu are niciun motiv să mai aștepte și s-a ridicat din fotoliul în care aproape că devenise un veritabil sloi. Nu știa unde anume vrea să...

ProzăAtelier

„Ariciul cu țepi de alint”, de Ioan Toderașcu

de Vali Slavu

Un tip din Vaslui, îndrăgind epigrama, Pe drum de costișe, agale, trecea, Și plin de elan, la concursuri dând iama, Visa cu ardoare s-ajungă o stea. Urcând către culmi, cu desaga de glume, Un altul...

ArticolAtelier

zilele așa cum le știm

de Daniela Moga

Tânăra zi de mâine nu va reuși niciodată să o înlocuiască pe cea de azi, ori cît de tare ar împinge-o din urmă, atît timp cît ziua de azi nu se dă dusă și nu îi va lua locul celei de ieri, cea mai...

Atelier

Alb-Umor 2014

de Vali Slavu

 Festivalul internațional de literatură umoristică și grafică satirică „Alb-Umor” s-a desfășurat în perioada 30 mai-1 iunie 2014.”Complici” la organizarea celei de-a cincea ediții au fost: Consiliul...

ArticolAtelier

Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”

de Cornelia Georgescu

*98. Cometele. Venus – frumuseţe, iubire, primăvară. Norul Oort, straniul loc de provenienţă al cometelor ce vizitau ocazional sistemul solar. Cometele, ca şi asteroizii, păreau a fi resturi rămase...

ProzăAtelier

Pământul lui Dumnezeu - IX -

de Emil Iliescu

16 iulie Am fost trimis napoi la Bayreuth și am fost înlocuit cu Ion Dospinescu din Vișinești. Când am plecat de la neamț soția lui Maria mia dat o bucată de pâine mare o cafea cu lapte și zahăr....

ProzăAtelier

Nuanțe

de Daniela Luminita Teleoaca

Bunica rostea „La mortu᾿ ăla!” ca și cum ar fi spus „La milogu᾿ ăla!” O vedeam cum dispărea ca o nălucă pe poarta verde-cu-roșu imaginată subtil de tata. Intuiam că avea brațele pline. Cu tot ceea ce...

ProzăAtelier

A doua Înviere

de Emil Iliescu

A doua Înviere Bunica îl trezise blând, mângâindu-l și trecându-și mâna prin părul lui ciufulit de visele de peste noapte. Îi plăcea mereu să mai stea ascuns sub perna pufoasă, ce îl ascundea încă de...

ProzăAtelier