"Ce-ați făcut" – 21331 rezultate
0.01 secundeMeilisearch
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Barbu Cornelia
Dacă v-ați furișat la mine-n casă și scormonindu-mi prin gunoi, mi-ați îmbălat la vorbe fără noimă și ați făcut atâta tărăboi, mă-ntreb ce-ați fi făcut în locul meu de vi s-ar fi furat din inimă cuvinte și-apoi sucindu-le pe multe foi, un altul vi le-ar vinde?
2 poezii, 0 proze
Mărușteri Marius
M-am născut (pe bune !) într-o gară - de unde probabil și constantul meu "dor de ducă"...la poalele Apusenilor, unde - vorba Valeriei Tamaș - " se nasc și munții și probabil din aceeași piatră". Vreo 30 de ani de școală, ani în care am învățat unde să caut când nu știu ceva, unde să "depozitez" când am găsit ce căutam, respectiv unde să nu mai caut ceva ce nu o să găsesc niciodată... Devorator de poezie și literatură SF (uneori cele două genuri literare chiar au ceva în comun) :). Poet preferat: Vasile Voiculescu Ce cred despre "Ars poetica"? Am avut ocazia să îl aud pe marele Ștefan Augustin Doinaș, înainte de 1989, luând-o peste picior pe cea mai nesuferită (a se citi comunistă) profesoară de limba română din orașul unde făceam liceul - în cadrul unui cenaclu literar - cu privire la o recenzie făcută de aceasta "Mistrețului cu colți de argint". Citez aproximativ: "Doamnă (nu tovarășă - sic!), vă asigur că nu m-am gândit la nimic din ce ați spus când am scris această poezie !!!"
29 poezii, 0 proze
Vasile Munteanu
nu sunt poetul ce l-ați așteptat să vină și nici poetul care nu va mai veni - sunt visul nedormit, mirarea, primăvara sunt azi aici, dar mâine nu știu unde voi mai fi și dacă să nu [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10 București via Pitești via Rucăr; azi moarte. 1971.10.12; născut, iar nu făcut.] ted12mountain@yahoo.com
1960 poezii, 0 proze
Paul Dârvariu
M-am născut în anul foametei, în nordul Moldovei, prin urmare sărăcia de mijloace de exprimare a textelor mele ar fi, oarecum, explicabilă! Sunt inginer...Ce pretenții de creativitate artistică ați putea avea de la mine? Am trăit bună parte din viață în București. Vă întreb: Ați cunoscut măcar un singur "Mitic" dâmbovițean sensibil și talentat în ale scrisului? Acum sunt pensionar și chiar dacă m-am retras în munți, cred că nu mai e chiar nimic de făcut! Vorba unui amic: "Voi, care ați îmbătrânit, lăsați orice speranță!"
62 poezii, 0 proze
iliescu maria alexandra
M am nascut in Pitesti, am fost crescuta de bunicii mei si de mama mea. Am studiat la Sibiu unde am terminat Facultatea de Jurnalistica fiind sefa de promotie si acum sunt studenta in ultimul an la master si in anul doi la Drept. Am publicat trei carti, doua volume de poezie, dintre care ultimul, in 2009 este bilingv roman francez, dar si un roman. Am participat la diferite cenacluri in perioada liceului si am publicat in volume colective. N am incetat nicio clipa sa scriu. Va multumesc ca mi ati dat sansa de a ma inscrie aici si astept parerile dvs. Mi e greu sa mai gasesc oameni care iubesc poezia si arta. Pentru mine este totul, singurul mod de a ma regasi si a avea un scop in viata in lupta cu tot ce ma inconjoara.
3 poezii, 0 proze
lungu alexandra ioana
ce volum? ce antologie? ce seriozitate? voi ati innebunit?
5 poezii, 0 proze
Mihaela Dragulin
Stiu ca suna foarte dramatic:"Vreau sa imi implinesc visul!",dar eu chiar vreau sa fac asta!Visul meu este sa devin scriitoare.As aprecia daca ati lasa comentarii si daca ati putea sa imi dati cateva sfaturi.E bine si doar daca cititi ce scriu.Multumesc!
2 poezii, 0 proze
Alexandra
Despre mine nu ar fi atât de multe de spus. Am mers mai mult pe "real" decât pe uman. Poeziile de aici datează din perioada adolescenței, de când eram în liceu. Ați putea ține cont de asta când vă gândiți să comentați. Am mai scris o perioadă foarte scurtă de timp după ce am terminat liceul, iar mai apoi am lăsat-o baltă. Îmi mai scriu ocazional gândurile sau ideile, dar pe blog și nu sub forma unei "povești frumoase".
5 poezii, 0 proze
Militaru Raluca Iuliana
Buna!Ai mei mi-au pus doua nume, si anume: Raluca si Iuliana.Dragii de ei...Oare la ce s-au gandit cand le-au ales?De ani de zile incerc sa ma obisnuiesc cu ele si imi spun mereu:”Eiii...lasa ca merge!”Am dreptate nu?Va mai spun ceva:de cate ori o intreb pe Raluca ce parere are despre Iuliana, aceasta spune ca nu o intelege,iar parerea Iulianei despre Raluca este ca nici ea nu o intelege.Deci sunt convinsa ca nu ati inteles mare lucru. Sunt o adolescenta de 17 ani. Hobby-uri mele sunt: poezia, cugetarile despre viata, memoriile din jurnal, limba si literatuta romana, limba latina si frumoasele-i texte, muzica, dansul, pictura(in special picturile de pe peretii camerei mele), rochitele(:X) si nu in ultimul rand arta culinara( in special dulciuri: tarte, prajituri, torturi, fursecuri, biscuiti,etc.-pasiune mostenita de la mana) Sunt nascuta in orasul Tulcea, judetul Tulcea, Romania. Am inceput sa scriu din primul an de liceu, iar acum literatura a devenit pentru mine un mod de a trai...
1 poezii, 0 proze
Constantin Mile
Ilustru întemeietor al presei românești democratice. In unele ziare si reviste ca ,,Adevarul”, ,,Drepturile Omului”, ,,Facla”, publicisti, precum Alexandru Beldiman, Constantin Mile, N.D. Cocea au desfasurat o virulenta campanie antimonarhica. In spiritul organizarii politice a lucratorilor industriali au activat cercurile socialiste, dupa 1887 cercurile muncitoresti, si apoi cluburile muncitoresti. Ele au grupat intelectuali ca: Zamfir Arbore, Constantin Mile, Ion si Sofia Nadejde. In 1888, socialistii au participat la alegerile parlamentare, reusind sa trimita in forul legislativ al tarii pe primii doi deputati socialisti, Ion Nadejde si Vasile Mortun. In 1893 s-a izbutit inchegarea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania ce avea ca organ de presa ziarul ,, Lumea noua”. La conducerea partidului s-au aflat intre altii, Constantin Mile, Vasile Mortun, Ion Nadejde si Al. Ionescu. Ați zis-o; mîne însă a voastră cuvântare De-am lua-o noi, nebunii, de-om zice tot ca voi:...
2 poezii, 0 proze
Ce-ați făcut
de Mihail Valentin
Ce-ați făcut Ce-ați făcut? Cărarea are prea multe Răspântii. Merg înapoi Sau în cerc- geometrie Descoperind infimul, Puterea de a-ntoarce Ce-ați făcut.
Ce ați făcut?
de Girigan Oana Gabriela
Ce ați făcut voi, oameni, cu numele ,,român’’ De spuneți că în țară doar proștii mai rămân? De ce-ați lăsat voi lupii să roadă-n carne crudă? De ce-ați permis acasă la voi să fiți doar...
La poarta lupilor ce cad ...
de A. Robert Mario
La poarta lupilor ce plang Rapus de miselele hiene Un lup urla cu atata sarg Spre surzi rapusi de lene Condusi de vagabonti si legi corupte Stam impietriti cu privirea noastra muta Striviti de...
Ce-mi doresc eu oare?
de ion untaru
Iar am greșit! Măcar să mă folosesc de ocazie să (mai) învăț ceva. Ne naștem, creștem, intrăm în viață și suntem învățați să absolvim niște studii despre care ni se spune că sunt indispensabile. Apoi...
Cu legi…! Ce reguli!
de Miclăuș Silvestru
„Și... să ne iertați pentru că, uneori, vă trimitem textele la atelier, vă refuzăm comentariile, nu vă recomandăm pe toți, nu vă răspundem la toate mesajele la timp și multe altele:)” 1.1 Să luați...
Dodeskaden
de Mircea Dinescu
Ce-ati facut cu nebunii din gari Macar ei n-aveau limba de carpa Saci cu paine, sudoare, tigari Si tacerea complice si tarfa. I-au atras inspre polul lor cald Institutele de binefacere Le-au extras...
Dodeskaden
de Mircea Dinescu
Ce-ati facut cu nebunii din gari ? Macar ei n-aveau limba de cirpa. Saci cu piine,sudoare,tigari si tacerea complice si tirfa. I-au cam tras spre polul lor cald institutele de binefacere ? Le-au...
Domnilor si doamnelor (sau inver...)_
de ioana matei
ce-ați făcut cu VOI? sunteți siguri că EL v-aude?
Doar până când ne veți stârni mânia
de ADRIAN ANGHELESCU
Ce-ați făcut voi cu voturile noastre Cine va-îndreptățit să le anulați De ce luați hotărâri atât de proaste Fără ca pe popor să-l consultați? Mă-întreb dacă atunci când judecați Aveți cu ce, v-ajută...
