Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Carte de căpătâi"22252 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
dex

dex

ColecțieRubrică17 texte

Cartea Cărților

Raul Dorin Vasile ButRB

Raul Dorin Vasile But

AutorAtelier

Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...

22 poezii, 0 proze

Baird T. SpaldingBS

Baird T. Spalding

AutorClasic

Baird T. Spalding s-a nascut in Anglia intr-o familie de negustori care, timp de trei secole, a facut comert cu India. A fost dus acolo la varsta de patru ani. Inca din tinerete a fost atras de probleme religioase. Dupa efectuarea studiilor, a devenit specialist in mine. La o varsta tarzie s-a hotarat sa publice Vietile Maestrilor, opera sa de capatai. A trecut in lumea umbrelor in 1953, la Tempe, Arizona, la varsta de nouazeci si cinci de ani. Douglas K. Vorss, editorul sau, il cunostea probabil pe Spalding mai bine ca oricine datorita prieteniei lor care dura de ani de zile. Iata un extras din alocutiunea rostita de acesta la 22 martie 1953, la Tempe, la slujba celebrata in memoria lui Spalding: "Spalding era un rabdator si umil slujitor al tuturor celor pe care-i intalnea. Oricare ar fi fost imprejurarile, el nu ingaduia sa fie prezentat auditoriului ca o personalitate ce a realizat lucruri deosebite. Din 1935, am avut sansa unica de a calatori cu el prin mai mult de doua sute de...

2 poezii, 0 proze

Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

Kamo no ChomeiKC

Kamo no Chomei

AutorClasic

Kamo no Chomei- poet, critic și eseist de origine japoneză- a trăit în perioada de tranziție de le epoca Heian la peioada Kamakura. S-a născut într-o familie de preoți șintoiști, în Kyoto. Și-a început cariera de poet la curtea imperială. A fost numit de împăratul Go-Toba membru al Inaltului Birou de Poezie (Wakadoro), unde a excelat ca estetician și critic literar. In anul 1204 a devenit preot budist și s-a retras în muntele Ohara, iar în 1208 s-a mutat în muntele Hino (lângă Uji, la sud de Kyoto). Chomei și-a definit idealul de pustnic în lucrarea sa “Hojoki” (Insemnări din coliba mea, 1212), un “zuihitsu” (însemnări la întâmplare) care a devenit lucrare de referință în literatura japoneză. Opere: se remarcă în antologia Shin Kokinshu și în alte antologii imperiale Culegerea de versuri Kamo no Chomei Shu (1181) Mumyosho (Insemnări fără căpătâi, 1211) Hojoki (Insemnări din coliba mea, 1212)

1 poezii, 0 proze

Mitropolitul VarlaamMV

Mitropolitul Varlaam

AutorClasic

MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...

0 poezii, 0 proze

DC

Dimitrie Cantemir

AutorClasic

DIMITRIE CANTEMIR (1673-1723) Dimitrie Cantemir s-a nascut la 26.10.1673 la Iasi in familia domnitorului Moldovei Constantin Cantemir. Mama, Ana Bantos, provenea dintr-o familie boiereasca si avea o cultura aleasa. Primele studii le face acasa cu un dascal invatat grec de la care capata cunostinte profunde de cultura antica. In anul 1687 este trimis de tatal sau ostatic la Constantinopol si acolo isi continua studiile la Academia greaca a Patriarhiei. Aici se afla intre anii 1688-1710. Este scriitor, istoric, filosof, geograf, folclorist, matematician, arhitect, compozitor si un poliglot. Cunoaste urmatoarele limbi: romana, rusa, greaca, persana, araba, germana, italiana, franceza, latina, turca. Operele sale sunt scrise in 4 limbi, si nu intimplator a fost apreciat de catre contemporanii sai “filosof intre regi si rege intre filosofi. In intervalul de la 1711-1719 el scrie principalele sale opere. In acest interval s-au scris operele: Istoria Imperiului Otoman, Sistemul religiei...

0 poezii, 0 proze

CD

Capatina Daniela

AutorAtelier

" Eu nu sunt altceva decat o pata de sange care vorbeste..."

2 poezii, 0 proze

Nicolae AvramNA

Nicolae Avram

AutorAtelier

Licențiat în drept Cântece de sinucigaș ( cartea I ) - Mesagerul 2000 Litanii pentru diavol - Ideea Europeană 2006 Cântece de sinucigaș ( cartea a doua ) – Vinea 2008 Îngrijitorul ediției „Iată cina. Iată taina” – poeme de Aurel Onișor – Eikon 2007 (avrampoems@yahoo.com) „Avem de face cu un poet adevărat, Nicolae Avram, din Beclean, Bistrița – Năsăud, un poet al cărui „cinism” liric, de mare forță frizează tragismul existențial, altminteri decât în „joaca de tragicul” întâlnită din abundență la mulți postmoderniști de profesie” Constantin STÃNESCU în „Adevărul literar și artistic” „Nicolae Avram nu e, cu certitudine, un ludic postmodernist și se află la polul opus modelului „optzecist” ; el scrie o poezie intens tragică ( și în descendența marilor poeți tragici ), pe care aș numi-o post-agonală. Vechile teme moderniste ale răului universal și ale sinuciderii, uzitate până la demonetizare, capătă a proaspăt – întunecată splendoare în poezia lui Nicolae Avram. ( …) Nicolae Avram...

17 poezii, 0 proze

Ileana PetroviciIP

Ileana Petrovici

AutorAtelier

Liceul de coregrafie Micuța lebădă era încă o copilă care credea că paralela 45 ar putea fi o panglică pe care s-o înfășoare-n păr noaptea auzea orașul cum scrâșnește îmbibat de petrol sondele îngânându-i oftatul prima ei păpușă a fost o marionetă ale cărei ațe se încurcau mereu cu ea-n brațe a cunoscut-o într-o sala pardosită cu note muzicale pe doamna Margareta împărtășindu-i primele noțiuni de balet timpul nu mai avea răbdare devenise o tornadă ce o desprinse de poalele mamei unicul punct de referință din viața ei abandonând brusc cuibul copilăriei migrând spre o nouă lume așa se trezi catapultată într-o sala mare împrejmuită toată cu oglinzi creându-se o stranie relație cu imaginea sorei ei o confruntare permanentă stimulând autocontrol și o atentă coordonare a mișcărilor absorbită de muzica lui Bach,Mozart,Beethoven care-i asistau pașii dându-le muzicalitate studiul desfășurat zi după zi transforma corpul fetiței tendoanele căpătau flexibilitate alungându-se arabescurile luau...

34 poezii, 0 proze

CB

Camelia Bortos

AutorAtelier

Cuvantul este cea mai puternica arma pe care omul o mosteneste de la viata. El poate capata forme, chiar si culoare, poate schimba ganduri si sentimente, chiar daca nu poate fi atins. Sunt prea tanara, prea simpla si nestiutoare ca sa plamadesc titani din simple versuri, dar imi place sa cred ca-ntr-o zi voi avea si eu acea bagheta magica la varful degetelor, care sa-mi permita sa redau mai mult decat episoade cotidiene si teme comune. Pana atunci voi scrie, voi fi elevul model si criticul propriu.

2 poezii, 0 proze

Carte de căpătâi

de Ion Rășinaru

S-a întâmplat să visăm în același parc, eu pe banca măcinată de cari tu pe cea dinspre vino-ncoa. Fumul de țigară era punte între tăceri grăitoare și tot el zid de nepătruns. Din când în când...

PoezieAtelier

senzație de bibliotecă

de Ottilia Ardeleanu

oamenii vin și iau câte o poveste din mine mai târziu spun că e povestea lor că și ei au trăit tristețile amăgirile furtișagurile vieții așa cu fruntea spre panglici de lumină tăiate golurile din...

PoezieAtelier

Sfânta Scriptură sau Biblia

de Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfânta Scriptură sau Biblia Cugetări povățuitoare 1. Sfânta Scriptură trebuie să fie pentru fiecare din noi o carte de învățătură și cea dintâi carte de căpătâi pentru toată viața. Ceea ce este hrana...

PoezieClasic

Sumețirea

de gheorghe Sarbu

Sumețirea de gheorghe Sârbu Am stat de vorbă cu pomul, cu aerul, cu pământul, cu pasărea, cu vântul, cu ploaia ( … ) de ce, m-au întrebat, omul se sumețește nemăsurat față de ceea ce poate fi?...

EseuAtelier

Scară la ceruri

de Mihai Cucereavii

la început a fost gândul care a născut Cuvântul Dumnezeu l-a dăruit lumii sugerându-i calea spre ceruri Cuvântul a devenit Biblie – carte de căpătâi a oricărui creștin carte fără de moarte fiecare...

PoezieAtelier

Iubita noastră libertate

de Gabriela Marieta Secu

Mama mamii ei de cenzură, bine că a fost abolită... se scriu cărți într-o debordantă veselie virusată de inepții... Am ieșit greu din carapacea poeziei scrisă în primul rând pentru sufletul meu,...

Atelier

Învierea lui Iuda

de Alexandru Ciobanu

(332) Trimiterile bibliografice pot fi găsite la adresa: http://www.miracol.ro/bibliografie.txt Din lipsa unui punct de sprijin, cum zicea Galileo Galilei, sau a unui fundament de certitudini, toate...

EseuAtelier

Leonard Oprea - 55. Celebratio in Romania

de angela furtuna

Biblioteca Bucovinei \"I.G.Sbiera\" celebrează în noiembrie și decembrie pe scriitorul și eseistul american de origine română Leonard Oprea, la împlinirea a 55 de ani. INVITAÞIE Din Program: 1. 26...

Atelier

excursii în oglindă

de Ștefan Petrea

organizez pentru sine excursii în oglindă nimiceam inamicul Nimicnicie când fugeam în vecie luam oglinda la mine erau nesperate Lumine aștept uitarea să mă invoce purtând așteptări în voce când mi se...

PoezieAtelier