Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Calvarul din aprilie 2009"3556 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
38 rezultate
Grigore PopoviciGP

Grigore Popovici

AutorClasic

Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...

3 poezii, 0 proze

chipu din umbraCU

chipu din umbra

AutorAtelier

Crescuta intr-un satuc din Vrancea,maturizata prea devreme,am plecat intr-o lume care nu ma intelege.Am lasat curtea regat al copilariei mele,nucul-prieten vechi ce strajuia imprejurimile si m-am ratacit intr-un univers unde eu..am murit demult si a rams doar urma unui regret.Timpul a ucis clipa.M-am intors inspaimantata de unde am plecat dar nu am mai gasit decat cadavrul dulce al amintirilor si durerea mi s-a infipt pe veci in suflet.

16 poezii, 0 proze

A

Azarie

AutorClasic

CRONICA LUI AZARIE Din aceeasi scoala istoriografica face parte si calugarul Azarie, caruia i se atribuie o cronica scrisa din porunca domnitorului Petru Schiopul. Textul acestei cronici a fost gasit de catre I.Bogdan intr-un manuscris din secolul XVI-XVII, in Biblioteca Imperiala din Petersburg. Intreaga cronica romaneasca are titlul Povestire in scurt despre domnii Moldovei si se imparte in urmatoarele parti: 1. Cea mai completa redactie a Cronicii de la Putna. 2. Cronica lui Macarie pina la 1551. 3. Cronica scrisa de catre calugarul Azarie, ce cuprinde date din istoria Moldovei de la 1551 pina la 1574. Aceste trei parti din manuscrisul rusesc cuprind intreaga istorie a Moldovei, de la intemeierea ei si pina la anul 1574. Cu privire la viata lui Azarie nu se cunoaste nimic. Se stie numai ca el a fost calugar in Moldova, de unde provine si manuscrisul din Biblioteca Imperiala din Petersburg, ca el considera ucenic nemernic al cronicarului Macarie. El avu insarcinarea din partea...

0 poezii, 0 proze

RM

Romul Munteanu

AutorClasic

Romul MUNTEANU (n.18 martie 1926, Călanul Mic, jud. Hunedoara - d.17 martie 2011 ) Profesorul și scriitorul Romul Munteanu a decedat joi, cu o zi înainte să împlinească 85 de ani, informează un comunicat de presă remis AGERPRES. "Romul Munteanu a fost un profesor de prestigiu al Facultății de Litere a Universității din București, spirit academic de largă cuprindere, din speța marilor profesori europeni, creator de școală în domeniul literaturii comparate, autor al unei prodigioase opere, maestru și mentor pentru generații de studenți. A fost, în același timp, unul dintre marii editori ai culturii române, care a făcut din Editura Univers o instituție cardinală a literelor și cunoașterii, o fereastră deschisă spre cultura europeană și universală, într-un timp ingrat cu accesul la ideile și gândirea occidentală", se arată în comunicat. Studii - Școala primară Batiz (1933-1938). Scoala Normală din Deva (1938-1946). Urmează studii la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj, între...

2 poezii, 0 proze

MK

Mihail Kogalniceanu

AutorClasic

MIHAIL KOGALNICEANU (1817-1891) Mihail Kogalniceanu s-a nascut la 6 septembrie 1817. Era fiul vornicului Ilie Kogalniceanu si al Catincai Stavilla, \"coboritoare dintr-o familie genoveza, stabilita de secole in vechea colonie genoveza Cetatea-Alba\". Invata mai intii in casa, cu calugarul German Vida, apoi la pensionul francez al exofiterului Cuenim, in noul institut al francezilor Lincourt, Chefneux si Bayard. In 1839 se pune sa redacteze \"Foaea sateasca a printipatului Moldovei\", publicatie nevinovata de economie rurala cu efecte modeste dar sigure. Inca din 1838 deschidea subscriptia pentru o editie completa, dupa mijloacele de atunci, a operelor lui D.Cantemir, in colaborare cu C.Negruzzi. adiotantul avea sa scrie \"Viata Domnului\", avea sa traduca din frantuzeste Istoria Imperiului Otoman, din nemteste Descrierea Moldovei si sa mai ingrijeasca de alte citeva texte. In mai 1840 anunta 6 tomuri din Letopisetele Valahiei si Moldaviei. In acelasi an pregatea aparitia, ce avea sa...

0 poezii, 0 proze

Nicolae NeaguNN

Nicolae Neagu

AutorClasic

ASASINAREA POETULUI NICOLAE NEAGU Găești, 20 iunie, 2009. Ne-am strâns de dimineață, la casa cu nr. 7 de pe strada Șerban Cioculescu, unde era depus cadavrul lui Nicolae Neagu, înaintea înmormântării, care a avut loc la ora 12 în Cimitirul Eroilor de pe Strada Nicolae Bălcescu. Poetul a fost înmormântat lângă soția sa, Ana-Reli. Mai degrabă discret, apăruseră la vreo zece coroane din partea unor organizații și persoane precum Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Cenaclul literar al Medicilor, Laura și Lucian Blaga. Convoiul de la Casa Poetului, pe șoseaua București-Pitești, cu opriri și aruncări de monede, a excelat și el prin discreție, dacă nu autocenzurată stupefacție și mocnită revoltă. După slujba religioasă și discursul preotului, subsemnatul (rupând involuntar vreo omerta?) a citit câteva pasaje din opera scriitorului: “(- Ce este viața? întrebă îngerul. - Un răspuns puchinos, ticălos, păgubos, dar frumos între două tăceri, răspunde Oarecarele. - Atât? - Păi, nu-i de-ajuns?)...

1 poezii, 0 proze

ilorian paunoiuIP

ilorian paunoiu

AutorAtelier

https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....

90 poezii, 0 proze

Margareta SterianMS

Margareta Sterian

AutorClasic

Margareta Sterian (n. 16 martie 1897, Buzău, România – d. 9 septembrie 1992) a fost o pictoriță, scriitoare și traducătoare româncă. A fost soția poetului Paul Sterian. Pictorița, poeta, romanciera, traducatoarea și scenografa, Margareta Sterian a lăsat o opera vastă și complexă, semn al autenticei vocații enciclopedice și al prea-plinului emoțional, care îi conturează un profil aparte in cultura națională. "În acest secol lumea a devenit un sat mare, se pictează și se inventează pretutindeni. Noile mijloace de comunicație au făcut un mare serviciu omenirii, dar nu știu dacă au favorizat descoperirea unor mari talente, de calibrul celor care s-au născut, au trăit și au creat în orașele renașterii italiene. Comunicațiile, aparatele, călătoriile au favorizat și pastișarea valorilor, imitațiile, pastișele de tot felul", mărturisea într-un interviu, spre sfârșitul vieții, iar opera Margaretei Sterian reflectă, în mod strălucit, spiritul său iscoditor, forța extraordinară de a nu se lăsa...

16 poezii, 0 proze

Calvarul din aprilie 2009

de Valerian Ciobanu

Calvarul din aprilie 2009 poate să se repete la 1 decembrie 2010. Aceasta este concluzia mea, în acest text, care nu pretind numaidecat că este un eseu, ci e mai degrabă o destăinuire. Am asistat la...

EseuAtelier

Celei …

de Nistor Iulian

Celei … (Alpha ?!) Cu ce sunt vinovat, că m-am născut, Ca orice alt om, muritor de rând ?! De ce sunt înfierat, să port o vină Creată de Unica Forță Divină ?!… Mă simt, deja, un fel de victimă, În...

PoezieAtelier

Camera de închisoare

de Raluca Oana Helgiu

Când intri în camera ei, vezi niște jaluzele rupte, pline de praf și pătate de soare. Niște perdele lungi până în pământ, brodate cu flori albe cât jumătate din palma mea. Pe masă văd o față de masă...

PoezieAtelier

Explicatii

de Nistor Iulian

Persoana care m-a determinat sa incep o noua viata,este din zodia Scorpion si nu intamplator are in componenta prenumelui sau litera Y.Mi-a aparut in vis in noaptea dintre 23-24 aprilie 2005,si...

ProzăAtelier

Îngere, nu mă prinde de călcâi

de Luminita Suse

Îngere, de astă dată nu mă prinde de călcâiul iubirii, lasă-mi nesăgetată carnea acestui obraz plutitor preț de o unică nebunie ca niciodată scapă-l necuprins de curgerea vreunui vulnerabil izvor și...

PoezieAtelier

Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (46)

de Maria Tirenescu

aprilie 2008 1. «Apriliadele 1» frig teribil de frig de parcă sângele-i din mii de statuete minuscule când eram lângă tine căutam cuvinte frumoase, neasemuite, un fel de maxim al expresiei – nu era...

PoezieAtelier

Jubileu

de Nistor Iulian

Pe data de 13 Mai 2005 am rupt definitiv pactul semnat pe 01.Noiembrie 1988, incheiat intre mine si cea care avea sa-mi transforme viata intr-un de neimaginat calvar, cu exceptia celor 31 zile de...

Atelier

Șapte puncte

de Corneliu Belu

Șapte puncte (Ars poetica) 1.Dezordine rece, mă înghesui în mine. 2.Calvar odată, mă izbucnesc din mine. 3.Trist sadism, mă arunc spre mine. 4.Plăcută cădere, mă strâng la mine. 5.Putrezire defunctă,...

PoezieAtelier

Propoziția săptămânii (21)

de Anton Potche

Überraschenderweise hat das Internet bislang der Literatur nur gutgetan. – În mod surprinzător, până acum Internetul a făcut numai bine literaturii. Scriitorul Florian Illies (*1971) își începe...

ArticolAtelier

nimic n-am putut sa ajung fara Tine

de valeria tamas

e-atata tacere in sufletul de meu e locul unde-a uitat Dumnezeu sa-si mai arunce privirile e locul unde-am ucis implinirile flamand de o alta implinire mereu. invataturile tale randuite frumos, din...

PoezieAtelier

Feed back

de bianca marcovici

Revista Feed back nr.5 / Poezia ,pag. 18 Iași aprilie, 2005 Bianca MARCOVICI alt atentat Tatăl si fiica la o cafenea din Ierusalim, după “mesibaravacot”* și, ultima discuție când teroristul a intrat...

PoezieAtelier

mov

de Luminita Suse

L\'espoir est une mov souris Die lila Gedanken sind frei And so the purple soul is Un viola sospiro tu ci sarai... Sunt un caz clinic de embolică însingurare cu inima înăbușită de sânge tulbure și...

PoezieAtelier